Condimentele care ne dau aroma speciala

Daca am intelege de ce vecinul e un idiot cu tendinte de personalitati multiple, l-am tolera mai usor?
Asta-i intrebarea ce ma bantuie lately.

Nu cred ca ne nastem toti egali. E cea mai mare minciuna servita maselor. Cum as putea eu de 1.60 sa ma compar cu mademoizelle Kurkova?! Va intreb, Deci nu suntem egali, nici macar asemanatori. Toti avem potential mai mult sau mai putin in domenii diverse. Dar suntem departe de a fi egali.
Oricare ar fi parerea noastra in domeniu, zic ca ne nastem toti oarecum blank. Avem calitati si defecte predefinite, dar mediul, educatia, etc ne formeaza si pot umple golul cu multe si variate chestii.

Spre exemplu, sunt convinsa ca vecinul cu tendinte de paranoia care m-a amenintat ca va instala camere de supraveghere pentru a fi convins ca al meu motan nu trece prin fata casei lui nu isi ameninta si partenerii de joaca la 3 ani ca va cauta amprente pe jucarii. Si ma intrebam ieri ce l-a impins pe buza prapastiei. Si daca as sti, mi-ar fi mai usor sa nu-i doresc sa i se plimbe o turma de pisici cu necesitati fiziologice prin curte?

Cum trebuie sa fi fost educata baba care, desi ingrijit imbacata, mirosea oribil a cadavru in descompunere? Parintii ei o fi depozitat saci de faina in cada de baie? O fi invatat-o ca spalatul prea des imbolnaveste si hainele sunt distruse de apa? Mama ei o fi spalat-o in apa clocotita cu inalbitor pana i-a produs o veritabila fobie fata de produsele de curatenie?

Mosul beligerant care isi cauta batalii la fiecare pas, fie cu maghiarii, fie cu tineretul din ziua de azi, sau microbistii care nu au nevoie de un motiv bine conturat pentru a-si sparge capetele, oare ce-i impinge sa caute conflicte? Cand erau mici parintii urlau fara motiv la ei si acum simt nevoia sa imparta bucuria? Le-a fost erodata personalitatea si respectul pentru ei insisi incat acum simt nevoia sa-l recucereasca de la oameni nevinovati? Parerea mea e ca acestea pot fi luate inapoi de la cei care le-au deteriorat in the first place si problemele de personalitate, dezechilibele interioare pot fi solutionate doar cautant in noi insine, in nici un caz cu bata pe stadion.

Am mai spus, nimeni nu ne invata sa ne dezvoltam armonios ca oameni. Nimeni nu ne spune ca e ok sa visam. Sau, daca ni se spune asta, ni se spune si ce exact ar trebui sa visam (cabinet de avocatura la NY, eu vreau doar unul mare mare in Cluj/ Bucuresti). In toata educatia noastra stufoasa de matematici avansate si fizici pe care nu le-am inteles niciodata, nu suntem invatati ca a fi fericit e cel mai important.

In viata, trecerea timpului e singura chestie ireversibila. Singurul timp valoros e cel in care suntem fericiti. In uber-cunoscuta pilda a bilantului pe patul de moarte, am dubii serioase ca vom socoti cat de mult i-am ascultat pe ceilalti, cat de multumita a fost societatea de a 6.000.000.0001 maimuta ascultatoare care nu iese din formatie sau masina/plasma./casoaia pentru care ne-am amanetat viitorul. Vom cauta momentele in care am fost cu adevarat fericiti, pentru noi insine, in sufletul nostru. Cred ca adevarata drama e sa nu le gasim. Asta ar insemna in filosofia mea o viata cu adevarat irosita.

Declar inca o data, for all to read, singuul meu scop e sa fiu fericita, daca asta ar insemna sa mananc shaorme pana ajung la 200 de kile, so be it, daca ar insemna sa-mi adun toata averea intr-un rucsac si sa pornesc la picior prin lume, drum bun, daca fericiea e in 12 ore/7 zile pe saptamana de munca, spor!
Dar inainte de a o porni cu avant, stop and think for a minute, pe parcursul caii alese, stop si evalueaza periodic starea fericirii proprii.

And smile!

Societatea si noi

Nici un om nu este o insula. Nici un om nu este perfect izolat de societate si astfel, nici un om nu poate exista perfect independent de ceilalti oameni si opiniile acestora. Dar cine ar trebui sa ne invete sa relationam cu turma?

In timpurile apuse, daca nu reuseai sa te integrezi, erai declarat vrajitoare, otravitor al fantanilor, eretic si ars pe rug, strivit sub pietre, decapitat.

Acum suntem mai civilizati. Dar consecintele nu sunt placute.

Daca este atat de important sa nu fim magarii din turma, sau, si daca suntem, sa fim utili acesteia, sa nu fim priviti ca niste pericole emergente, cine ne invata aceasta lectie?

La scoala facem muzica, desen, educatie civica, dar integrare/relationare cu societatea nu. Nu cred ca matematicile avansate, geometria analitica sau programarea in turbo pascal m-au ajutat cu ceva, dar o materie numita "societatea si tu" sau "ceilalti oameni sunt exact ca tine" m-ar fi ajutat in dezvoltarea personala.

In lipsa unui curs organizat, putem invata doar de la adultii care ne inconjoara. Am observat insa ca acestia sunt complet dezorientati de vechiul regim in tot ce priveste relatiile sociale.

Toata prelunga cujetare pe care am expus-o a fost cauzata de mai multe aventuri in care diversi imi spuneau ca x nu ii suporta, sau ii invidiaza - mai manelist asa. Oamenii astia isi creasera in propriile creiere niste veritabile povesti dramatice bazate pe o intamplare scurta in care x era mai fara chef pentru a concluziona ca acesta are ceva personal impotriva lor. Si evident ca nu poti sa te porti normal cu uraciosul de x, nu poti sa fii omenos cu el pentru ca te uraste, trebuie sa-i raspunzi cu aceeasi moneda. Urmarea e usor de intuit, intradevar relatia cu x se deterioreaza si, urmare a unei usoare indispozitii a acestuia, se pot naste razboaie de 100 de ani.

De ce semenii mei iau personal orice, de ce nu putem avea si relatii profesionale curate, de ce ne imaginam ca toti ne barfesc si ii pasioneaza problemele noastre? Ma depaseste.

Cand vom realiza ca nu suntem suficient de importanti pentru ca tot individul pe care il intalnim sa ne iubeasca sau urasca si ca indiferenta e sentimentul predominant, vom fi mult mai fericiti ca specie.