despre tristete si prea multe ganduri

am observat ca oamenii simpli sunt fericiti deplin. cu cat sunt mai putine meandrele imaginatiei interlocutorului cu atat creste gradul lui de fericire simpla, animalica (yey, virgula unde trebuie, i`m too lazy for propper writing now).
de exemplu, doamna care imi curata biroul saptamanal este de o serenitate vecina cu starea unei rumegatoare si nu cred ca stie sa citeasca si sa inteleaga simbolurile de pe hartie. pe de alta parte am observat la oamenii care imi inteleg simtul umorului stramb, care imi inteleg imagiantia bolnava, asa ca mine insami, au nevoie de o echipa de specialisti si un fin echilibru chimic pentru a-i convinge sa traiasca.

imaginatia ne omoara, vedem prea multe, intelegem prea multe dureri pentru a putea inchide ochii linistiti seara.

sunt momente in care simt durerea pisicutelor abandonate si care mor ude, in frig si infometate fara sa fi deschis vreodata ochii si sa fi vazut lumina. and this is why i think that this world is devil`s garden and i want to leave it no matter what else i tell myself.