Faptul ca eu cred ca traim intr-o societate disfunctionala nu cred ca mai e o surpriza pentru tine, jurnalul meu fidel. Acum ca ne-am rezolvat unele probleme urgente, cum ar fi mancarea si ciuma bubonica ne lasa timp liber pentru a medita asupra altora si a ne crea unele noi si interesante.
Suntem obsedati de cumparat chestii inutile si de cum aratam.
Daca ne-ar ameninta moartea lenta si dureroasa ori de cate ori ne zgariem nu cred ca am avea timp si disponibilitate intelectuala sa ne preocupe obsesiv orice fir de par suplimentar. Doar zic.
Dar, pentru ca din nefericire inca ducem aceasta existenta in puf si eu ma integrez cu succes in aceasta societate, sunt si eu obsedata de ce se numeste frumusete.
Cand eram la gradi eram convinsa ca printesele din povesti, caci nu exista disney pe vremea aia aici, sunt ilustrarea acestei notiuni, ca frumusetea inseamna o tiara, par blond si ochi albastri. Iar eu, ratusca cea urata, eram satena cu ochi caprui. Am suferit enorm. Peste 20 de ani am devenit blonda chimic apoi mi-am redobandit uzul ratiunii si am revenit la saten.
In scoala generala, in clasa I to be exact, eram convinsa ca frumusetea e reprezentata de pompoanele albe dantelate pe care le purtau unele colege in par. Mama mea, despre care credeam in secret ca e mama vitrega a albei ca zapada, refuza cu cruzime sa-mi aplice semnul frumusetii spunand ca e ridicol. Am suferit needless to say si acum compensez purtand palarii si accesorii de par ciudate.
Apoi am vazut un costum la mare. Poate era de baie, dar eu l-as fi purtat in fiecare zi. Era cu roz, portocaliu, galben si negru si multe multe fodre. Era compus dintr-un sutien si o fusta minuscule, care nu acopereau nimic. Parintii mei tiranici au refuzat achizitionarea ansamblului, asezandu-se intre mine si fashion pentru prima data. Am plans.
Parul lung, extrem de lung a devenit urmatorul meu ideal. Pacat ca imi placea asa de mult la cuafor.
Trupul subtire m-a pasionat foarte mult timp, obsesie pe care am abandonat-o cu greu.
Karolina Kurkova m-a obsedat. Inca nu mi-a trecut.
Concluzia e ca suntem setate sa ne impiedicam in prostioare, sa ne dorim foarte mult ce nu putem avea si sa vedem un ogre in oglinda. Uitam ca suntem femei si ca niciodata un tip nu va scoate o lupa imensa din buzunar la prima intalnire pentru a ne inspecta critic fiecare por (daca nimeriti un astfel de exemplar, sunati la 112! trebuie spitalizat. apoi run as fast as you can, urmatoarea chestie pe care o poate scoate ar fi un bisturiu). Nu suntem din plastic si ar fi imposibil sa atingem perfectiunea.
In plus, toate gagicile din reviste si filme sunt dichisite si luminate si filmate in cele mai favorabile feluri. Foarte rar se intampla ca viata sa ne faca acest favor special. E nedrept sa ne judecam comparandu-ne cu ceva care nici macar nu exista in realitate.
Fara a crede ca sunt frumoasa, candva, in timpul adolescentei mele tumultoase, am ajuns sa ma plac.
Sunt foarte putini oameni cu adevarat frumosi. Care se trezesc dimineata si sunt mindblowing. Care nu au nevoie de retusari de nici un fel, perfectiuni ambulante.
De multe ori, frumusetile celebrate, inclusiv cele de la hollywood, nu mi se par satisfacatoare pur estetic. Tipele sunt prea cabaline, prea osoase, au fetele prea supte. Poate au picioarele lungi si trupuri mladii, dar si fata e parte din ansamblu.
Si am inceput sa ma intreb, daca as fi barbat, ce fel de femei mi-ar placea. Asa ajungem la amy winehouse care nu a fost frumoasa by any standard dar care a fost interesanta si unica. Daca as fi barbat, mi-ar fi placut ciudatele, tipele interesante care par sa aiba ceva de spus, nu cele pe care societatea le-a transformat in obiecte de decor (indoielnic). Asa cum imi plac hainele, cartile, picturile, imaginile care ma fac sa gandesc si sa-mi imaginez, mi-ar placea o femeie a carei infatisare sa-mi spuna ceva, orice, si nu o budinca de vanilie.
Am uitat cine spunea ca o femeie cu adevarat frumoasa trebuie sa fie cu adevarat urata, poate coco chanel, dar sunt in complet acord.
Se afișează postările cu eticheta fashion. Afișați toate postările

duminică, 31 iulie 2011
joi, 30 iunie 2011
Greutatea, volumul si fumusetea in general
Traim niste timpuri ciudate, acum nu varsta, ci greutatea cuiva a devenit subiect tabu.
Avem liber la divort, atitudinea mai relaxata in fata opiniei publice, femei emancipate, singurul domeniu in care chiar ne mai doare "ce zice lumea" a ramas greutatea.
De multe ori m-am consolat, ce daca .... am lovit masina, am picat un examen, am cheltuit prea mult, nu castig suficient, macar sunt slabuta. Si sunt convinsa ca nu sunt singura.
Cine si cum a reusit sa ridice atributul de a fi slab la rang de frumusete?
Din punctul meu de vedere, frumusetea e o suma de calitati, trasaturi fine, proportionate, simetrice, par bogat, corp armonios, atitudinea generala legata de ingrijire, haine frumoase.
Doi oameni extrem de diferiti, fara a avea nici o trasatura in comun, pot fi extrem de frumosi.
Cred ca frumusetea tine cel mai mult de grija fiecaruia pentru el insusi, parul curat si aranjat poate compensa/ascunde/distrage atentia, manichiura ingrijita creste foarte mult frumusetea, hainele, nu in mod necesar scumpe, dar curate, ingrijite, frumusele, pot tansforma o domnisoara stearsa in una cel putin atragatoare.
Deci lipsa frumusetii naturale (rara precum unicornii) poate fi compensata eficient cu eforturi medii.
Si atunci, va intreb, cum a ajuns un singur atribut al frumusetii sa ii ia locul cu totul? Femeile nu mai susotesc pe la spate despre cat e dusmanca de frumoasa, ci despre cat e de slaba.
Needless to say ca dezaprob total atitudinea.
Grasimea uriasa, covarsitoare e cu adevarat hidoasa dar, in aceeasi masura e oribila subtirimea bolnavicioasa, paloarea cadaverica, fetele supte precum ale mumiilor.
Cred ca noi femeile ne-am agatat de subtirime pentru a ne face viata mai interesanta.
Am dubii serioase ca exista undeva un barbat care isi urca potentialul suflet pereche pe un cantar pentru a verifica daca se inscrie in tiparul dorit sau nu.
Iubitii nostri ne plac asa cum suntem, poate uneori apreciaza mai mult cand suntem tonifiate, dar poate apreciaza si pufosenia cateodata.
Invit toate gagicile sa mai lase cantaritul, numaratul, masuratul, sa ia o oglinda mare si, daca reflexia e draguta, sa se considere multumite.
De asemenea, atacurile la kilogramele/ suncile/ celulitele straine da dovada de complexe adanci.
Zic sa ne bucuram de vara in rochite si sa punem in valoare ce avem mai frumos.

Etichete:
fashion,
femei zapacite,
frumusete
duminică, 29 mai 2011
Reorganizarea de sezon in dulap
Zic de sezon pentru ca habar nu am care e sezonul, sunt complet depasita de situatie, e vara? e primavara? Nu putea sa fie primavara la inceputul lunii mai cand purtam palton si dardaiam de frig... si acum e asa de cald incat, daca e primavara, vara care va sa vie shal be a scourge from gawd pentru a ne pedepsi toate pacatele din ultimii 100 de ani.
So, saptamana trecuta cand contemplam ideea de a-mi cumpara o intreaga noua garderoba pentru sezon si adaugarea unui nou corp de dulap in noua aripa a casei pe care urma sa o construiesc sa il gazduiasca, am luat decizia revolutionara ca, inainte de a face toate astea, sa-mi reorganizez putin dulapurile, sa vad daca chiar tot ce e acolo imi e util,necesar etc.
Si am avut o surpirza... majora... nu am nevoie de o noua garderoba de sezon, am o imensa garderoba pentru orice sezon, pantofi, sacouri, haine, trenchuri, rochii, fuste... Nu stiu ce m-a impins sa ma pregatesc pentru venirea apocalipsei garderobiere!
Sunt ca oamenii nebuni care aduna conserve in pregatire pentru foamete, ca hoarderii dar ma limitez la haine dragute si pantofi.
Anul trecut am trecut exact prin aceeasi criza dar cu bijuteriile. De un an, in intelepciunea mea, nu mi-am mai cumparat nici o bijuterie si totusi inca am pentru o viata intreaga. Mi-oi fi trecut ardoarea de cumparator asupra hainelor? God help us all.
Acum iau decizia sa nu-mi mai cumpar nici o haina! pana la reducerile din septembrie. It will not be easy, but i`ll do it!
Acum, sa trec la pantaloni....

crazy,
fashion,
femei zapacite
vineri, 18 martie 2011
Ce asortat esti, asortatule
Da, imi asun sa sun ca jiji becali (a se citi cu accent frantuzesc as i do with everything i don`t like).
Asortat e un cuvant care se potriveste doar langa muraturi sau salata. E singura ipostaza in care ii acord conotatii pozitive. Imi place muratura, deja ma gandesc sa pogor in beci sa-mi iau si iubeesc salata, de care-o fi dar sa nu aiba cartofi sau maioneza.
Sunt singurele chestii asortate ok.
In schimb, cand ma gandesc la tinute asortate, mi se taie toata pofta de muratura.
E cel mai batranesc lucru pe care-l poti spune despre cineva: "ui` la el ce asortat ii puiu mamii".
Pentru a mirosi a naftalina definitiv si irevocabil trebuie sa-i mai adaugam si un elegant si l-am rezolvat. Elegantilor si asortatilor!
Azi ascultam o prelegere despre cat de asortati sunt oamenii pe strada in madrid, nu doar avocatii, ci si oamenii de pe strada, civilii, gasp! Si ii compatimeam pe sarmanii madridezi. Ei voiau sa fie stylish, sa fie frumosi, tineri, proaspeti, eventual sa ucida tauri with their bare hands, dar niciodata sa aiba un batz vestimentar infipt in zone moi.
Asortate sunt babele cu ruj roz cyclam si sacou la fel, pentru ca se asorteaza!
Si cu par roz si cu pantofi roz si fusta roz si budigai roz, in nuante diferite aratand ca o infectie sau o arsura urata.

vineri, 4 martie 2011
Ce am invatat eu din Sex & the city
Probabil am mai povestit despre chestia asta, probabil sunt repetitiva, dar it`s my bible si m-a crescut.
Intregul meu simt estetic a fost modelat de Satc. Fetele nu sunt frumuseti clasice, de fapt prima reactie a unui fost prieten al meu la vederea lui Carrie a fost something like "cine-i baba asta urata?!" si eu am fost jignita as hell. Apoi am analizat. Actrita nu e tanara nici foarte proaspata. Take away the hair&make-up&fashion si Carrie ar fi fost o babuta trista. Si, de aici concluzia, nu suntem toate frumoase, nici tinere la nesfarsit, dar asta nu inseamna ca nu putem fi atragatoare, sau dragute, ingrijite, spirituale. Din satc am invatat ca poate e mai important sa fii ingrijita decat frumoasa.
Barbatii sunt intersanjabili. Nu e o tragedie ca nu ne place unul, in urma lui mai vin 100. A avea un barbat legat de noi cu un lant gigantic si greu nu e o realizare. We`re so much more than that.
Sex is not a crime si e made for our pleasure. Nu e o corvoada pe care s-o induram, cum citeam in Pe aripile vantului sau cum, inca, mai aud. If you like it, you be a ho`. Patasti.
Viata nu se termina la 16 ani. Nu epoca in care nu stii mai mult decat a-ti posta pozele indecente pe net e apogeul. De fapt, ideea e ca si la 60 de ani (varsta la care accept ca s-ar putea sa nu mai fiu hot, doar classy) putem avea apogee and a great time.
Si the fashion. Satc m-a transformat in a fashion addict. Pat fields e un geniu.

luni, 28 februarie 2011
Lawyer fashion
Sau ce trebuie sa porti pentru a parea serios, demn de incredere si, in acelasi timp, sub 50 de ani.
Pentru ca nu vreau sa am freza pompon clasica a doamnelor trecute de o anumita varsta.
Si pentru ca nu imi doresc ca uniforma mea sa devina costumasul mult-blamat.
De fapt nedumerirea mea e cum sa trec de la vestimentatia mea obisnuita cu accente creative la ceva serios, care inspira oamenilor credinta ca le pot castiga bataliile juridice.
Stim cu totii ca prima impresie conteaza si ca are foarte putina importanta valoarea intelectuala a interlocutorului daca parul acestuia e roz bombon sau purple rain.
Avem imaginea avocatului de succes, sau a bancherului, a contabilului si nu putem accepta, sau ne vine foarte greu s-o facem, ca cineva care nu se incadreaza in tipar si nu e nici macar in zona adiacenta tiparului ar putea sa fie bun la ceea ce face.
Aici e problema mea, cum pot impaca latura avocateasca care trebuie sa fie sobra cu latura creativa care vrea sa se manifeste.
Bineinteles ca nu-mi voi vopsi parul roz si unghiile albastru ca cerneala. Nici nu-mi voi coafa parul in spini precum un arici.
Nu am piercing-uri in zone vizibile si neacceptate social, idem tatuaje. Imi limitez bijuteriile la un lant/brosa, un inel si, daca lantul/brosa nu sunt over the top, cercei.
Port ochelari si recunosc ca ma fac sa par mai desteapta.
Dar ma gandeam cu regret azi ca nu voi putea purta la birou o rochie liliac clasica, nedecoltata, dar care nu are manecute si e din in - erezie.
Inul, pentru necunoscatori, nu e recomandat profesiei juridice.
O alta intrebare care nu-mi da pace este daca pantofii peep-toe pot fi purtati cu succes de un avocat. Sunt dispusa sa am o pereche de pantofi clasici in care sa ma schimb pentru prezenta in instanta. Dar oare clientii vor arunca o privire pedichiurii mele - pe care sunt dispusa s-o vopsesc bej pentru aceasta ocazie, si vor fugi inspaimantati de atata libertinaj vestimentar?
Am adoptat stilul preppy. Eu sunt cea care poarta camasa sub pulover sau vesta asortata cu pantaloni sau fusta - depinzand foarte mult de vreme.
Pastrez manichiura crem/roz/frenchy si parul simplu lasat liber sau strans in spate. Nu vrem ca clientii sa se sperie precum caprioarele de un aranjament prea complex, asta ar insemna ca avocatul e mai inclinat spre propria infrumusetare decat spre studiu si drept.
Din nou, viata mea devine mai complicata as time goes by si nu in zonele in care mi-as dori.

avocaţi litigii clienţi,
fashion,
frumusete
joi, 17 februarie 2011
Nedumerire
De cand are Victoria Beckham talent de designerita?
Stiu ca e privita ca un fashion icon desi nu sunt convinsa de justificarea titlului.
E slaba si se imbraca stiff.
Daaar, colectia ei pentru spring/summer 2011 e super.
Sursa: http://www.millionlooks.com/outfits/victoria-beckham-fallwinter-20102011/

Abonați-vă la:
Postări (Atom)