1. Parerea mea constanta e ca nu e de fapt criza, poate e o indispozitie, poate o depresie tratabila cu xanax, poate paranoia de grup, poate anxietate la nivel mondial. Oricum, s-a transformat ceva natural, intr-o catastrofa artificiala. Nimeni nu moare prin santuri de foame. Se poate munci dar nimeni nu se inghesuie la treburi care nu implica tinute office si bonuri de masa. Patasti. Nu asta inseamna criza.
2.Tin minte ca de la inceputul claselor primare, invatatoarea,acest izvor nesecat de platitudini, ne zicea cum nu poti cladi o casa pe o fundatie de proasta calitate. Tot asa, nu poti ramane angajat cu o renumeratie disproportionata fata de competentele tale jumulite forever and ever. Primenirea asta economica era long time coming si binevenita. Acum au inceput sa se dezghete angajarile. Joburi se mai gasesc doar ca e concurenta mai mare. Nimeni nu mai ofera salarii astronomice absolventilor fara experienta si, cred ca, acestia nici nu prea le mai cer.
3.Inainte de a incepe criza, munceam pe branci si muream de ciuda cand un taximetrist imi arata telefonul lui bengos. Acum, ma gandesc cu satisfactie, ca si l-o fi amanetat pe undeva.
Tot inainte de a incepe fenomenul, aveam cateva exemple de taietori de frunze la caini platiti din bugetul statului care nu au facut nimic pe la scolile pe care le urmasera si nu faceau nimic la job. Probabil insoteau o hartie sau un dosar toata ziua. SI, pentru competentele lor unice, erau platiti, nu gluma.
Acum, cu satisfactie, stiu ca sunt platiti echivalent competentei.
Cum putem sa numim ceva criza cand ne da satisfactie? De ce i-am atribui conotatii peiorative? Presa asta...
4. Nu stiu despre altii, dar eu nu am constatat diminuari ale chiriilor in Cluuuuj. Ajutam pe cineva sa-si caute o garsoniera for rent si, the lowest fare, in afara cartierelor muncitoresti rau, a fost 170 euro. Brrr. Pentru o garsoniera. Brrr again.
Si Tiriac zice ca e the bottom of the proverbial barell.
Se afișează postările cu eticheta barfe. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta barfe. Afișați toate postările
luni, 7 martie 2011
duminică, 7 noiembrie 2010
Cu si despre medici yet again
Am avut atatea contacte cu medici, pentru situatii in care ma aflam eu sau cunoscuti, incat am prins drag de ei. Sunt cu adevarat vindecatori, poate sub straturi de obraji ingrosati de nesimtirea si vulgaritatea inconjuratoare, dar cei pe care i-am cunoscut eu sunt cu adevarat vraci, samani, healers, whatever.
Am numere de telefon mobil personale ale catorva medici. Am avut nevoie sa le folosesc la cele mai ciudate ore, in zile de sarbatoare si domnii au raspuns si m-au ajutat fara misto, fara ironii.
Am simtit cata rabdare pot avea medici mari, cu scoli multe, cu diplome garla cu un mosulica decrepit, convins de propria valoare si fara respect pentru altii. Am vazut cum se poate minimaliza durerea si, chiar daca provocatul durerii e jobul lor, nu sunt nesimtitori.
Uitam momentele in care ne-au ajutat, uitam ca sunt si ei oameni si au nevoie de somn, de comfortul de baza, au familie si nevoie de timp pentru cei dragi lor, si le reprosam ca nu sunt perfecti, roboti, ca nu functioneaza pe aer, ca nu imfaptuiesc miracole, ca nu ne salveaza fara a avea la dispozitie seringi, ace, bisturie. Uitam ca au si ei griji, ca epuizarea fizica se poate acumula, ca un pacient nesimtit poate fi tolerat, dar 100 de nesimtiti nespalati si pretentiosi sunt dificil de gestionat. Uitam ca noi petrecem in spitalele care ar putea foarte bine sa fie setul unui film de groaza 5-10 zile, dar oamenii astia lucreaza acolo all day, every day.
Si, dupa ce le facem viata mai grea decat ar fi necesar, dupa ce le ingreunam jobul, dupa ce ne vindeca in ciuda tuturor obstacolelor create de noi, de sistem, de oricine, tot noi le reprosam conditiile mizere, lipsa accesoriilor medicale, lipsa personalului, timpul mare de asteptare si tot ce ne-a deranjat pe noi. Mai lipseste sa le reprosam bolile care ne-au dus in spital. Poate nu direct, dar indirect, we all do it.
In acest context, da, cred ca medicii merita spagi. 100 de lei e putin pentru a cumpara ce are nenea medic de vanzare si ce da for free in fiecare zi. Poate pentru spaga mea primesc numarul de mobil personal, poate primesc un time slot preferabil, poate mai multa bunavointa, dar niciodata nu am primit mai mult profesionalism.
No, atat am avut de zis dupa ultima intalnire cu un nene doctor.
Am avut un crush pe un medic, diferenta de varsta si faptul ca era casatorit cu o doamna doctor foarte simpatica m-au impiedicat sa pursue it, but we were good friends once si, dupa toate povestile auzite de la el, fara a idealiza profesia medicala, nu pot nici sa acord credibilitate tuturor povestilor vulgului despre cum a fost tratat de medici. In true marie antoinette fashion, ma coalizez cu clasa educata if nothing else.
Am numere de telefon mobil personale ale catorva medici. Am avut nevoie sa le folosesc la cele mai ciudate ore, in zile de sarbatoare si domnii au raspuns si m-au ajutat fara misto, fara ironii.
Am simtit cata rabdare pot avea medici mari, cu scoli multe, cu diplome garla cu un mosulica decrepit, convins de propria valoare si fara respect pentru altii. Am vazut cum se poate minimaliza durerea si, chiar daca provocatul durerii e jobul lor, nu sunt nesimtitori.
Uitam momentele in care ne-au ajutat, uitam ca sunt si ei oameni si au nevoie de somn, de comfortul de baza, au familie si nevoie de timp pentru cei dragi lor, si le reprosam ca nu sunt perfecti, roboti, ca nu functioneaza pe aer, ca nu imfaptuiesc miracole, ca nu ne salveaza fara a avea la dispozitie seringi, ace, bisturie. Uitam ca au si ei griji, ca epuizarea fizica se poate acumula, ca un pacient nesimtit poate fi tolerat, dar 100 de nesimtiti nespalati si pretentiosi sunt dificil de gestionat. Uitam ca noi petrecem in spitalele care ar putea foarte bine sa fie setul unui film de groaza 5-10 zile, dar oamenii astia lucreaza acolo all day, every day.
Si, dupa ce le facem viata mai grea decat ar fi necesar, dupa ce le ingreunam jobul, dupa ce ne vindeca in ciuda tuturor obstacolelor create de noi, de sistem, de oricine, tot noi le reprosam conditiile mizere, lipsa accesoriilor medicale, lipsa personalului, timpul mare de asteptare si tot ce ne-a deranjat pe noi. Mai lipseste sa le reprosam bolile care ne-au dus in spital. Poate nu direct, dar indirect, we all do it.
In acest context, da, cred ca medicii merita spagi. 100 de lei e putin pentru a cumpara ce are nenea medic de vanzare si ce da for free in fiecare zi. Poate pentru spaga mea primesc numarul de mobil personal, poate primesc un time slot preferabil, poate mai multa bunavointa, dar niciodata nu am primit mai mult profesionalism.
No, atat am avut de zis dupa ultima intalnire cu un nene doctor.
Am avut un crush pe un medic, diferenta de varsta si faptul ca era casatorit cu o doamna doctor foarte simpatica m-au impiedicat sa pursue it, but we were good friends once si, dupa toate povestile auzite de la el, fara a idealiza profesia medicala, nu pot nici sa acord credibilitate tuturor povestilor vulgului despre cum a fost tratat de medici. In true marie antoinette fashion, ma coalizez cu clasa educata if nothing else.
luni, 1 noiembrie 2010
Apel pentru dressing up
I know I`m a repetitive bitch, dar acesta e un subiect close to my heart, so, I`ll shout it from the rooftops.
All is well on the luuuuv front.
Mi-am exprimat dezamagirea fata de inabilitatea of my fellow humans de a se imbraca pentru activitatile zilnice, sa zicem ca suntem prea ocupati, ca nu suntem atat de superficiali pentru a aloca timp si nervi acestei activitati, sa zicem ca nu judec prea mult. Daaar, sunt unele evenimente pentru care trebuie sa dress up, if only just a little si e beyond my level of understanding cum pot unii sa nu o faca.
La teatru si opera, daca cladirea/decorul/evenimentul o cer, cum poti aparea in adidasi si blugi decolorati? I mean, part of the fun is dressing for the event. Nu e vorba de respectul pe care poti sa-l arati participantilor, de ideea ca trebuie, ci de faptul ca e social acceptabil sa apari in ball gown la asemenea evenimente. Poate sunt doar eu, dar cand am o loja la teatru, imi inchipui ca sunt o aristocrata frantuzoaica si ca tes intrigi de boudoire.
Toti mergem la nunti, e o obligatie sociala si nu am reusit sa ma sustrag nici macar odata. Nu imi plac, am foarte multe de comentat si reprosat, dar nonetheless imi aleg un outfit frumos, care sa-mi puna in valoare calitatile, purtabil si cu alte ocazii, adecvat orei la care are loc evenimentul iar accesoriile nu-mi sunt toate bijuteriile de haur transmise de generatii, iar parul nu-mi e o casca rosie si teapana, machiajul nu-mi e sidef ruby rose si ruj roz cyclam, unghiile nu-mi sunt lopatele acrylice avand cate un strass solitar to keep them company. Why gawd ar purta cineva costumasele oribile din tafta asortate cu sandale hidoase strappy cu pietre colorate cu o pedichiura roz sidefat?! Why gawd ar purta cineva lanturi de haur groase si dizgratioase de care balangane o icoana complet nepotrivita dar din acelasi metal? Si inelele, am vazut o tanti cu inele pe 8 degete, toate mari, nepotrivite, grosolane, nu ma exprim cu privire la stilul invechit, un singur inel ar fi putut parea romantic, dar combinatia.. si alaturi de manichiura candy pink pe niste maini imbatranite si bronzate la solar, cu vene proeminente, sa zicem doar ca asa imi inchipui mainile vrajitoarei din hansel si gretel.
Asa cum doamnele apeleaza la costumasele infame, domnisoarele apeleaza la strappy dresses, sau strapless, pe sub care poarta sutien, caruia i se vad bretelele?! ruinand farmecul indoielnic al ansamblului. Word to the wise, faptul ca te poti indesa intr-o rochie cu doua marimi prea mica nu inseamna ca esti supla, doar ca vei arata precum un caldabos.
Iar parul, fie e alb si drept fie e buclat teapan, fie e constrans intr-un coc hidos cu accesorii sclipicioase, nimic nou sub soare.
Ideea de a te imbraca glam precum pentru decernarea premiilor oscar la o nunta de dimineata e disperata si complet nepotrivita. Cocktail dresses in the morning doamnelor, rochiile de seara se numesc asa cu temei.
Rochiile negre sunt acceptabile ziua doar pentru inmormantari, in rest li se aplica aceleasi reguli ca si cocktailurilor, dupa ora 17.
Dar nu numai doamnele pacatuiesc, domnii, a caror alegere ar trebui sa fie simpla, nu o nimeresc aproape niciodata. Nu intru in dezbaterea obiceiurilor culinare practicate la asemenea evenimente pentru a picta o imagine a unui domn transpirat si in plin proces al digestiei, ma refer doar la costume.
Nu ar trebui sa fie complicat, costum inchis la culoare, nu chiar negru, indigo precum a spus mark jacobs - gentlemen, always trust him with your fashion advice, camasa cu maneca lunga, manecile scurte la camasi sunt pentru lucratorii la macdonald`s, si o cravata viu colorata. Sfat: daca stiti ca de la excese va colorati lila, nu incercati sa asortati cravata si nici la rochia nevestei, nu se face.
Desi costumele ar trebui sa va ascunda defectele(burta, sunci, picioare de gaina) de cele mai multe ori vi le accentueaza. Poate ar fi bine sa nu va mai lasati nevasta sa faca shoppingul, alegeti un producator de costume care va vin and go with it. Domnisoarele de 20 de ani va vor privi intr-un mod nou si interesant.
Pentru a fi in trenduri, googaliti ce poarta obama mai nou, e foarte cool sa copiezi ce poarta nenea asta si e budget, isi schimba doar culoarea cravatei.
Please people, stop making my life so glum, dress up.
All is well on the luuuuv front.
Mi-am exprimat dezamagirea fata de inabilitatea of my fellow humans de a se imbraca pentru activitatile zilnice, sa zicem ca suntem prea ocupati, ca nu suntem atat de superficiali pentru a aloca timp si nervi acestei activitati, sa zicem ca nu judec prea mult. Daaar, sunt unele evenimente pentru care trebuie sa dress up, if only just a little si e beyond my level of understanding cum pot unii sa nu o faca.
La teatru si opera, daca cladirea/decorul/evenimentul o cer, cum poti aparea in adidasi si blugi decolorati? I mean, part of the fun is dressing for the event. Nu e vorba de respectul pe care poti sa-l arati participantilor, de ideea ca trebuie, ci de faptul ca e social acceptabil sa apari in ball gown la asemenea evenimente. Poate sunt doar eu, dar cand am o loja la teatru, imi inchipui ca sunt o aristocrata frantuzoaica si ca tes intrigi de boudoire.
Toti mergem la nunti, e o obligatie sociala si nu am reusit sa ma sustrag nici macar odata. Nu imi plac, am foarte multe de comentat si reprosat, dar nonetheless imi aleg un outfit frumos, care sa-mi puna in valoare calitatile, purtabil si cu alte ocazii, adecvat orei la care are loc evenimentul iar accesoriile nu-mi sunt toate bijuteriile de haur transmise de generatii, iar parul nu-mi e o casca rosie si teapana, machiajul nu-mi e sidef ruby rose si ruj roz cyclam, unghiile nu-mi sunt lopatele acrylice avand cate un strass solitar to keep them company. Why gawd ar purta cineva costumasele oribile din tafta asortate cu sandale hidoase strappy cu pietre colorate cu o pedichiura roz sidefat?! Why gawd ar purta cineva lanturi de haur groase si dizgratioase de care balangane o icoana complet nepotrivita dar din acelasi metal? Si inelele, am vazut o tanti cu inele pe 8 degete, toate mari, nepotrivite, grosolane, nu ma exprim cu privire la stilul invechit, un singur inel ar fi putut parea romantic, dar combinatia.. si alaturi de manichiura candy pink pe niste maini imbatranite si bronzate la solar, cu vene proeminente, sa zicem doar ca asa imi inchipui mainile vrajitoarei din hansel si gretel.
Asa cum doamnele apeleaza la costumasele infame, domnisoarele apeleaza la strappy dresses, sau strapless, pe sub care poarta sutien, caruia i se vad bretelele?! ruinand farmecul indoielnic al ansamblului. Word to the wise, faptul ca te poti indesa intr-o rochie cu doua marimi prea mica nu inseamna ca esti supla, doar ca vei arata precum un caldabos.
Iar parul, fie e alb si drept fie e buclat teapan, fie e constrans intr-un coc hidos cu accesorii sclipicioase, nimic nou sub soare.
Ideea de a te imbraca glam precum pentru decernarea premiilor oscar la o nunta de dimineata e disperata si complet nepotrivita. Cocktail dresses in the morning doamnelor, rochiile de seara se numesc asa cu temei.
Rochiile negre sunt acceptabile ziua doar pentru inmormantari, in rest li se aplica aceleasi reguli ca si cocktailurilor, dupa ora 17.
Dar nu numai doamnele pacatuiesc, domnii, a caror alegere ar trebui sa fie simpla, nu o nimeresc aproape niciodata. Nu intru in dezbaterea obiceiurilor culinare practicate la asemenea evenimente pentru a picta o imagine a unui domn transpirat si in plin proces al digestiei, ma refer doar la costume.
Nu ar trebui sa fie complicat, costum inchis la culoare, nu chiar negru, indigo precum a spus mark jacobs - gentlemen, always trust him with your fashion advice, camasa cu maneca lunga, manecile scurte la camasi sunt pentru lucratorii la macdonald`s, si o cravata viu colorata. Sfat: daca stiti ca de la excese va colorati lila, nu incercati sa asortati cravata si nici la rochia nevestei, nu se face.
Desi costumele ar trebui sa va ascunda defectele(burta, sunci, picioare de gaina) de cele mai multe ori vi le accentueaza. Poate ar fi bine sa nu va mai lasati nevasta sa faca shoppingul, alegeti un producator de costume care va vin and go with it. Domnisoarele de 20 de ani va vor privi intr-un mod nou si interesant.
Pentru a fi in trenduri, googaliti ce poarta obama mai nou, e foarte cool sa copiezi ce poarta nenea asta si e budget, isi schimba doar culoarea cravatei.
Please people, stop making my life so glum, dress up.
joi, 21 octombrie 2010
Bourgeois
Urasc notiunea si tot ce tine de ea. Ar putea parea ipocrit, doar ce sunt eu daca nu o mandra exponenta a middle class-ului? Iar domnii burghezi exact asta sunt, patura sociala intermediara clasei muncitoresti si marilor averi. Dar nu statutul economic mi se pare a fi calitatea lor definitorie, starea financiara e harmless in itself. Domnii burghezi sunt cei care au definit morala, ce se cade, sa nu vorbeasca gura lumii, chestia cu rufele murdare spalate in public. Au inventat si sustinut notiunile care ma fac sa ma zburlesc precum o closca on the war path. Si au depasit de mult, ca definitie, patura mijlocie a societatii. Acum pot fi gasiti peste tot, de la coada sapei, la coada unui troller LV.
Poate e impresia mea gresita creata de toata cartile balzaciene citite, dar burghezii ne-au impotmolit cu notiuni inutile si limitative.
Casatoria din dragoste cred ca e o notiune mosita in sanul burgheziei. E mai sanatos sa privesti casatoria ca un parteneriat de afaceri, o unire a patrimoniilor pentru un scop economic definit. E irational sa crezi ca iubirea inflacarata de la inceput va dura cateva decenii, va rezista uratirii, imbatranirii, ingrasarii, chelirii, ergo, casatoria din dragoste se bazeaza pe o premisa eronata. Institutia poate avea succes doar daca scoatem factorul sentimente din ea.
Modestia falsa e tot apanajul burgheziei. Modestia in sine nu mi se pare o calitate, e enervanta si conduce la crearea de maici tereze extrem de iritante in sine. Dar modestia falsa, cersitul complimentelor, imi intoarce stomacul pe dos, fie-mi permis cliseul. Am petrecul 2-3 ore aranjandu-ma, se vede, dar insist sa spun ca abia m-am trezit doar pentru a auzi niste voci plictisite cum imi spun ca dorm deosebit de impopotonata. E diferit de a arata efortless chic, buclele structurate nu sunt nici efortless nici chic, machiajul aplicat cu lopata (am uitat care era unealta zugravului) nu e nici el chic, and so on. Grow a pair si recunoaste, da sunt o opera de arta pentru realizarea careia s-a sacrificat timp si resurse.
De cand au aparut burghezii, au nurtured micile clici de babe moraliste (folosesc termenul de baba in sens larg, unele se nasc babe si, din pacate, si unii se nasc babe) care si-au insusit dreptul de a judeca, de a impartasi opiniile lor formate in creuzetul plin de frustrare pe care-l reprezinta. Cineva e fericit, noooo, nu se poate, ia hai sa pass judgement, sa-l aratam cu degetul, ce conteaza ca nu raneste pe nimeni, in lumea noastra nimeni nu are dreptul de a se bucura de ceva.
Fericirea e forta care imi misca lumea, e scopul meu, so, e natural ca acesti mici aducatori ai norilor, intunecatori ai luminii sa-mi fie inamicii declarati.
Ce e trist e ca au impresia ca ne intereseaza sau afecteaza parerile lor mici, lumea lor meschina, nefericirea lor sau dorinta lor de a o propasi, de a o ridica la nivel de valoare nationala.
Nope, din partea mea puteti sa va induceti atacuri cerebrale toti, eu ma voi bucura de ka-ul meu ca si cum ar fi the king of cars, ma voi delecta conducand pe drumurile patriei in ciuda of all the bickering despre gropi smad, imi va placea in continuare sa dansez, sa beau vin, sa fall inlove.
Put that in your pipe and smoke it!
Poate e impresia mea gresita creata de toata cartile balzaciene citite, dar burghezii ne-au impotmolit cu notiuni inutile si limitative.
Casatoria din dragoste cred ca e o notiune mosita in sanul burgheziei. E mai sanatos sa privesti casatoria ca un parteneriat de afaceri, o unire a patrimoniilor pentru un scop economic definit. E irational sa crezi ca iubirea inflacarata de la inceput va dura cateva decenii, va rezista uratirii, imbatranirii, ingrasarii, chelirii, ergo, casatoria din dragoste se bazeaza pe o premisa eronata. Institutia poate avea succes doar daca scoatem factorul sentimente din ea.
Modestia falsa e tot apanajul burgheziei. Modestia in sine nu mi se pare o calitate, e enervanta si conduce la crearea de maici tereze extrem de iritante in sine. Dar modestia falsa, cersitul complimentelor, imi intoarce stomacul pe dos, fie-mi permis cliseul. Am petrecul 2-3 ore aranjandu-ma, se vede, dar insist sa spun ca abia m-am trezit doar pentru a auzi niste voci plictisite cum imi spun ca dorm deosebit de impopotonata. E diferit de a arata efortless chic, buclele structurate nu sunt nici efortless nici chic, machiajul aplicat cu lopata (am uitat care era unealta zugravului) nu e nici el chic, and so on. Grow a pair si recunoaste, da sunt o opera de arta pentru realizarea careia s-a sacrificat timp si resurse.
De cand au aparut burghezii, au nurtured micile clici de babe moraliste (folosesc termenul de baba in sens larg, unele se nasc babe si, din pacate, si unii se nasc babe) care si-au insusit dreptul de a judeca, de a impartasi opiniile lor formate in creuzetul plin de frustrare pe care-l reprezinta. Cineva e fericit, noooo, nu se poate, ia hai sa pass judgement, sa-l aratam cu degetul, ce conteaza ca nu raneste pe nimeni, in lumea noastra nimeni nu are dreptul de a se bucura de ceva.
Fericirea e forta care imi misca lumea, e scopul meu, so, e natural ca acesti mici aducatori ai norilor, intunecatori ai luminii sa-mi fie inamicii declarati.
Ce e trist e ca au impresia ca ne intereseaza sau afecteaza parerile lor mici, lumea lor meschina, nefericirea lor sau dorinta lor de a o propasi, de a o ridica la nivel de valoare nationala.
Nope, din partea mea puteti sa va induceti atacuri cerebrale toti, eu ma voi bucura de ka-ul meu ca si cum ar fi the king of cars, ma voi delecta conducand pe drumurile patriei in ciuda of all the bickering despre gropi smad, imi va placea in continuare sa dansez, sa beau vin, sa fall inlove.
Put that in your pipe and smoke it!
luni, 16 august 2010
Profesorii universitari sunt niste babe barfitoare
Titlul e destul de self explanatory.
Starea de fapt este că m-am înscris la un examen. Acesta va fi organizat de o altă universitate decât cea pe care am graced with my attendance timp de patru ani şi, nu numai atât, dar cele două sunt într-un veritabil război rece spre călduţ.
Cum competitivitatea nu e de natura ci de esenţa mea, am cumpărat tratatele profesorilor duşmani şi le-am înghiţit cuminte. Doar că, odată la 100 de pagini, mai dădeam peste o notă de subsol încărcată de înţelesuri. Mici reproşuri legate de aptitudinea unuia sau altuia de a păstra firul logic în cărţoi, de aptitudinea de a aduna corect fracţii, chiar şi când îşi dau dreptate (doar o dată în 2-3 mii de pagini) îşi reproşează inconsecvenţa.
Îi admir pe oamenii ăştia, sunt culţi, documentaţi, pasionaţi de meseria lor. Cred că toate acestea sunt ireconciliabile cu mica râcă locală. Pentru că mediul universitar e doar un sat împănat de babe povestitoare pe la colţuri. Doar că babele nu scriu tratate de drept şi deci nu au posibilitatea de a se înţepa literar şi pentru posteritate.
Starea de fapt este că m-am înscris la un examen. Acesta va fi organizat de o altă universitate decât cea pe care am graced with my attendance timp de patru ani şi, nu numai atât, dar cele două sunt într-un veritabil război rece spre călduţ.
Cum competitivitatea nu e de natura ci de esenţa mea, am cumpărat tratatele profesorilor duşmani şi le-am înghiţit cuminte. Doar că, odată la 100 de pagini, mai dădeam peste o notă de subsol încărcată de înţelesuri. Mici reproşuri legate de aptitudinea unuia sau altuia de a păstra firul logic în cărţoi, de aptitudinea de a aduna corect fracţii, chiar şi când îşi dau dreptate (doar o dată în 2-3 mii de pagini) îşi reproşează inconsecvenţa.
Îi admir pe oamenii ăştia, sunt culţi, documentaţi, pasionaţi de meseria lor. Cred că toate acestea sunt ireconciliabile cu mica râcă locală. Pentru că mediul universitar e doar un sat împănat de babe povestitoare pe la colţuri. Doar că babele nu scriu tratate de drept şi deci nu au posibilitatea de a se înţepa literar şi pentru posteritate.
vineri, 13 august 2010
Îmi urăsc cosmeticiana
Azi am fost la coafor. Repet operaţiunea cam o dată pe lună.
Coafeza e bătrână (60 de ani), grasă, blondă/căruntă, ondulată. A fost coafeză din cele mai vechi timpuri, probabil, la facerea lumii, rolul de coafeză i s-a repartizat ei şi de atunci îl deţine.
Şi-a deschis coaforul ei, s-a privatizat în centrul Clujului.
Dar aici nu e vorba despre ea, ci despre cosmeticiana pe care o are în dotare, alături de manichiuriste.
Nu te poţi aştepta la intelijenţă sclipitoare, la cultură, la gusturi cizelate, că doar 'demoizelele sunt muncitori necalificaţi. Dar aici nu e vorba nici măcar de faptul că eu sunt snoabă, nu am nici un dram de dispreţ pentru clasele inferioare, respect munca cinstită, dorinţa de perfecţionare în orice domeniu. Tanti Mimi, coafeza, tunde foarte bine, nu e chiar în toiul trendurilor în aranjarea părului dar ascultă ce îi spui şi tunsorile ei se aşază foarte bine. Pot să respect asta.
Manichiuristele sunt stan şi bran, una slabă şi înaltă care-şi face liceul la seral, cealaltă mică, grasă, proaspăt căsătorită şi îngrăşată şi mai tare.
Cu gâştele astea nu am nimic, nici nu-mi plac, dar nici nu le urăsc precum pe cosmeticiană.
Acum, despre obiectul sentimentelor mele deplasate. E slabă şi eu urăsc oamenii slabi efortless. Dar nu e numai asta. Are un nume idiot, dar multi oameni au nume idioate fără ca eu să-i urăsc.
E o lălăită, de aia cu voce plângăcioasă în every day life. Pe ăştia îi urăsc crâncen, dar pe ea o urăsc personal, nu ca membru într-un grup urâcios.
Poate pentru că e mereu perfect groomed, că nu pot să-i zic altfel. ideea de unghii perfect manichiurate şi pedichiurate, păr perfect ţesălat, sprâncene perfect peluzate mă duce cu gândul la un câine mic, isteric şi îngrijit până la forma rahaţilor.
Poate e pentru că şofereşte o dacia veche prin oraş. And I do hate those from the pit of my black and hatefull soul.
Poate ansamblul tuturor acestor calităţi pe care le urăsc şi când apar individual îi dă urii mele o aromă unică. Poate că mai este ceva neplăcut legat de persoana individei. Habar nu am. Ideea e că îmi este insuportabilă.
Dar este bună. Îmi place cum pensează, cum vopseşte sprâncenele. Alte cosmeticiene care îmi sunt periferal agreabile nu sunt atât de bune profesional. Aşa că am ales individa.
Acum întrebarea grea e: mă duc să mă epilez inghinal la ea?
Coafeza e bătrână (60 de ani), grasă, blondă/căruntă, ondulată. A fost coafeză din cele mai vechi timpuri, probabil, la facerea lumii, rolul de coafeză i s-a repartizat ei şi de atunci îl deţine.
Şi-a deschis coaforul ei, s-a privatizat în centrul Clujului.
Dar aici nu e vorba despre ea, ci despre cosmeticiana pe care o are în dotare, alături de manichiuriste.
Nu te poţi aştepta la intelijenţă sclipitoare, la cultură, la gusturi cizelate, că doar 'demoizelele sunt muncitori necalificaţi. Dar aici nu e vorba nici măcar de faptul că eu sunt snoabă, nu am nici un dram de dispreţ pentru clasele inferioare, respect munca cinstită, dorinţa de perfecţionare în orice domeniu. Tanti Mimi, coafeza, tunde foarte bine, nu e chiar în toiul trendurilor în aranjarea părului dar ascultă ce îi spui şi tunsorile ei se aşază foarte bine. Pot să respect asta.
Manichiuristele sunt stan şi bran, una slabă şi înaltă care-şi face liceul la seral, cealaltă mică, grasă, proaspăt căsătorită şi îngrăşată şi mai tare.
Cu gâştele astea nu am nimic, nici nu-mi plac, dar nici nu le urăsc precum pe cosmeticiană.
Acum, despre obiectul sentimentelor mele deplasate. E slabă şi eu urăsc oamenii slabi efortless. Dar nu e numai asta. Are un nume idiot, dar multi oameni au nume idioate fără ca eu să-i urăsc.
E o lălăită, de aia cu voce plângăcioasă în every day life. Pe ăştia îi urăsc crâncen, dar pe ea o urăsc personal, nu ca membru într-un grup urâcios.
Poate pentru că e mereu perfect groomed, că nu pot să-i zic altfel. ideea de unghii perfect manichiurate şi pedichiurate, păr perfect ţesălat, sprâncene perfect peluzate mă duce cu gândul la un câine mic, isteric şi îngrijit până la forma rahaţilor.
Poate e pentru că şofereşte o dacia veche prin oraş. And I do hate those from the pit of my black and hatefull soul.
Poate ansamblul tuturor acestor calităţi pe care le urăsc şi când apar individual îi dă urii mele o aromă unică. Poate că mai este ceva neplăcut legat de persoana individei. Habar nu am. Ideea e că îmi este insuportabilă.
Dar este bună. Îmi place cum pensează, cum vopseşte sprâncenele. Alte cosmeticiene care îmi sunt periferal agreabile nu sunt atât de bune profesional. Aşa că am ales individa.
Acum întrebarea grea e: mă duc să mă epilez inghinal la ea?
Cu si despre slabit
Da, am o obsesie.
Din principiu, cataloghez ca leneşi şi limitaţi intelectual oamenii care zic că nu se poate face nimic şi şed pe derriere-uri aşteptând să se adune kilele.
Mi se par leneşi şi inconştienţi cei care, pentru a slăbi 10 kile iau pastile. Iar rezultatul final e că, pe lângă cele 10 kile iniţiale, mai acumulează 10.
Mi se par culmea credulităţii cei care găsesc pe internet fântâna slăbitului concretizată într-o dietă de 2 săptămâni, în care mănânci doar slănină, sau brânză de burduf, sau alune şi, allegedly, slăbeşti 10 kile. Doamnele gospodine privitoare la aniela au naivitatea necesară pentru a lua de bune dietele astea, dar e înfricoşător când un nene ceo cade-n capcană.
Singurul mod de a slăbi pe termen lung şi cu efecte durabile e sportul alăturat unei diete rezonabile. Bagi mai puţin decât consumi şi faci sport. Nu e roket science. Mănânci seara salată, dimineaţa cereale. Nu te aştepţi la rezultate în două săptămâni, ci într-o lună. Ideea e că greutatea acumulată într-un an, cam tot în atâta timp se dă jos.
Din principiu, cataloghez ca leneşi şi limitaţi intelectual oamenii care zic că nu se poate face nimic şi şed pe derriere-uri aşteptând să se adune kilele.
Mi se par leneşi şi inconştienţi cei care, pentru a slăbi 10 kile iau pastile. Iar rezultatul final e că, pe lângă cele 10 kile iniţiale, mai acumulează 10.
Mi se par culmea credulităţii cei care găsesc pe internet fântâna slăbitului concretizată într-o dietă de 2 săptămâni, în care mănânci doar slănină, sau brânză de burduf, sau alune şi, allegedly, slăbeşti 10 kile. Doamnele gospodine privitoare la aniela au naivitatea necesară pentru a lua de bune dietele astea, dar e înfricoşător când un nene ceo cade-n capcană.
Singurul mod de a slăbi pe termen lung şi cu efecte durabile e sportul alăturat unei diete rezonabile. Bagi mai puţin decât consumi şi faci sport. Nu e roket science. Mănânci seara salată, dimineaţa cereale. Nu te aştepţi la rezultate în două săptămâni, ci într-o lună. Ideea e că greutatea acumulată într-un an, cam tot în atâta timp se dă jos.
miercuri, 11 august 2010
Dreptul la castană
Sunt mândra posesoare a unui motan, Ben. Am suficient simţ al ridicolului încât să nu-mi închipui că ben ar fi mai luminat decât alte feline şi că toată rasa acestora nu are un intelect strălucit. Datorită formei şi conţinutului, mă refer la căpăţâna lui ben ca fiind o castană.
O castană, după cum am încercat să o definesc mai sus e ceva nu foarte luminat dar funcţional în mediul ei.
Din constatările mele, majoritatea co-specimenilor sunt castane şi unii nici nu au alte pretenţii. Funcţionează, nu vor să iasă din tiparele pe care le-au învăţat, sunt precum autobusul, au rute intelectuale.
Periculoase sunt castanele care se cred luminate şi au pretenţia să o demonstreze, castanele neînţelese, filosoafe, poete, frustrate că nimeni (cu excepţia mamei şi a prietenei castane) nu le vede adevăratul potenţial. Castanele militante sunt enervante şi pot deveni periculoase. Castanele nu au nimic de pierdut.
Castanele nu au capacitatea intelectuală de a vedea la 2m în faţa propriului nas.
Castanele nu pot prevedea rezultatele acţiunilor lor.
Să ne ferească divinitatea de o castană convinsă de propria valoare cu un strop de autoritate.
Acum mi-e poftă de pirre de castane ;P
O castană, după cum am încercat să o definesc mai sus e ceva nu foarte luminat dar funcţional în mediul ei.
Din constatările mele, majoritatea co-specimenilor sunt castane şi unii nici nu au alte pretenţii. Funcţionează, nu vor să iasă din tiparele pe care le-au învăţat, sunt precum autobusul, au rute intelectuale.
Periculoase sunt castanele care se cred luminate şi au pretenţia să o demonstreze, castanele neînţelese, filosoafe, poete, frustrate că nimeni (cu excepţia mamei şi a prietenei castane) nu le vede adevăratul potenţial. Castanele militante sunt enervante şi pot deveni periculoase. Castanele nu au nimic de pierdut.
Castanele nu au capacitatea intelectuală de a vedea la 2m în faţa propriului nas.
Castanele nu pot prevedea rezultatele acţiunilor lor.
Să ne ferească divinitatea de o castană convinsă de propria valoare cu un strop de autoritate.
Acum mi-e poftă de pirre de castane ;P
luni, 9 august 2010
Asemanari si deosebiri intre BOR si un club SM
Ok, recunosc că în ultima vreme am mers la biserică. Urmează o perioadă mai grea şi m-am lăsat convinsă că nu strică să ai tot ajutorul. Pe principiul că poate, poate.
Până acum am fost ferită de ritualurile bisericeşti, deci tot ce văd e nou şi ciudat.
Iau exemplu de la soborul de doamne la vârsta a treia, văduve probabil-soţii nu le vin la biserică, care sunt autoritatea supremă în ce se face şi ce nu.
Uneori se stă în picioare, alteori se stă în genunchi, uneori se cântă, alteori se ascultă. Ieri s-au aprins lumânări.
Acum să revenim la asemănările cu clubul SM. Statul în genunchi, umilirea slujitorilor celui de sus, ring a bell?
Apoi doamnele în vârstă mai că zmulgeau straiele bietului popă pentru a le săruta pios, ce credeaţi?
Şi ultima picătură a fost când m-am picurat cu ceară fierbinte de la propria lumânare.
Bondage încă nu am experimentat, dar mă mai duc şi I'll report back.
Până acum am fost ferită de ritualurile bisericeşti, deci tot ce văd e nou şi ciudat.
Iau exemplu de la soborul de doamne la vârsta a treia, văduve probabil-soţii nu le vin la biserică, care sunt autoritatea supremă în ce se face şi ce nu.
Uneori se stă în picioare, alteori se stă în genunchi, uneori se cântă, alteori se ascultă. Ieri s-au aprins lumânări.
Acum să revenim la asemănările cu clubul SM. Statul în genunchi, umilirea slujitorilor celui de sus, ring a bell?
Apoi doamnele în vârstă mai că zmulgeau straiele bietului popă pentru a le săruta pios, ce credeaţi?
Şi ultima picătură a fost când m-am picurat cu ceară fierbinte de la propria lumânare.
Bondage încă nu am experimentat, dar mă mai duc şi I'll report back.
sâmbătă, 10 iulie 2010
and ... we`re back
No, mă gândeam azi, într-o pauză de învăţat, uitându-ma la top gear la cât de idioată e lumea. Nu ăia de la top gear, ei sunt simpatici.
Şedeam la o coadă la tribunal, să depun un act la registratură şi aud cea mai mare tâmpenie spusă cu seninătate de o tânără absolventă de drept, într-o discuţie cu alte tinere absolvente de drept care nici nu au clipit the wrong way la auzul tâmpeniei încât nu am putut decât să înregistrez totalul acord.
După uzualele remarci despre vreme (întotdeauna prea caldă sau prea ploioasă), vacanţă, job, şefi, crizăăăăăăă, bovina din poveste a lansat porumbelul: că a citit ea (numai acerebralii preiau informaţii de la tv, entelectualii le cetesc) că în 2012 se vor inversa polii magnetici. Nu ştiu ce s-a întâmplat în secundele imediat următoare pentru că m-am înecat atât de repede şi neaşteptat m-a pocnit râsul şi mă luptam să inhalez aer. Dar după ce mi-a trecut am auzit sfârşitul explicaţiei pe care o dădea viitoarea domniţă advocat suratelor ei. Cică, urmare a susamintitei schimbări a polilor magnetici ai planetei, anotimpurile se vor inversa şi că în loc de vara va fi iarnă etc iar frigurozitatea şi ploioşenia verii ăsteia sunt doar simptome ale inversării viitoare a polilor magnetici.
Trecând peste faptul că toate informaţiile astea ştiinţifice sunt prezentate efecte speciale and all în blockbusterul 2012 (nu am văzut filmul, doar am auzit despre el, da' asta ma reţinut) şi că morala poveştii ăleia era ceva mai complicată decât simpla modificare a ordinii anotimpurilor, erau apropouri la rearanjarea plăcilor tectonice, cutremure, vulcani, exterminarea rasei umane, ce e îngrijorător în povestea spusă de mine acum e că domniţele alea care comentau ingenue această ştire o luau ca atare, cu seninătate, fără a se întreba dacă e posibil, probabil, fără a aplica filtrul bunului simţ. Şi ăştia sunt avocaţii viitorului. Bravo nouă!
Morala pe care-mi permit eu să o extrag din întâmplare e că, dacă god forbid, voi avea nevoie de avocat, primul test nu va fi de cunoştinţe, ci de bun simţ şi cultură generală.
Şedeam la o coadă la tribunal, să depun un act la registratură şi aud cea mai mare tâmpenie spusă cu seninătate de o tânără absolventă de drept, într-o discuţie cu alte tinere absolvente de drept care nici nu au clipit the wrong way la auzul tâmpeniei încât nu am putut decât să înregistrez totalul acord.
După uzualele remarci despre vreme (întotdeauna prea caldă sau prea ploioasă), vacanţă, job, şefi, crizăăăăăăă, bovina din poveste a lansat porumbelul: că a citit ea (numai acerebralii preiau informaţii de la tv, entelectualii le cetesc) că în 2012 se vor inversa polii magnetici. Nu ştiu ce s-a întâmplat în secundele imediat următoare pentru că m-am înecat atât de repede şi neaşteptat m-a pocnit râsul şi mă luptam să inhalez aer. Dar după ce mi-a trecut am auzit sfârşitul explicaţiei pe care o dădea viitoarea domniţă advocat suratelor ei. Cică, urmare a susamintitei schimbări a polilor magnetici ai planetei, anotimpurile se vor inversa şi că în loc de vara va fi iarnă etc iar frigurozitatea şi ploioşenia verii ăsteia sunt doar simptome ale inversării viitoare a polilor magnetici.
Trecând peste faptul că toate informaţiile astea ştiinţifice sunt prezentate efecte speciale and all în blockbusterul 2012 (nu am văzut filmul, doar am auzit despre el, da' asta ma reţinut) şi că morala poveştii ăleia era ceva mai complicată decât simpla modificare a ordinii anotimpurilor, erau apropouri la rearanjarea plăcilor tectonice, cutremure, vulcani, exterminarea rasei umane, ce e îngrijorător în povestea spusă de mine acum e că domniţele alea care comentau ingenue această ştire o luau ca atare, cu seninătate, fără a se întreba dacă e posibil, probabil, fără a aplica filtrul bunului simţ. Şi ăştia sunt avocaţii viitorului. Bravo nouă!
Morala pe care-mi permit eu să o extrag din întâmplare e că, dacă god forbid, voi avea nevoie de avocat, primul test nu va fi de cunoştinţe, ci de bun simţ şi cultură generală.
miercuri, 23 iunie 2010
Cand femeile inseala
Prin toate statisticile se spune ca barbatii nu pot fi fideli, cu impartitul samantei and what not si, mie cel putin, mi se creaza sentimentul ca as fi rautatea care incearca sa tina legat un astfel de exemplar splendid si sa-l impiedice sa spread the joy ...
Citind eu toate informatiile astea nu puteam sa nu ma intreb daca oare astea sunt numai datele declarate, sau chiar cineva a reusit sa convinga o femeie sa declare sincer cu privire la infidelitati. Din frageda pruncie, noi, mandrele detinatoare de ovare am fost tinute la alte standarde decat baieteii. Am auzit pana m-a luat cu ameteala, lasa-l draga ca e baiat si nu stie mai bine, ca fetele trebuie sa fie mai responsabile, ca ne maturizam mai repede. Nu stiu altele cum sunt, dar eu, din mica discriminare, am iesit cu o noua si utila calitate ... stiam sa ascund chestii, nu sa mint, doar sa spun jumatati de adevaruri care intotdeauna sunt mai credibile.
Din alte experiente dubioase am tras concluzia ca, odata scapat porumbelul, e bine scapat si de adus inapoi nu prea poti, iar cu datul in scris ... e si mai rau.
Deci, la venerabila mea varsta, cu nevoile mele si placerile mele previzibile, nu as declara ca am inselat decat probabil sub tortura.
Nu cred ca e medalie de onoare(sau de rusine for that matter) sa declari ca ai inselat. Ideea e ca inclaci o norma pentru a obtine ceva. Gratificarea e ca ai obtinut ce voiai si placerea interzisa and all that, nu sa spui oficial ca tu esti cel mai mare inselator. De fapt eu as ocoli specimenele care insista sa-si publice aventurile nu pentru ca nu vreau sa fiu inselata, ca la ei nici nu prea cred ca se pune problema, ci din cauza ca nu imi doresc pe cineva destul de cretinel sa scape secrete intime aiurea. Ce sa zic, am nevoie de un partener care sa stie sa taca si sa aiba coaiele suficient de dezvoltate incat sa nu aiba nevoie de validarea grosolana a unei turme de cimpanzei frustrati sexual.
Alta chestie e ca nu cred ca unul sau una care are nevoie de publicitatea asta cu inselatul chiar a comis-o, sau daca a comis-o nu prea mai intrevede posibilitatea de a repeta. Again, am nevoie de cineva care e destul de sigur pe propriile abilitati fara a cauta confirmarea prin afirmatii din categoria asta.
Cred ca noi, femeile, stim sa inselam fara a lasa urme, fara a da indicii, fara a simti nevoia sa anuntam cu surle si trambite evenimentul special. Si vedem activitatea ca pe ce este, nu e epifanie, nu gasirea adevaratei dragoste, nu un semn divin, nu cine stie ce alta aberatie pe care o inventeaza creierul masculin, doar ca pe sex. And we, as a species have been doing that since the begining of time.
Poate ca in categoria mea sunt si femei si barbati, dar experienta imi spune ca sunt doar unele doamne, domnii au nevoie de mantuire, constiinta curata, fara a realiza ca astea se cumpara scump scump si de fapt cred ca doar se inchiriaza ;)
joi, 3 iunie 2010
Cu şi despre nunţi
Sâmbătă am o nuntă, cred ca asta va fi o propoziţie pe care o voi spune atât de des vara asta... Am ajuns la vârsta la care foştii colegi fie sunt căsătoriţi, fie, mai rău, au deja copchii. Bravo lor. Şi se aşteaptă din partea mea să mă alătur clubului lor cu veselie. That]s not going to happen.
Cred cu tărie că, inclusiv la evenimentele astea obligatorii, poţi să te simţi bine. Preludiul e întotdeauna plăcut, cumpărarea unei rochii noi, a unor pantofi/sandale, a unei gentuţe, bijuterii. I just love it. Condiţia sine qua non e să îţi permită veniturile, mie-mi permin. Aşa că am două rochii noi, sandale şi pantofi şi o găleată de bijuterii. M-am înarmat pentru toată vara, pentru toate nunţile şi botezurile, dintre care una va avea loc la Hotel de Ville din Paris.
Dar sâmbătă este o nuntă de aia ţărănistă cu pretenţii (bunicii sunt ţărani adevăraţi, am tot respectu pentru ei, dar când ţăranu uită de unde a pornit şi se crede aristocrat of all things, se atinge culmea prostului gust şi a caraghioşeniei). Am aflat costurile a tot, de la hărtia igienică, la rochia miresei şi la statuia libertăţii din plastic care va orna holul de la intrarea în restauramt. Horrible, dar scump! Să vadă ţăranii ăia că ei îşi permit.
Sunt curioasă dacă mă vor scufunda în catran şi apoi mă vor orna cu pene după ce nu-mi voi putea stăpâni gura...
Cred cu tărie că, inclusiv la evenimentele astea obligatorii, poţi să te simţi bine. Preludiul e întotdeauna plăcut, cumpărarea unei rochii noi, a unor pantofi/sandale, a unei gentuţe, bijuterii. I just love it. Condiţia sine qua non e să îţi permită veniturile, mie-mi permin. Aşa că am două rochii noi, sandale şi pantofi şi o găleată de bijuterii. M-am înarmat pentru toată vara, pentru toate nunţile şi botezurile, dintre care una va avea loc la Hotel de Ville din Paris.
Dar sâmbătă este o nuntă de aia ţărănistă cu pretenţii (bunicii sunt ţărani adevăraţi, am tot respectu pentru ei, dar când ţăranu uită de unde a pornit şi se crede aristocrat of all things, se atinge culmea prostului gust şi a caraghioşeniei). Am aflat costurile a tot, de la hărtia igienică, la rochia miresei şi la statuia libertăţii din plastic care va orna holul de la intrarea în restauramt. Horrible, dar scump! Să vadă ţăranii ăia că ei îşi permit.
Sunt curioasă dacă mă vor scufunda în catran şi apoi mă vor orna cu pene după ce nu-mi voi putea stăpâni gura...
marți, 4 mai 2010
I like my coffe with milk
blog.urbanoutfitters.com/And some honey, I might add.
Aşa că, suflete fremătânde, nu insistaţi să mă poluaţi cu detaliile scârboase.. aa sorry, intime ale vieţii voastre. Sincer nu mă interesează starea zonei voastre inghinale, God bless că mă pasionează doua zone inghinale, una e a mea şi e normal, cealaltă e a jumătăţii. Dacă nu aveţi pedichiura făcută, recomand călduros pantofi închişi în faţă. Dacă aveţi ciuperci ale piciorului, trataţi-le nu povestiţi nevinovaţilor despre ele. Călcâiele crăpate şi pielea întărită nu se asortează cu sandale şi sunt impardonabile că acum iezistă creme şi instrumente.
Şi da, părul de pe picioarele zvelte se vede. Nu toţi ne vom concentra privirile de şoimi asupra gleznelor tale, deci un fir, două merg, dar dacă ai un gazon adevărat crescut şi doi mm e prea mult.
Toate avem celulită, dacă ai peste 15 ani, si bmi peste 18, ar fi bine să renunţi la idea de a purta hotpants în public. La ştrand e cumva acceptabil, dar prin oraş... nope că nu eşti suprafaţa lunară.
Părul pe mâini e inestetic precum cel de pe picioare. Nu e acceptabil. Dacă te depilezi pe picioare, nu discrimina... dacă nu, şezi în peşteră că nimeni nu o să-ţi ducă doru'.
Tenul, trebuie să ţinem minte că fondul de ten nu rezolvă acneea. Sunt creme, soluţii, tratamente, medici, dar o tonă de fond de ten nu ajută, vei arăta doar ca un clovn trist.
Machiajul nu trebuie să semnalizeze precum un semafor lovit de streche. Dacă se vede că eşti machiată, something's wrong. Trebuie să pari efortlesslly striking ;D.
Dar first and foremost, oameni buni, faceti duş. E cel mai ieftin şi simplu truc de înfrumuseţare. Poţi fi ileana consâzeana daca miroşi ca vasile-muncitor în construcţii după o tură grea.
Igiena pare a fi o artă uitată, cu toatele ,şi aici includ şi reprezentanţii comunităţii vecine şi prietene, ştim să ne machiem, accesorizăm, asortăm, exfoliem, bronzăm, yeda yeda dar unele par să fi uitat că nici cel mai fragrant parfum dior, cea mai scilicioasă pudră nu înlocuiesc spălatul şi nu pot acoperi mirosurile emanate.
În lipsa altei posibilităţi de educare, pot doar să sper la o ploaie torenţială şi neaşteptată şi să hope and pray să nu mai fiu bombardată cu detalii dubioase şi nedorite care se vor întipări în memoria mea idioată şi mă vor bântui prin rotaţie 'till the end, că eu nu prea uit chestii. Dacă tot nu vă puteţi abţine, my friends, măcar mai puneţi lapte şi miere peste and I shall be eternally gratefull.
luni, 8 martie 2010
Nemulţumire continuă
Întreabă pe oricine pe stradă cum se simte, cum e, cum îi mai merge, cum stă treaba. Dacă omu' nu e ultimu' idiot, va mima o stare de bine sau de normalitate, dacă e o p*lă va trece direct la subiect. Oricum, şi ăla decent va ajunge fără mari greutăţi, la miez, adică la cât e el de nedreptăţit de soartă.
Deci e o regulă, nu am întâlnit pe nimeni care, la o cercetare la atentă, adică dacă întrebi ca şi cum chiar ţi-ar păsa, să nu îmi spună tot necazul vieţii lui, fără a-şi da seama că e idiot, caraghios, jenant, egoist beyond imagination.
Singura parte bună a valului de mediatizare a cazurilor disperate de semeni ai noştri care suferă de cancer mostly şi pe care statul crede de cuviinţă să-i trimită la tăticul lor de urgenţă, e că le dă acestor monştri de egoism care sunt oamenii un exemplu pentru comparaţie. Adică, hai să comparăm situaţia unuia care lucrează bine-merci, cîştigă ok, dar nu destul pentru a-şi lua noul telefon mobil ultra scump, sau una care nu îşi permite noua pereche de louboutinşi, sau ceva fără sex(un emo) care e depăşit de sensul vieţii, al universului, are mintea prea amorţită şi crede că e miezul din covrig cu un amărât care are leucemie, cancer la piele la 24 de ani şi o lună de trăit.
Ha? Deci nu aud. Cine are probleme?
Hai idioţilor în frunte cu mine să nu mai jelim o promovare, o plasmă, un gadget numai bun de folosit ca hârtie igienică când suntem sănătoşi, nici o rudă a noastra, prieten, iubit nu zace în spital, în agonie, fără a mai putea fi ajutat în vre-un fel.
Mai am o întrebare, de când demnitatea şi un pic de orgoliu nu mai sunt în trend? Era o vreme când nu ne arătam durerea şi era de toată ruşinea să ne ştie vecinul rufele murdare. Nu zic că e ruşinos să fii bolnav, dar ar trebui să fie ruşinos să îţi plângi de milă pentru rahaturi. Mai ales ar trebui să îţi fie ruşine să boceşti cu lacrimi de crocodil pentru nimic pe umărul unora care chiar au pentru ce să plângă, şomerii, pensionarii amărâţi, bolnavii, americanii obezi...
Promit că, atâta timp cât voi fi întreagă, nu ciungă, oloagă, sănătoasă, să nu mai pic în butoiul cu melancolie pentru că nu mi-a ieşit vre-un plan elaborat şi zăpăcit.
Nu a 100-a pereche de pantofi scumpi îmi va aduce echilibrul interior, nici măcar nu va impune un armistiţiu temporar între armatele care se înfruntă zilnic în capul meu.
Aşa că, noul meu slogan e să nu ne mai plângem de milă că, nu numai că, suntem penibili ci nici nu suntem chiar aşa de plâns!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
