Despre mine

Cluj-napoca
life in the chocolate lane

luni, 25 mai 2015

toti suntem datori sa ne tratam bolile psihice

- poate ca boli psihice e mult spus,
- e suficient si daca le recunoastem,
- aici ma includ si pe mine.

Umbland pe strada vazandu-mi de treburi nu pot sa nu ma intreb cati dintre colegii mei umblatori sunt ok, cati sunt ravasiti, sufera, se cred nedreptatiti, au uitat cine/ce sunt si tot asa.

Tanti de 30+ de ani care arata generic, are cam 20 de kile in plus, par tuns a la comandant SS de lagar, blugi, tricou si arata asexual. Are doi copii, sot, credite, plase cu cartofi si tot ce stie ea ca ar trebui sa isi doreasca. Isi hraneste copiii, le ofera un adapost si atat. Merge la serviciu, la piata, ca un automat facand ce i s-a spus ca trebuie. Ma intreb daca exista vre-un firicel ramas din ce era ea, ce isi dorea, fericire, emotii, orice.

Adolescentul care se uita in gol si asculta ceva la casti, incearca sa evite realitatea, sa isi construiasca un spatiu doar al lui, macar la el in cap pentru ca nu poate controla nimic altceva si e inspaimantator. Lumea exterioara doare prea tare si cateodata se raneste doar pentru a uita de durerea aia si de a simti altceva.

Functionara de la primarie care inca se crede un mic tiran dar nu intelege de ce i se reaminteste periodic ca nu are nici un fel de autoritate. Langa biroul ei a fost montat un buton prin care oamenii care stau la coada sa isi exprime nivelul de satisfactie in ceea ce priveste serviciile ei. I-au scazut salariul si o ameninta cu concedierea. Crede ca cineva o sapa, poate curva aia de la contabilitate. Sigur e cineva impotriva ei. Nu se poate asa ceva. Vede ea cum se uita unii si altii la ea ca si cum ar vrea sa-i faca rau. Vecinii, vanzatoarea de la magazin, sefa ei, colegele. Toti o invidiaza si toti i-au facut-o. Stie ea. De fapt, ea stie tot.

Sotul functionarei de la primarie care e de fapt un costum gol gri, cu o camasa galbuie cu maneca scurta si care lucreaza intr-un serviciu al primariei obtinut de sotie pentru ca el nu e in stare de nimic - cuvintele ei. Nu si-a mai exprimat o opinie de zeci de ani, de fapt a ajuns la concluzia ca nici nu mai are rost sa aiba pareri. El tace, are ochii indreptati spre ce se intampla, dar nu inregistreaza nimic. Face ce i se spune. Nu stie cine e, ce isi doreste, ce isi dorea sau orice altceva.

Doamna Lenuta - sefa biroului de la cartea funciara, un hipopotam de 50+ de ani, machiat, purtand cateva kile de metal auriu, parfumat cu ceva dulce si imbracat colorat. Are parul rosu si oarecum cret. Degetele ii sunt ca o coca crescuta bine pe langa inele. Unghii rosii cu sclipici. E pe post de cand s-a infiintat biroul si le stie pe toate, cel mai bine, nu conteaza ca s-au mai schimbat lucrurile. Nu crede in calculatoare si in antibiotice. Crede ca deodorantul produce cancer si ca ceaiul de musetel vindeca cancerul. Se baga in viata ta calcand totul in picioare si iti pune la indoiala sanatatea psihica pentru ca nu accepti adevarul absolut. Pe care ti-l zice ea. Apoi se mira ca e singura, ca nu o suna copiii, ca a crescut asemenea specimene nerecunoscatoare.

Laba in cerc a nefericirii noastre se plimba pe strada oarba si surda.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu