Despre cainii comunitari

Nu prea sunt pe unde locuiesc eu.
Ce nu pricep eu e de cand viata si binele unor caini e situat deasupra binelui si integritatii mele fizice. Inteleg, daca voiam sa-i matrasim pentru ca sunt urati si put sa se faca atata scandal. Dar au dinti, musca, transmit boli.
Aici devine o problema de supravietuire a celor mai puternici si cainii, in lipsa inteligentei superioare care ne e specifica (cel putin asa ar trebui) noua ca specie, se bazeaza pe pufosenie si inimile mereu inlacrimate ale intotdeauna suferinzilor.
Aidi bre! Cand l-am votat pe actualul al carui nume nu trebuie rostit daca nu vrei sa starnesti un cuib de viespi, motivul a fost intocmai abilitatea de a lua decizii dificile. Scapa-ne de caini tatuca si poate te mai votam in vreo forma sau alta.

Solutia pentru oamenii muncii

Scriu din perspectiva avocatului.
Prin oamenii muncii ma refer la domnii si doamnele care au plecat in departari pentru a munci.

Acestia, de multe ori, insista in inocenta lor sa investeasca banii castigati cu greu in a noastra tara mirifica, populata de noi, caci asta e problema. Oamenii muncii uita motivele pentru care au parasit patria muma, imbatati de nectarul euro-ului si a echitatii gasite prin alte parti. Uita ca aici mica inselatorie e un mod de viata si profitatul de pe urma celor care nu sufera de paranoia e sportul national.

Asa mi-au venit doi clienti. Nene si tanti care au un apartament inchiriat in minunata urbe iar chiriasul nu a mai considerat oportun a plati chirie de 12 luni. Ei fiind in italia au incercat sa-si trimita rudele spre a rezolva poblema, dar nimeni nu se ocupa de necazurile altuia precum un bonus pater familias. Cu exceptia avocatului, for shure.

Asa ca, azi am incheiat un contract de colaborare cu ei, le voi rezolva problema chiriasului, probleme la finante, la cartea funciara, le voi cauta alt chirias si le voi solutiona problemele ce vor aparea.

Luand in calcul sumele pierdute de ei pana acum, posibilitatea de complicare a situatiei la nesfarsit si gijile pe care le preiau, simt ca lucrez chiar ieftin.
Desi romanilor nostri li se pare exagerat sa mearga la avocat pentru a le redacta contractul de cumparare al unei case sau ceva egal de oneros si de complex, vad ca cei veniti din strainatate pricep valoarea unui contract bine facut si nu se asteapta ca altcineva (hm, hm! statul) sa aiba grija de ei.

Morala povestii e ca suntem responsabili pentru deciziile pe care le luam, in special cele redactate in scris, semnate de noi si care contin o clauza penala consistenta. Nimeni, nici statul, nici judecatorul nu ne va lua de manuta si nu ne va scoate din rahatul in care ne-am avantat cu entuziasm.

Consultati un avocat, intotdeauna e mai putin scump decat ce ati plati incercand sa scutiti cateva sute de lei.

I feel my life`s on hold

In timpul liceului, profesorul de istorie ne tinea lungi si inflacarate prelegeri despre cum nu atunci era momentul sa ne distram, ci sa ne sacrificam, sa ne cladim viitorul care e precum o casa si noi puneam temelia, etc. samd. Needless to say ca am cateva contraargumente puternice pentru dumnealui, primul fiind el insusi ca model al teoriei acesteia.

Acum, mult dupa liceu, facultate - unde nu ne recomanda nimeni sa sacrificam nimic, doar ne picau la examene precum mercenarii fara suflet daca nu eram tobe de carte si dupa primul job, constat ca societatea inca ne cere discret sa ne punem viata in pauza si sa muncim pentru ca e trendy sa fim workoholici si CEO-i la 20 de ani.

Mi-am ales cariera juridica pentru ca imi place, vreau sa fiu printre cei mai buni in acest domeniu competitiv, stiu ca trebuie sa muncesc mult si, in special la inceput, reusitele sunt mai mult profesionale decat pecuniare.
Dar nu pot sa scap din vedere faptul ca, totusi, cariera e doar un mijloc pentru a atinge un scop, acela de a trai asa cum imi place si dee a fi fericita.
Programul de lucru de 12-14 ore pe zi e in contradictie flagranta cu scopul declarat.

Acesta este manifestul meu. Vreau sa demonstrez ca se poate sa fii bun profesional fara a sacrifica nimic, ca putem sa avem viata si in afara biroului si ca munca e doar mijlocul prin care ne putem realiza adevaratul scop in viata, acela de a fi fericiti.

Si mai am o banuiala ascunsa ca cei care au inventat programul acesta idiot care exclude orice activitate cu exceptia muncii incercau sa umple un gol in vietile lor serbede si triste, lipsite de prieteni si iubiti.

On this note, sper sa ne auzim peste un an, cand cariera mea va fi la apogeu si programul meu va fi de maximum 10 ore pe zi!! ;)

Despre concedieri si retineri salariale

In vremurile tulburi in care traim, daca ni se mai si retine din salariul mic si ne mai si ameninta diversi patronasi de magazin de cartier cu aere de interlopi, nu ajungem nicaieri.
Ieri, in cabinetul meu primitor de avocat veninos ce ma aflu, a pasit o domnita tremuranda si inlacrimata. In urma unor hotii care au avut loc la magazinul la care lucra, seful ei a considerat oportun sa o anunte verbal si oarecum colorat ca nu mai are nevoie de serviciile ei, mai mult, in intelepciunea lui, i-a mai si retinut salariul restant si indemnizatia de concediu, ca asa a vrut el.

Sfatul juridic:

1. Concedierea se face in scris pentru motivele si in cazurile strict si limitativ enumerate de codul muncii, sectiunea a 2-a, incepand cu art. 58. Pentru a concedia pe cineva din motive imputabile lui pentru abateri grave etc., e necesara indeplinirea unei proceduri prealabile de cercetare a numitelor abateri grave pentru care angajatul va fi convocat in scris. Aceasta procedura se finalizeaza printr-o decizie de sanctionare, care va fi redactata in scris si care poate fi atacata dupa ce a fost comunicata angajatului.
Deci, dragi angajati, contractul individual de munca inceteaza doar dupa emiterea si comunicarea cu dvs. a unor documente care pot fi atacate. Pana la aceste evenimente, sunteti in continuare angajati si aveti aceleeasi drepturi si obligatii, recte sa va pezentati la serviciu. Daca nu va pezentati pe glie la program, asta este o abatere care poate duce la sanctiunea concedierii pe bune.
Daca  patronasul nu va lasa sa intrati in incinta sau sa va desfasurati activitatea, ITM-ul ee mai mult decat dornic sa va insoteasca, sa constate si sa amendeze iar salariul va este in continuare datorat.
Deci, repetati dupa mine: decizie scrisa de concediere, comunicata.
De la data comunicarii curge preavizul de 20 de zile lucratoare pentru care veti fi platiti.

2. Retinerile salariale se pot efectua doar daca exista un titlu executoriu care constata creanta a carui debitor e salariatul. Angajatorul poate efectua retineri salariale pentru a acoperi un prejudiciu creat lui de angajat doar daca exista o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila care constata numitul prejudiciu. In rest sunt ilegale, ITM-ul e deosebit de interesat de aceste evenimente.

3. Deciziile despre care faceam vorbire pot fi atacate la tribunal in termen de 30 de zile in cazul deciziilor de concediere si 3 ani pentru recuperarea salariului. Termenele curg de la comunicarea actului.

In cazul clientei mele, vanzatoare la un magazin alimentar, suma retinuta e dublul onorariului pe care i l-as lua pentru a o reprezenta in proces pe care i-l voi castiga fara probleme, urmand apoi sa-l recupereze de la parat.
Intradevar va dura ceva, daca vom ajunge la proces, dar cu atitudinea "mamaliga nu explodeaza, intoarce si celalalt obraz" nu ajungem nicaieri.

Deocamdata sunt in faza amenintarilor si a intimidarii sefului si cred ca totul se va rezolva asa, repede.

Naivitate extrema

De asta sufera majoritatea amaratilor care paveaza holurile tribunalului all day.

1. Cand cineva te roaga sa il ajuti sa ia niste chestii noaptea, dintr-un loc imprejmuit, trebuie sa presupui ca e furt.

2. Cand fuuri chestii conform pct.1, ar fi bine sa nu fumezi si sa nu arunci mucurile la locul faptei mustind de adn-u tau.

3. Cand nu respecti pct.2, asigura-te ca esti in romania sau bulgaria, nu in austria, germania & co.

4.Intotdeauna, dar intotdeauna cand vrei sa ai o sansa de a castiga, ia-ti avocat.

Cujetari de vineri

Din categoria "get a lawyer": mos si baba au proces impotriva babei vecine, se reprezinta singuri, ajung in fata instantei unde se agita si se fieb in asemenea hal pana incep sa acuze judecatoarea pentru toate problemele lor. Crede cineva ca vo castiga dupa ce i-au zis judecatoarei ca "toti sunteti niste hoti, fatuca tatii"?!?!?! Invstiti intr-un avocat care va avea grija sa nu jigneasca instanta.
Morala povestii: judecatorii e oameni si nu le place sa se stige la ei isteric si cu stropi.

Din categoria "e greu vara", au aparut mirosurilee specifice sezonului. Inteleg ca ee criza si detergentul e scump, dar apa tot avem iar aromele care mi-au gadilat nasul zilele astea sunt rezultatul unor eforturi sustinute si de durata, nu niste usoare accideente.
Sandalele nu sunt pentru oicine. Daca picioarele tale arata ca si cum ar fi fost la o cura la fukushima, poarta altceva, adidasi, sosete, orice dar nu ne obliga sa le privim in suspans asteptand sa iasa godzilla dintr-o crevasa.
Lacul alb sidefat pe pedichiura e oribil de la natura, cand il asociezi cu praf si o substanta neidentificata negru-maoniu... e oroarea ororilor.
Pe degetele de la picioare creste par! Nu sunt eu proverbialul ochi de soim, deci, daca eu il vad, e problematic. Iar asociat cu unghii frumos lacuite imi da ameteli.
Pedichiura franceza ... chiar vrem sa dam impresia ca ne crestem intentionat unghiile de la picioare?! Suntem muma padurilor, the wiced wich of the west?! Vrem sa omoram pe cineva cu ghearele alea?! Vrem sa sapam un tunel cu ele pana in centrul pamantului?
E neigienic sa avem unghii lungi la picioare si complet scarbos, aviz `demoizellelor cu pedichiura franceza si/sau unghii crescute.

Iar, daca chiar nu suntem fanele bibilitului, putem sa go natual, am vazut azi multe tipe cu unghii au naturelle dar taiate si curate.
Singurul must have, sine qua non, etc, e spalatul si igiena. Nu conditionate de sapun lancome si lotiune de picioare chanel.

Refuz sa-mi tarsai picioarele prin viata

De fapt, am luat demult decizia de a-mi dansa viata. Sunt o balerina cu opinci si tutu roz pastel si fac piruete down the road. Dupa mine aluneca un nene anonim cantand genial la un pian de culoarea ciocolatei negre cu frunzulite aurii incrustate all over. Si voi dansa prin iarba si printre flori, soarele imi va mangaia pielea si nenea va canta necontenit hipnotizat de propria lui muzica.

Si sunt atatia oameni incaltati cu bocanci de fier care le tin picioarele grele, apasate pe pamant, care lasa urme adanci si urate, care au fetele impietrite intr-o grimasa de durere provocata de bocanci. Chinuiti, se uita spre paviment concentrati la urmatorul pas dureros. Nu vad orizontul, cerul albastru, florile, nu aud muzica, sunt sclavii urmatorului pas nenorocit.

Viata nu e un sir nesfarsit de pasi torturati, nu e compusa doar din caldaram, nu e doar durere si apasare, viata e un cantec la pian, un dans nesfarsit pe muzica preferata, orizonturi nesfarsite si libere, flori gratuite pe toate gardurile, frumusete fara de sfarsit.
De fapt, viata e ce facem noi din ea, poate fi orice, ia foarte putin efort sa smell the flowers and taste the wine, dar multi refuza sa-l faca.
Si apoi mai este eroarea comuna a generatiilor educate in comunism care cred ca valoarea unei vieti e data de greutatea si amarala acesteia, de ocaziile pentru a te plange vecinilor, de cat de victima esti. Asa ajungem sa ne vaietam cu totii tuturor, sa ne impanam existentele cu neplaceri selfinflicted, altfel nu pot sa-mi explic de ce am face tot ce facem.

Cu mandrie raportez ca am gasit si cavalerul meu care sa ma insoteasca till the end.

I want you to hit me as hard as you can

I loved the fight club, cred ca e evident si am o memorie foooarte buna. Probabil, given the right trigger, as reusi sa imi amintesc toate replicile memorabile din shreck - adica tot filmul si aveam o colega careia ii placuse sex & the city la fel de mult ca mie si schimbam replici aleatorii ale variilor personagii sub privirile perplexe ale colegilor care formasera pe jumatate numarul de la psihiatrie. The good times.

Dar despre altceva voiam sa zic.
Am impresia ca toate relatiile sociale of late sunt putin sadice si implica vanatai.
Simtim din ce in ce mai mult sa ne demonstram superioritatea? Ne simtim mai lezati decat pana acum de orice? Suntem mai razbunatori?
Tocmai am citit pe blogul unei tanti dansatoare ceva care mi-a aprins un beculet: afi puternic seamana cu a fi o lady, daca trebuie sa o spui, inseamna ca nu esti. Complet adevarat.
Cati dintre noi zic ca au principii, ca detin adevarul suprem, ca sunt ladys/gentlemen, ca sunt oameni puternici etc. Si ce impresie lasa aceste declaratii?

Cam asa sta si treaba cu toate ego-rile ultrafragile care se burzulesc din orice afront imaginar si care, la prima briza potrivnica, isi armeaza toata artileria si sunt pregatite sa porneasca o cruciada.
Prostiile pe care le facem cu surle si trambite spun mult mai mult despre noi decat declaratiile publice pe care le facem si o spun mult mai sincer.

Poate asta trebuia sa ne invete la scoala in loc de programare intr-un soft antic si nefolosibil.

Nu pricep

De ce se simt unii oameni mai bine cand pot sa spuna "macar nu sunt ...." si sa dea un exemplu al unui cunoscut care li se pare lor ca o duce mai rau, sau face ceva mai rau, sau i don`t know. Ceva.
De ce rahatul in care e altcineva face rahatul in care ne zbatem noi sa para suportabil?
Cu ce ne ajuta ca altul are un job mai rau sau bani mai putini?
Cu ce ne insanatoseste sa stim ca vecina sufera de cancer si mai are 3 luni de trait?
Ne aduce mai multi bani in buzunar sa stim ca nenea de la 2 e somer?

Dar e o replica universala. Intotdeauna, dupa constatarea propriului necaz, macar o gandim, dar majoritatea o si impartasim auditoriului.
Asta arata doar ca suntem mai preocupati de soarta vecinilor/cunostintelor decat de moduri posibile pentru a ne remedia necazul.
Cred sincer ca asta e marea noastra problema. Preferam sa ne consolam cu problemele altora, care vor exista intotdeauna pentru ca toti cunoastem macar pe cineva chiar batut de soarta, decat sa ne concentram la remedierea problemelor proprii.
Asa vom fi etern nefericiti dar deosebit de bine informati in problemele vecinilor.

Si, daca nu gasim pe nimeni mai oropsit in problema particulara care ne apasa, tot gasim o tipa grasa si/sau urata asupra careia sa potopim mila noastra.

Debate people!

Ca specie avem un mare defect, poate mai multe, dar de asta m-am lovit azi.
Credem ca posedam adevarul absolut si il aparam cu viata if need may be.
Suntem dornici sa ne aruncam in fata unui tren in miscare pentru a-l proteja si bine facem pentru ca e una dintre marile comori ale vietii, e un veritabil dar divin.

Suntem perfect capabili sa ne repezim cu dintii la gatul netrebnicului care indrazneste a-l ataca.
Adevarul absolut are cruciati viteji in persoana noastra.

Dar, acum, pusa in fata acestei armate pe picior de razboi, nu pot sa nu ma intreb ce e acest adevar absolut.
Institutia justitiei, in care sunt oarecum implicata, care are ca scop declarat in legi aflarea adevarului, nu are pretentia ca il chiar descopera. In acest context s-a introdus notiunea de adevar obiectiv, adica ce poate fi demonstrat prin probe, pentru ca adevarul adevarat poate fi dincolo de capacitatea umana de demonstrare.

Pot fi mai multe adevaruri? Adevarul acesta care le e unora mai drag decat insasi viata priveste totul sau doar unele sectiuni ale existentei noastre.

Cand cineva sustine ca stie el mai bine care e adevarul dar refuza sa argumenteze, are la dispozitie probe care noua ne sunt ascunse sau a fost iluminat de duhul sfant?

Si daca a fost iluminat precum ziceam mai sus, de ce nu s-a desteptat in mai multe arii? Iluminarea divina priveste doar anumite parti ale existentei noastre?

So many questions, so little brainz.
Poate poate se va pogora cunoasterea si asupra bietului meu creier.

Despre oameni cu principii

Intotdeauna, cei mai periculosi mi s-au parut oamenii care declara ca au principii. Pentru ca a actiona conform acestora si a le face publice sunt doua lucruri fooaaarte diferite.
Si cei care simt nevoia sa aduca la cunostinta publicului general informatii ciudate despre ei trouble me.
I am troubled...

Pana in momentul in care semenii mei isi declara defectele, le acord prezumtia ca sunt, nu perfecti, dar neapasati de atatea boli sufletesti.


Cred ca e ceva omenesc, dar cand cineva sustine sus si tare ca functioneaza dupa principiul modestiei, imi imaginez ca e mai mult o dorinta, o rezolutie de anul nou, o slabiciune de caracter pe care vrea sa si-o corecteze, un complex pe care incearca sa-l ascunda.
Cand cineva zice ca e monogam si confruntat cu taierea unui organ important, abia atunci incep sa-i question fidelitatea.
Etc, samd.
Ar fi mai usor pentru toti sa ne prefacem ca suntem sanatosi, ca nu avem complexe si, in special, sa incercam sa le tinem pentru noi, pe nimeni nu intereseaza starea morala a celorlalti, oricum, nu cu adevarat, poate la nivel de barfa usurica.

Cin cin!

Reteta succesului

Pentru ca azi ma simt darnica si am febra deci nu ma pot abtine. De fapt am o capacitate limitata de abtinere si am consumat-o pe toata pe chestii mai importante.
Asa ca, in marinimia mea, voi impartasi cu masele secretul succesului.
Inca nu am succes dar sunt sigura ca it`ll come.

Dum dum dum: secretul e sa fii bun la ceea ce faci si sa perseverezi.
Ajuta si sa nu fii un monstru uman lipsit de orice abilitate de comunicare si relationare. Dar, daca esti genial, ti se iarta si asta.

Nu e necesar sa fim toti absolventi de management sau stiinte politice. Si doamna care face curat prin birouri poate avea succes fiind promovata ca sefa a tutror doamnelor care fac curat.
Principiul se aplica in orice domeniu, la orice nivel.
Nimeni nu a ajuns nicaieri trisand sau pe scurtaturi.
Da, unii imi vor arata exemplele proeminente de hoti si pungasi care au dus tara de rapa. Dar credeti ca ei nu sunt buni la ceea ce fac, recte politica si furt. Daca nu ar fi fost profesionisti desavarsiti, pana acum le-ar fi furat ceilalti agoniseala, ar fi existat probe suficiente dupa cum se exprima dulce codul de procedura penala, etc. Dar nu, dansii sunt puri precum lacramioarele de primavara si cu averile in banci elvetiene.
Si crede cineva ca domnii din exemplul anterior s-au imbogatit din prima incercare? Sau din a doua? Nuuu, aptitudinile lor au fost cizelate in timp, cu truda si determinare. Domnii au perseverat. Au inceput de jos, furand o minge de la scoala, apoi cirese din livada publica, apoi ce furau oamenii mari de la intreprinderile socialiste pentru a ajunge sa construiasca autostrazi si alte chestii din care sa le ramana si lor un mic ciubuc dupa cum e traditia stramoseasca.

Ergo, dupa cum am demonstrat, principiul meu se aplica de la doamna de serviciu pana la domnii din top *** al oricarei reviste de business.
Aplauze pentru mine!

Descoperire recenta despre crazy

Mda, de o saptamana aproape am gripa si asta ma impiedica sa am activitati normale. Shed toata ziua in varful patului, orice tentativa de ridicare e descurajata de valul de greata si ameteala care ma loveste. Privesc soarele de afara, miros primavara adusa de priza care intra pe geamul perpetuu deschis si sufar.
Iar stim cu totii ca marile idei s-ai nascut din suferinta precum electra din jale. Am febra, cut me some slack.

So, ma gandeam ca noi, ca specie, avem nevoie de tratament psihiatric.
Voi incepe cu the crazy pe care am indentificat-o la altii pentru a glide gently into my own special brand of crazy.

Crazy old lady care a trait majotitatea timpului singura si nu stie sa relationeze cu femei, cat de obvious e cand esti geloasa pe viata altcuiva?! Nu are catz.
Barbat care-si cumpara cel mai scump overpriced obiect facilitator al unui hobby pe care-l practica o data pe luna. Prin asta incercand sa ce? Sa compenseze scaderea profesionala? Lipsa de placere in viata?
Nene isteroid care are nevoie de ajutorul vanzatoarei pentru a identifica marimea lui la sosetele aranjate pe marimi si care devine agresiv daca incerci sa distragi atentia vanzatoarei cu o intrebare rapida.
Femeie tanara care e la primul prieten pe care-l dreseaza sa ia pozitie de drepti, il cicaleste neincetat si se mira cand acesta o paraseste. Barbatii e porci.
Femeie fara viata privata care prefera sa lucreze intre 12 si 16 ore pe zi si i se pare normal, chiar de apreciat si shames relentlessly pe oricine care nu face acelasi lucru.
Idioata care crede ca, daca nu sangerezi prima data, esti curva.

Si acum my special brand. Sunt paranoica at times, starea se suprapune peste lipsa de magneziu. Brusc ma intereseaza parerile celorlalti, identific acuzatiile voalate emise de frustratii de pretutindeni.
Cateodata, in special iarna tarzie spre primavara, cum era cam acu 2 saptamani, cand pare ca soarele nu va mai iesi niciodata, devin deprimata si pesimista. Nu mai vad the silver lining si nici nu mai am chef s-o caut.

Concluzia e ca suntem toti defecti si defectele astea spun atat de multe despre noi...

Am fost la Marghita

In judetul Bihor, este un loc numit Marghita. In acest colt de rai este un strand termal si o judecatorie. Azi am vizitat-o pe ultima.
Pentru a ajunge la judecatorie, urmezi drumul principal si o iei la dreapta la sensul jirator. Adica jirezi ce jirezi, apoi iesi, dar catre dreapta. Apoi mergi, mergi, vezi o cladire care nu se deosebeste cu nimic de vechiturile din jur, dar tu stii, pentru ca judecatoriile si tribunalele sunt un secret bine pastrat si parchezi. Intri pe o portita intr-o curte, nu pe usa din fata maind you, pentru ca e inchisa.
Faci dreapta in curte, intri pe o usa care ar putea fi foarte bine a magazinului satesc, treci pe un coridor stramt stramt captusit cu pensionari cu miros specific care, mind you, e doar un taste a ce te asteapta si te chiorasti pe lista de dosare pentru a-l identifica pe al tau.

Apoi, rasufland usurat, prucezi spre usa sfantului graal numit instanta. Usa e mare si solida - promitator, te gandesti, fata de usa de aprozar a judecatoriei.
Si intri, o suflet nestiutor, te loveste mirosul gros de batrani transpirati in haine ultra-purtate fara a cunoaste apa, cu exceptia ploii.
Iti faci curaj, iti spui ca te vei obisnui cu mirosul, ca totul e trecator etc si iei loc pe o bancuta de lemn tare. Privesti steagul crampotit de pe peretele din spatele instantei, privesti grefiera grasa, neingrijita, care pare ca se revarsa din roba, privesti judecatoarea blajina, ii asculti vocea taraganata si hipnotica.
In sala mai sunt "clienti", mosi si babe, oameni maturi dar care par batrani, tineri grasi cu degete rosii si grase si burti rotunde, sunt sigura ca sub bluza de trening au si lanturi de haur.
Jandarmul tanar si zvelt precum un ghiocel care da sfaturi babei purtatoare de celular sunator: "da mai `hnchide-l mamaie".

Instanta, putin sasaita, incearca sa ia interogatoriul unui nene de 97 de ani, cu ambele picioare in groapa si alb ca moartea. Nenea e surd si are insotitoare.
Instanta ii zice sa repete dupa ea. Insotitoarea urla ca nenea sa zica ce zice instanta. Nenea zice mnea.
Instanta ii zice sa puie mana pe biblie. Insotitoarea ii pune mana pe biblie. Nenea nu tine mana pe biblie. Cumva pupezele il conving.
Instanta ii zice jur. Insotitoarea ii zice sa jure, nenea zice ur.
Instanta ii zice sa zic numai adevarul. Insotitoarea ii zice sa zaca numa adevaru`. Nenea zice sa hac adevar.
Instanta zice asa sa-mi ajute dumnezeu. Insotitoarea urla asa sa ajute dumnezeu. Nenea zice mai este mult?
Si tot asa pana nenea jura, afla ca poate fi acuzat de marturie mincinoasa daca minteste.
Apoi interogatoriul propriu zis.
L-ai cunoscut pe badea baciului poptii? Nenea zice ca da, ca merea cu ala la ghiboli cand era prunc. Instanta catre grefiera: consemnati ca martorul are cunostinta de bunicul paratei - ghiocel castana, pe care-l insotea cu vacile la pascut.
Si, la sfarsit, nenea chior si surd ii zice instantei: domnuca, da`pi mult m-ai tzanut p`aci...

Judecatoria Marghita a fost inspirata din opera lui Caragiale...

8 martie

E azi.
I-am cumparat mamei mele flori. I le-am dat.
Am primit la randul meu cardul tatalui meu pentru a-mi lua cadou. L-am acceptat cu drag.
Am cumparat un parfum pentru cineva. Inca nu am avut ocazia sa-l dau.

Dar ma bantuie o intrebare. Este 8 martie, alaturi de 1 martie si de sarbatorile de iarna o zi de dezlegare la spaga? Pentru ca sunt convinsa ca in toate birourile unde "nu se primesc atentii" azi e o exceptie. O orhidee draguta e o atentie, nimeni nu contesta.
Azi e ziua in care pot fi spalate pacatele in rauri de flori si nimicuri scumpe. Daca dorim sa "ungem" o doamna intr-o pozitie cheie, azi e momentul, in special daca nu avem o relatie care sa ne permita aducerea cadourilor spontan. In vremurile noastre parazitate de urmarirea penala a infractiunilor de coruptie, nici macar un cadou nu mai e simplu.

Din ce am auzit, azi se evita unele locuri. Fiecare are bugetul lui de 8 martie si persoanele lui vizate si le evita pe celelalte. Pentru ca multe si veninoase uri se pot naste tocmai din neoferirea unei flori, sau a unei flori prea putin scumpe.

Brrr, navigarea relatiilor sociale post incriminarea luarii de mita e un labirint.

Tribunalul cluj e un stup

Ma refer la cladirea denumita poetic palatul justitiei din Cluuuuj.
O cunoastem cu totii, e roz, mare, aflata vis-a-vis de palatul finantelor si tot vis-a-vis de teatrul national. E intr-o vecinatate de soi, nimeni nu contesta.
Hiba majora e continutul tribunalului.

Clientul necajit, putin dezorientat, vede hardughia. Vede usa pentru uriasi prin care ar trebui sa intre, printre coloane. Daca e un client mai erudit stie ca cladirea a fost finalizata in 1902, fiind un monument istoric catalogat. Apoi, in asemenea conditii, intri avand capul plecat in fata maretiei justitiei.
Dupa socul portii de la intrare, nevinovatul nostru - pentru ca toti sunt, se loveste de un detector de metale si niste neni jandarmi putin plictisiti, putin inspaimantatori - deformatie profesionala, ii mai sare putin inima din piept.

Trecem si de jandarmi care, daca te vad dezorientat, te sfatuiesc sa ocolesti detectorul de metale pentru ca "numa` face galagie". Sufli usurat.
Mai urci nitel pe scari pentru a ajunge sa te afli in mijlocul unui torent format din avocati, judecatori, grefieri deghizati in maldare de dosare umblatoare, lume hotarata care stie unde merge.
Sa presupunem ca Ionel a lu` Smitea al nostru are o citatie ad labam. Priveste pe dansa unde, daca stie sa citeasca, vede ca prezenta lui e ceruta la o camera. O luminita de speranta se aprinde in ochii supleantului nostru in fata justitiei. Are un scop, detine o informatie, stie!
Presupunem ca nenele are putina logica, se indreapta victorios spre prima usa care-i iese in cale, citeste numarul de pe ea, logica ii spune ca 2 urmeaza dupa 1 si isi urmeaza aceasta facultate stralucita.
Pana cand se loveste de logica diferita a tribunalului cluj, unde, dupa sala 2, urmeaza sala 62. Disperare.
Trage aer in piept, isi aminteste ca e barbat, verifica pentru a fi sigur si se indreapta hotarat spre primul cetatean care pare ca stie ce face pentru a-i cere informatii.
In urma demersului, ramane si mai dezorientat. Cetateanul parca stie, parca nu, si indrumarile suna cam asa: urcati scarile, faceti stanga pe langa soba, a doua la dreapta, treceti razant pe langa camera 162 A, urcati scarile in spirala, treceti pe langa biroul de expertiza, coborati scarile, iesiti in curte, intrati din nou, urcati niste scari, coborati la subsol, intrati prin gangul secret care se deschide ciocanind de doua ori in panoul pe care scrie fumatul interzis. Asta ultima imagine am adaugat-o de la mine, dar ar fi credibil.

Sfatul meu pentru toti cei care isi doresc sa navigheze cotloanele numitei institutii e sa-si ia avocat. E un soi de gps dar e util doar in justitie.

Sunt o gazeeela!

De fapt sunt un spion, dar un spion subtire si inalt, deci o gazela spion.

Intotdeauna ma uimeste usurinta oamenilor in a impartasi informatii protejate de secretul profesional. Calea spre informatiile intime ale oamenilor e sa pari interesat de complet altceva. De sanatatea lor, de viata lor personala, de minunata culoare a parului lor, de tenul catifelat si proaspat pe care-l au. Ideea e sa gasesti un subiect de conversatie placut pentru victima si, dupa ce i-ai imprimat o stare placuta, sa carmesti usor usurel conversatia spre teritoriile dorite de tine. Dar cu finete. In nici un caz interlocutorul nu poate sa simta intentia ta, in acel moment, all is lost.
Nimic nu strica mai mult decat disperarea.

Odata umplut de fericire, interlocutorul se deschide complet, fiind perfect capabil sa povesteasca orice pentru a prelungi senzatia placuta pe care i-o provoci. Nu iti va da nume si chiar toate detaliile, dar suficient pentru ca , daca mai ai o sursa, sa fie usor a umple golurile.

Suntem atat de starved for human contact and affection incat suntem dispusi sa ne vindem carierele, sau sa le riscam pentru un scurt contact emotional cu un aproape strain.
Ne perie orgoliul zmotocit sa stim ca cineva e interesat de detaliile noastre intime.

Brrr.

Tot despre frumusete

Daca tot am inceput cu ea.

Azi, la Cluuuj, e o frumoasa zi de primavara. Am renuntat pentru prima data in doua luni la haina groasa pentru palton. Iubesc paltoanele, pot sublinia foarte frumos talia spre deosebire de haina groasa, pot fi frumos colorate si ne pot infrumuseta mult.
Nu e necesar sa fie de marca. De fapt, in ultima vreme am gasit paltoane frumoase in diverse locuri neasteptate si incadrate in bugetul meu minuscul alocat cumparaturilor.
Asa am ajuns sa am un palton purple, unul roz, nelipsitul palton negru, unul gri, unul bej si unul rosu. Ma gandeam ca mi-ar placea mult unul verde si unul indigo. Dar nu ma grabesc, trebuie sa fie perfecte.

Si, plutind eu in lumea mea imaginara populata cu paltoane frumoase, m-am lovit de cruda realitate. Lumea se imbraca hidos. Si nu ma refer la ideea de haine ieftine, cum ziceam, nu colectionez haine scumpe, de fapt, paltonul crem a fost mai ieftin decat rujul pe care-l folosesc. Ma refer la stilul neingrijit. La faptul ca oamenii isi cumpara o haina neagra care merge la orice si o poarta pana cade in zdrente de pe ei.
Asa si restul accesoriilor.

Si nu am intalnit fenomenul doar la pensionari, unde e oarecum scuzabil, desi nu pot sa inteleg pe deplin de ce s-ar imbraca cineva ca si cum viata i s-ar fi terminat si continua doar sa existe precum o buruiana - acerebral. Am intalnit azi si oameni tineri imbracati complet aiurea. Si nu ma refer la fashion. Doar la 5 minute de grija si o privire in oglinda la iesirea din casa. Nu e extrem de dificil sa cumperi o pereche de pantaloni care sa-ti vina bine, 3-4 bluze rezonabile si sa le combini. Nu e nuclear science. Si nici nu cer o investitie mai mare decat oribilitatile pe care le etaleaza lumea.
Am vazut azi un nene aparent serios care purta o sapca impodobita cu strassuri si tinte, o tipa purtand o haina groasa dintr-un material lucios negru cu aspect plasticat, o tipa tanara purtand un palton hidos cu un imprimeu nefericit alb-negru, cizme cu botul ascutit si incovoiat peste blugi prespalati.

Nu e un efort imens, nimeni nu ne cere sa fim toti inzestrati in fashion department sau sa-i alocam prea mult timp dar aspectul ingrijit ajuta, ar fi ipocrit sa spunem ca suntem toti egali si ca frumusetea interioara surclaseaza parul slinos si hainele murdare.

Cum ne uratim

Circula mitul urban ca romancele ar fi foarte frumoase. Nu cred ca mai este necesar sa-mi exprim dezaprobarea. Probabil, prietenii nostri din us cred ca americancele detin un record al supletii fata de alte popoare.

Sau, cine o fi stiind, poate romancele chiar sunt frumoase. Dar se uratesc.
Pentru ca cred ca am trecut cu totii de varsta la care credeam ca frumusetea interioara conteaza, sau ca intentia conteaza for that matter. Conteaza cum aratam, nu cum am arata fara machiaj, spalati, imbracati ingrijit.
Rezultatul conteaza, intentiile se numara doar la poarta raiului.

Cand eram pui, ma intrebam frecvent de ce adultii sunt atat de urati. Cum am copilarit in vremurile cu 2 ore de televizor pe zi si fara reviste, nu prea puteam compara ce vedeam cu un standard impus de frumusete. Doar constatam ca adultii sunt neingrijiti. Si ma deprima ideea ca voi arata si eu ca ei.
Cu varsta, am realizat ca nu ma deranjeaza pierderea prospetimii la adulti, care poate fi si ea incetinita, ci faptul ca se imbatranesc intentionat.
Cine a inventat freza scurta, cu permanent si roscata la femei? Probabil un misogin. Cum de hoarde intregi de doamne nu realizeaza ca arata hidos cu freza aia, ca le imbatraneste, ca se incadreaza singure intr-o multime, ca isi neaga feminitatea. Se zice ca ar fi usor de intretinut. Pai nu ar fi mai usor sa se rada in cap? 0 par e si mai usor de intretinut.
Nu zic ca ar trebui sa avem cu toatele valuri si cascade de bucle, nu toate avem podoaba capilara splendida, dar zic ca ar trebui sa renuntam la cliseul asta. Sunt alternative, intrebati-va, nu medicul sau farmacistul, ci coafeza.

Parul rosu nu este pentru toata lumea. Sunt numeroase nuante de rosu. Cea mai urata e visina putreda care ar trebui lasata in concediu 20-30 de ani dupa atata abuzare. Doamnele cu lipsa acuta de imaginatie, cer freza descrisa mai sus in culoarea aceasta infama. In natura nu exista nuanta asta, probabil si visinele putrezesc altfel acum satule de atata plagiatura. Si de ce si-ar pune cineva pe par o culoare denumita asa?!
Rosul perfect se potriveste doar firilor artistice si sub 35 de ani. E caraghios sa apara o babaciune cu parul rosu precum un semafor si imbracata clasic cu perle.
Rosul trebuie asumat, e o pata de culoare puternica si e necesar sa tinem seama de el in alcatuirea tinutei. Trebuie sa avem tenul potrivit unei atare nuante. Bronzul prea intens ii confera o nota de vulgaritate. Din acelasi motiv nu poate fi asociat cu gloss roz sau prea sclipicios.

Animal printurile, precum incercarile de a fi high fashion, trebuie abordate cu maxima prudenta si, preferabil, cu un stilist de brat. Romanca nu are simt estetic, in mintea ei e o tornada de printuri, accesorii si culori, rezultatul aratand deseori precum efectele numitei tornade.
Nu intelege conationala noastra ca un singur articol animal print e tot ce poate suporta tinuta si personalitatea ei, ca leopard print-ul si zebra print-ul nu pot fi conciliate in acelasi outfit. Si ca verbul a asorta trebuie trimis in vacanta si el cativa ani pentru overusage.
By the way, a asorta nu necesita imperativ ca toata tinuta sa fie in aceeasi culoare sau in acelasi imprimeu. Nu, doar culorile alese sa nu se stearga reciproc, sa nu clash prea puternic si imprimeurile sa nu dea dureri de ochi privitorului sau sa nu dea impresia de iluzie optica. Nu suntem magicieni doamnelor, nici clovni sau semafoare.

Machiajul e o catastrofa nationala. La vanzarea fondului de ten, ar trebui sa ni se dea si cate o brosura care sa ne explice beneficiile ideii de a avea fata si corpul in aceeasi nuanta, adica ale achizitionarii unui fond de ten in nuanta pielii. Nici mai inchis nici mai deschis. Ar trebui sa fie necesar un curs practic in care sa ni se arate cum se intinde fondul de ten, si, pentru cele ale caror rude sunt zugravi, ca fondul de ten nu se aplica precum tencuiala.
Nu suntem mireasa monstrului lui Frankenstein, fata si corpul au aceeasi origine in cazul nostru, deci ar trebui sa aiba aceeasi culoare. Asta se aplica si in cazul folosirii pudrei bronzante.
Partea referitoare la clovni trebuie transpusa si la utilizarea blush-ului. Daca vrem sa evitam profesia, va trebui sa avem un blush discret, potrivit tenului nostru si sa-l aplicam cu zgarcenie.
Fardurile sidefate trebuie colectate si trimise unei tari mai afectate de criza decat noi. Pentru binele poporului. Si interzisa importarea lor. Si impuse amenzi pentru purtatoare. Nimeni nu arata bine cu un cerc roz sidefiu pe langa fiecare ochi. Sideful accentueaza ridurile. Vrem asta?

Rujul nu trebuie sa raneasca ochii privitorului. Rujul are rolul de a ne complimenta tenul. La alegerea lui trebuie sa ne gandim, nu la culori tineresti si puternice, ci la nuanta tenului, parului nostru. Trebuie sa fii un geniu al culorilor pentru a reusi sa arati bine cu par rosu si ruj rosu. Sfatul meu pentru doamnele aflicted with red hair e sa caute rujuri naturale, nu roz cyclam, ci ceva palid.

Si mai sunt atatea detalii urate dar asupra carora nu stiu ce sa comentez: unghiile tehnice sunt, de obicei, oribile, extensiile de par arata, de multe ori, hidos, pantofii cu botul ascutit - am mai vazut, strassurile, inelele batranesti de aur - de fapt ideea de a-ti purta tot aurul (conceptul de valoare la purtator are complet alta semnificatie), posetelele mici mici de zi, sandale cu pedichiura nearanjata. I could write all day.

Ce duc cetatenii in plasute?

Si nu ma refer la cele trendy de la zara, ci la cele din plastic, no-name, uzate bine, cu poza unui mustar pe ele, sau cu o vaca.

Tin minte ca acu 100 de ani, mamicel purta o plasa mereu dupa ea.
Niciodata nu am inteles de ce si nici ce avea in ea.
Si de ce o tinea pana cand vaca era partial stearsa sau strapunsa de continutul plasei.
It`s not like it was expensive to replace.

Azi am vazut la registrul comertului un nene cu plasuta.
Serios, inca ma bantuie. Ce putea purta in plasa aia uzata?!