sau - sunt momente in care e indicat sa faci un pas in spate.
toti avem triggere emotionale care trec peste toata personalitatea rationala pe care am creeat-o. sunt chestii care ne apara butoanele si ne obliga sa reactionam intr-un mod care darama tot ce am construit pana acum.
pentru a functiona optim, trebuie sa-i dam reptilei ce e a reptilei, sa recunoastem ca suntem niste bestii salbatice la radacina sub toata poleiala de civilizatie. trebuie sa recunoastem ca simtim mirosul de sange in apa, frica in aer si ca ne dorm sa ne ingropam mainile in pieptul victimei si sa ii simtim ultimele batai ale inimii inainte sa moara.
dar acest tip de comportament nu e acceptabil in societate si, cand ne sunt apasate butoanele, fie acceptam rezultatul, fie ne retragem o perioada.
and this is what i do. ma retrag o perioada pentru a nu distruge oameni si o organizatie la care tin si care credeam ca tine la randul ei la mine. pentru ca lipsa loialitatii e ceva ce imi e extrem de dificil spre imposibil sa iert.
marți, 27 octombrie 2015
luni, 26 octombrie 2015
low altruism sau despre cum inimile sangerande nu sunt mereu cele mai utile
da, a trebuit sa caut cuvantul altruism intr-un dictionar de sinonime pentru ca nu-mi venea.
da, am facut un test de personalitate si mi-a iesit foarte jos.
da, cred ca sa te vaieti si sa comizerezi cu cei aflati in encaz e aproape inutil.
si cred ca toti ar trebui sa va tineti pietrele in buzunare pana aflati tot rationamentul pentru ca da, mi-a iesit la acelasi test ca sunt profund rationala, like 99% ratiune pura. ceea ce nu e neaparat bine sau rau.
ziceam ca altruismul singur e aproape inutil. e inutil sa plangi alaturi de o victima, de un caine oropsit, de un copil necajit. poate ca ii validezi suferinta, dar asta e tot. un rational care nu plange ci cauta solutii le va gasi, le va aplica, va convinge victima, cainele, copilul sa inghita pirula amara si va face lumea sa fie un loc mai bun fie ca vrea, fie ca nu. si, pana la urma, nu asta e scopul? ne dorim oare sa intram intr-un cerc repetitiv de necazuri, avem fantezii cu oceane de tristeti in care sa ne balacim? nu cred. si, daca avem, poate ca e cazul sa ne revizuim dorintele.
astia ca mine, care nu au timp pentru povesti infinite la telefon in care sa ne expunem nemultumirile, ci prefera sa le scrie pe hartie, in ordinea importantei si, dupa ce termina de plans si de ridicat pumnul spre cer unde e statia spatiala internationala si marte - planeta populata de roboti, se apuca sa creeze si sa puna in practica planuri logice pentru imbunatatirea situatiei.
intre timp, inimile pufoase se pisicesc, se milogesc, plang, acuza, se dau de pamant. si doamne, dumnezeul meu universul, sunt multi din astia si ma acuza pe mine si pe ai mei de raceala.
unde e "talk is cheap"? aparent vorbitul e tot ce conteaza. nimeni nu are atentia necesara pentru a vedea si aprecia ce fac cei ca mine ci doar pentru a se bucura, pe moment, de apartenenta la numeroasa si vocala casta a plangaciosilor.
domnilor, fara mine care sa va dau suturi in fund periodic, ati fi toti in zdrente, flamanzi, la coltul strazii. iar eu probabil ca as fi mult mai departe decat sunt azi. deci avem cu totii de invatat.
eu si raceala, inumanitatea si distanta care ma caracterizeaza va lasam sa va plangeti linistiti de mila.
da, am facut un test de personalitate si mi-a iesit foarte jos.
da, cred ca sa te vaieti si sa comizerezi cu cei aflati in encaz e aproape inutil.
si cred ca toti ar trebui sa va tineti pietrele in buzunare pana aflati tot rationamentul pentru ca da, mi-a iesit la acelasi test ca sunt profund rationala, like 99% ratiune pura. ceea ce nu e neaparat bine sau rau.
ziceam ca altruismul singur e aproape inutil. e inutil sa plangi alaturi de o victima, de un caine oropsit, de un copil necajit. poate ca ii validezi suferinta, dar asta e tot. un rational care nu plange ci cauta solutii le va gasi, le va aplica, va convinge victima, cainele, copilul sa inghita pirula amara si va face lumea sa fie un loc mai bun fie ca vrea, fie ca nu. si, pana la urma, nu asta e scopul? ne dorim oare sa intram intr-un cerc repetitiv de necazuri, avem fantezii cu oceane de tristeti in care sa ne balacim? nu cred. si, daca avem, poate ca e cazul sa ne revizuim dorintele.
astia ca mine, care nu au timp pentru povesti infinite la telefon in care sa ne expunem nemultumirile, ci prefera sa le scrie pe hartie, in ordinea importantei si, dupa ce termina de plans si de ridicat pumnul spre cer unde e statia spatiala internationala si marte - planeta populata de roboti, se apuca sa creeze si sa puna in practica planuri logice pentru imbunatatirea situatiei.
intre timp, inimile pufoase se pisicesc, se milogesc, plang, acuza, se dau de pamant. si doamne, dumnezeul meu universul, sunt multi din astia si ma acuza pe mine si pe ai mei de raceala.
unde e "talk is cheap"? aparent vorbitul e tot ce conteaza. nimeni nu are atentia necesara pentru a vedea si aprecia ce fac cei ca mine ci doar pentru a se bucura, pe moment, de apartenenta la numeroasa si vocala casta a plangaciosilor.
domnilor, fara mine care sa va dau suturi in fund periodic, ati fi toti in zdrente, flamanzi, la coltul strazii. iar eu probabil ca as fi mult mai departe decat sunt azi. deci avem cu totii de invatat.
eu si raceala, inumanitatea si distanta care ma caracterizeaza va lasam sa va plangeti linistiti de mila.
joi, 22 octombrie 2015
targul bucurestilor
este locul unde voi rezida zilele viitoare si e un loc romantic pentru mine. poate ca e pentru ca trebuie sa calatoresti din cluj, trebuie sa fii determinat, poate ca, pentru oricare ardelean, oricat am incerca s-o negam, bucurestii sunt ceva special.
nici macar nu stiu ce vreau sau daca sunt in cautarea a ceva pierdut, stiu ca ma indrept spre un carnagiu intelectual, dar nu pot sa nu zambesc.
bucuresti, cismigiu, bucuria. here i come.
nici macar nu stiu ce vreau sau daca sunt in cautarea a ceva pierdut, stiu ca ma indrept spre un carnagiu intelectual, dar nu pot sa nu zambesc.
bucuresti, cismigiu, bucuria. here i come.
miercuri, 21 octombrie 2015
politist vs. groapa
pentru ca am atentia atat de distributiva incat nu ma pot concentra asupra unui singur aspect, cred ca este si o definitie clinica a acestei afectiuni dar nu asta-i important aici, in timp ce invat/rezolv grile, am un ochi pe fb (poate ca de asta e lenes, dar nici asta nu-i ideea). si pe fb e plin, pe langa iliescu, de povestea politistului care il insotea pe oprea *arunca sare peste umar sa nu invoce vreun demon nedorit* ieri seara tarziu, pe intuneric, si a cazut intr-o groapa de pe drum. groapa era asa de mare, adanca, neagra incat omul nostru a murit ca urmare a cazaturii. si lumea analizeaza daca oprea, repede sarea, avea sau nu dreptul la politist, daca este vreo lege in acest sens, daca daca daca.
eu ma speriu de un singur lucru. e atat de normal sa avem gropi in asfalt, gropi de dimensiunea unui mormant, in care sa cazi in timp ce circuli vazandu-ti de treaba ta, respectand regulile impuse, cu lumini aprinse? e atat de normal sa mori pe o strada, brusc, fara motiv aparent incat nimeni nu se gandeste la asta?
eu vreau sa stiu cine a sapat groapa. de ce nu era semnalizata luminos. de ce nu avea gard solid pe langa ea.
vreau ca responsabilul legal cu asigurarea gropii aleia sa raspuna penal pentru ucidere din culpa.
in ce tara traim daca groapa statea bine merci, in intiminatea ei, fara a fi jenata de becuri palpaitoare si ceva paveze metalice ruginite pregatita si cascata sa cada careva in ea?!
oprea poate sa aiba un stol de politisti daca ii ridica moralul, dar gropile astea, oameni buni, gropile astea in care ne rupem masinile si uneori gaturile si pentru care nu raspunde nimeni personal ma macina pe mine!
pentru ca m-am saturat sa fim toti ane pentru diverse srl-uri de 200 de lei, mesteri manole ratati, care isi incearca incompetenta pe bani publici. daca am vedea cati dintre noi au murit pe drumuri facute in doru lelii, cati au fost mutilati folosind lucrari defecte platite din banii nostri, am vedea ca avem cate o balta de sange pentru fiecare kilometru de strada si cate un suflet ratacit pentru fiecare intersectie!
eu ma speriu de un singur lucru. e atat de normal sa avem gropi in asfalt, gropi de dimensiunea unui mormant, in care sa cazi in timp ce circuli vazandu-ti de treaba ta, respectand regulile impuse, cu lumini aprinse? e atat de normal sa mori pe o strada, brusc, fara motiv aparent incat nimeni nu se gandeste la asta?
eu vreau sa stiu cine a sapat groapa. de ce nu era semnalizata luminos. de ce nu avea gard solid pe langa ea.
vreau ca responsabilul legal cu asigurarea gropii aleia sa raspuna penal pentru ucidere din culpa.
in ce tara traim daca groapa statea bine merci, in intiminatea ei, fara a fi jenata de becuri palpaitoare si ceva paveze metalice ruginite pregatita si cascata sa cada careva in ea?!
oprea poate sa aiba un stol de politisti daca ii ridica moralul, dar gropile astea, oameni buni, gropile astea in care ne rupem masinile si uneori gaturile si pentru care nu raspunde nimeni personal ma macina pe mine!
pentru ca m-am saturat sa fim toti ane pentru diverse srl-uri de 200 de lei, mesteri manole ratati, care isi incearca incompetenta pe bani publici. daca am vedea cati dintre noi au murit pe drumuri facute in doru lelii, cati au fost mutilati folosind lucrari defecte platite din banii nostri, am vedea ca avem cate o balta de sange pentru fiecare kilometru de strada si cate un suflet ratacit pentru fiecare intersectie!
marți, 20 octombrie 2015
cu narcisism asta avant inainte! despre ce mai fac eu
pentru ca nu exista un moment mai bun sa iti analizezi alegerile, viata, universul decat cand ai un atac de panica sanatos cu 3 zile inainte de un examen, astea sunt concluziile la care am ajuns, pe langa o analiza crunta a faptului ca nu am invatat cat puteam, ca nu mi-am dorit victoria suficient si CA COntabilitatea ii curva
- am luat 100 de decizii marunte pentru ca trebuia. fiecare in parte nu avea nici o valoare, dar toate impreuna sunt ca un manelist, mustind de (ceva) valoare si imi impacteaza (am citit prea multe studii de fezabilitate) viata. poate ca un compromis de azi imi face ziua mai lina dar cateodata am impresia ca incep sa devina un mod de viata. acum e unul dintre momentele in care ma autocorectez si ma readuc pe linia predefinita.
- am uitat sa-mi mai setez scopuri profesionale concrete, m-am lasat purtata pe aripi de vant, am plutit intr-o ciorbita calduta si usor acrita si acum plang in varful patului. pentru ca ii destul de greu sa iti biciuiesti credibil creierul sa absoarba fortat (si aici imi vin comparatii absolut dezgustatoare inclusiv pentru umorul meu idiot de autobaza). scopuri contrete motiveaza mana cu biciul si creierul si tot. futu-i!
- macar o sa dorm intr-un hotel fain si poate, poate.
asta ii vaicareala unui fost copil de 10 la scoala care era in culmea anxietatii cand era in pericol sa ia sub 10 si acum, in viata reala, se simte blocat de ideea ca nu va lua un amarat de 7, nici nu mai vorbim de 10.
hai ca mai am de plans si de pus cenusa in cap.
- am luat 100 de decizii marunte pentru ca trebuia. fiecare in parte nu avea nici o valoare, dar toate impreuna sunt ca un manelist, mustind de (ceva) valoare si imi impacteaza (am citit prea multe studii de fezabilitate) viata. poate ca un compromis de azi imi face ziua mai lina dar cateodata am impresia ca incep sa devina un mod de viata. acum e unul dintre momentele in care ma autocorectez si ma readuc pe linia predefinita.
- am uitat sa-mi mai setez scopuri profesionale concrete, m-am lasat purtata pe aripi de vant, am plutit intr-o ciorbita calduta si usor acrita si acum plang in varful patului. pentru ca ii destul de greu sa iti biciuiesti credibil creierul sa absoarba fortat (si aici imi vin comparatii absolut dezgustatoare inclusiv pentru umorul meu idiot de autobaza). scopuri contrete motiveaza mana cu biciul si creierul si tot. futu-i!
- macar o sa dorm intr-un hotel fain si poate, poate.
asta ii vaicareala unui fost copil de 10 la scoala care era in culmea anxietatii cand era in pericol sa ia sub 10 si acum, in viata reala, se simte blocat de ideea ca nu va lua un amarat de 7, nici nu mai vorbim de 10.
hai ca mai am de plans si de pus cenusa in cap.
luni, 19 octombrie 2015
the focusing disease
este o boala moderna in care, desi poti sa vezi departe, te concentrezi pe un patratel de un cm patrat. si devii perfectionist pe patratelul tau. sa nu fie nimic in neregula, sa fie o utopie pe pamat. si e, in mare parte.
lumea asta ne invata ca e bine sa fim perfectionisti, nimic rau nu se poate naste din cautarea perfectiunii, nu?
suntem invatati ca, pentru a atinge perfectiunea in conditii optime, e bine, chiar incurajat, sa fim obsedati de control.
si cum poti sa controlezi tot, daca nu te limitezi la o patratica?
deci, sa fie patratica.
si ne legam fericirea personala de ea, uitand ca, in jurul nostru si in afara ei exista o lume intreaga care trece pe langa noi fara sa o vedem. poate ca e frumoasa, poate ca totul se duce naibi cat timp toata atentia ne este focusata pe petecul ales aleatoriu.
si vai si amar sa se intample ceva imprevizibil acolo, ca ne aruncam de pe bloc. si nu doar noi, mai aruncam si pe altcineva ca sa fie pachetul complet.
iesi femeie din patratica ca trece universul pe langa tine!
lumea asta ne invata ca e bine sa fim perfectionisti, nimic rau nu se poate naste din cautarea perfectiunii, nu?
suntem invatati ca, pentru a atinge perfectiunea in conditii optime, e bine, chiar incurajat, sa fim obsedati de control.
si cum poti sa controlezi tot, daca nu te limitezi la o patratica?
deci, sa fie patratica.
si ne legam fericirea personala de ea, uitand ca, in jurul nostru si in afara ei exista o lume intreaga care trece pe langa noi fara sa o vedem. poate ca e frumoasa, poate ca totul se duce naibi cat timp toata atentia ne este focusata pe petecul ales aleatoriu.
si vai si amar sa se intample ceva imprevizibil acolo, ca ne aruncam de pe bloc. si nu doar noi, mai aruncam si pe altcineva ca sa fie pachetul complet.
iesi femeie din patratica ca trece universul pe langa tine!
sâmbătă, 17 octombrie 2015
vrajitorii
cum statea ea aplecata asupra focului, in mijlocul noptii, soptind, cantand, lacrimile i se amestecau cu fumul. noaptea o asculta, universul si toti zeii pagani o ascultau. poate ca unul dintre ei ii va intelege tristetea.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
