1. Parerea mea constanta e ca nu e de fapt criza, poate e o indispozitie, poate o depresie tratabila cu xanax, poate paranoia de grup, poate anxietate la nivel mondial. Oricum, s-a transformat ceva natural, intr-o catastrofa artificiala. Nimeni nu moare prin santuri de foame. Se poate munci dar nimeni nu se inghesuie la treburi care nu implica tinute office si bonuri de masa. Patasti. Nu asta inseamna criza.
2.Tin minte ca de la inceputul claselor primare, invatatoarea,acest izvor nesecat de platitudini, ne zicea cum nu poti cladi o casa pe o fundatie de proasta calitate. Tot asa, nu poti ramane angajat cu o renumeratie disproportionata fata de competentele tale jumulite forever and ever. Primenirea asta economica era long time coming si binevenita. Acum au inceput sa se dezghete angajarile. Joburi se mai gasesc doar ca e concurenta mai mare. Nimeni nu mai ofera salarii astronomice absolventilor fara experienta si, cred ca, acestia nici nu prea le mai cer.
3.Inainte de a incepe criza, munceam pe branci si muream de ciuda cand un taximetrist imi arata telefonul lui bengos. Acum, ma gandesc cu satisfactie, ca si l-o fi amanetat pe undeva.
Tot inainte de a incepe fenomenul, aveam cateva exemple de taietori de frunze la caini platiti din bugetul statului care nu au facut nimic pe la scolile pe care le urmasera si nu faceau nimic la job. Probabil insoteau o hartie sau un dosar toata ziua. SI, pentru competentele lor unice, erau platiti, nu gluma.
Acum, cu satisfactie, stiu ca sunt platiti echivalent competentei.
Cum putem sa numim ceva criza cand ne da satisfactie? De ce i-am atribui conotatii peiorative? Presa asta...
4. Nu stiu despre altii, dar eu nu am constatat diminuari ale chiriilor in Cluuuuj. Ajutam pe cineva sa-si caute o garsoniera for rent si, the lowest fare, in afara cartierelor muncitoresti rau, a fost 170 euro. Brrr. Pentru o garsoniera. Brrr again.
Si Tiriac zice ca e the bottom of the proverbial barell.
Se afișează postările cu eticheta servicii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta servicii. Afișați toate postările
luni, 7 martie 2011
vineri, 4 februarie 2011
Despre iobagia moderna
Sau, parerile mele superficiale si inocente despre dreptul de proprietate imobiliara.
Am ajuns la o varsta respectabila, acu 100 de ani, bunica, la varsta mea, avea deja 2 copii, sustinea o gospodarie si era considerata batrana. Sa nu mai vorbim ca aniversa 10 ani de casatorie cu bunicu`.
Acu 50 de ani, mamicel la varsta mea lua medicamente de fertilitate si nu stiu ce pentru a ma putea avea pe mine un an mai tarziu cu greu si avea un apartament si pe taticel pe deasupra.
Eu, la varsta minunata, refuz sa ma las inlantuita de restrictiile unui job 9-17, sunt liber profesionista of all things, bunicu` e extrem de nemultumit de situatie si tot bate apropouri despre oameni seriosi si serviciuri serioase, refuz sa contemplu posibilitatea maritisului - oricum nu a formei clasice in care ar trebui sa fiu menajera neplatita si babysitter idem pentru un nene gras si urat mirositor si refuz sa pun gatul in jug for life pentru achizitionarea unui apartament.
Aici voiam sa ajung. Mi se pare mie sau lumea are obsesia cumpararii apartamentelor? Tot ce aud zilele astea e despre credite, preturile imobilelor, criza in domeniu si cum numitele preturi vor scadea, pe cati ani se poate lua creditul, care e dobanda, care sunt ratele.
Recunosc ca poate sunt eu commitmentphobe, dar mi se pare revoltatoare ideea de a ma obliga sa fac ceva pentru urmatorii 25 de ani. Ma ia un dor de duca doar gandindu-ma ca, luand creditul respectiv, spun de fapt ca voi locui in apartamenutul descris 25 de ani.
Bineinteles, intr-o lume ideala, piata imobiliara ar fi fluida si, daca m-as plictisi de barlog, l-as putea vinde, rambursa creditul si cumpara altul. Dar nu traim intr-o asemenea lume. De aici ideea de iobagie moderna. Acum, daca faci imprudenta de a achizitiona o vizuina, o ai pe viata sau macar pentru 10-15 ani pana se stabilizeaza piata, trece criza etc samd.
Ma enerveaza cumplit superioritatea cu care privesc proprietarii tagma chiriasilor. Seamana prea bine cu atitudinea condescendenta a nevestelor fata de fetele single, sau nemaritate. Oamenii astia simt nevoia de a arata cu degetul pentu a justifica greselile care le-au intunecat viitorul pentru ca odata ce ai facut plozi si ti-ai luat un alt plod for life si ai mai contractat si credite pe 30 de ani... viitorul e sumbru.
Si ideea de a plati rata la banca in locul chiriei e o mica prostie. Nu voi incepe sa calculez diferenta dintre valoarea apartamentului si valoarea creditului, care e mare, nu arat cu degetul taxele, suprataxele si comisioanele in plus fata de dobanda pe care le strecoara bancile in contracte, vreau sa spun doar ca dreptul de proprietate vine cu obligatii. Nu zic nici macar despre impozite, dar nimeni nu se gandeste ca, odata ce cumperi apartamentul - obiect al viselor, il iei cu bune si rele, cu vicii de constructie, cu probleme ale instalatiilor, cu mirosul din baie, cu vecinii nebuni care asculta hard rock la 2 dimineata and god knows what else.
Si, cum ziceam mai sus, ideea de a putea sa te muti, oricat de roz pare, nu e tocmai aplicabila.
Probabil ca voi contracta si eu un credit candva, dar nu pentru o cosmelie de 2 camere, ci pentru casa visurilor mele, pe care o voi vrea intotdeauna, pentru care voi simti ca merita sa fac diverse eforturi.
Voi locui in variate barloguri, vizuine pe perioade limitate si, cand vecinii, mirosurile, viciile, tramvaiele si orice altceva ma va enerva, imi voi aduna chestiile si voi pleca mai departe, precum o populatie migratoare.
Nu am nici o dorinta de a fi ancorata undeva pentru a aduna praf si a se forma licheni pe mine for ever & ever & ever.
Oricum, ideea de a-mi petrece eternitatea facand acelasi lucru/locuind in acelasi loc ma infricosaza.
Asa ca, va saluta o chiriasa to the bone.
Am ajuns la o varsta respectabila, acu 100 de ani, bunica, la varsta mea, avea deja 2 copii, sustinea o gospodarie si era considerata batrana. Sa nu mai vorbim ca aniversa 10 ani de casatorie cu bunicu`.
Acu 50 de ani, mamicel la varsta mea lua medicamente de fertilitate si nu stiu ce pentru a ma putea avea pe mine un an mai tarziu cu greu si avea un apartament si pe taticel pe deasupra.
Eu, la varsta minunata, refuz sa ma las inlantuita de restrictiile unui job 9-17, sunt liber profesionista of all things, bunicu` e extrem de nemultumit de situatie si tot bate apropouri despre oameni seriosi si serviciuri serioase, refuz sa contemplu posibilitatea maritisului - oricum nu a formei clasice in care ar trebui sa fiu menajera neplatita si babysitter idem pentru un nene gras si urat mirositor si refuz sa pun gatul in jug for life pentru achizitionarea unui apartament.
Aici voiam sa ajung. Mi se pare mie sau lumea are obsesia cumpararii apartamentelor? Tot ce aud zilele astea e despre credite, preturile imobilelor, criza in domeniu si cum numitele preturi vor scadea, pe cati ani se poate lua creditul, care e dobanda, care sunt ratele.
Recunosc ca poate sunt eu commitmentphobe, dar mi se pare revoltatoare ideea de a ma obliga sa fac ceva pentru urmatorii 25 de ani. Ma ia un dor de duca doar gandindu-ma ca, luand creditul respectiv, spun de fapt ca voi locui in apartamenutul descris 25 de ani.
Bineinteles, intr-o lume ideala, piata imobiliara ar fi fluida si, daca m-as plictisi de barlog, l-as putea vinde, rambursa creditul si cumpara altul. Dar nu traim intr-o asemenea lume. De aici ideea de iobagie moderna. Acum, daca faci imprudenta de a achizitiona o vizuina, o ai pe viata sau macar pentru 10-15 ani pana se stabilizeaza piata, trece criza etc samd.
Ma enerveaza cumplit superioritatea cu care privesc proprietarii tagma chiriasilor. Seamana prea bine cu atitudinea condescendenta a nevestelor fata de fetele single, sau nemaritate. Oamenii astia simt nevoia de a arata cu degetul pentu a justifica greselile care le-au intunecat viitorul pentru ca odata ce ai facut plozi si ti-ai luat un alt plod for life si ai mai contractat si credite pe 30 de ani... viitorul e sumbru.
Si ideea de a plati rata la banca in locul chiriei e o mica prostie. Nu voi incepe sa calculez diferenta dintre valoarea apartamentului si valoarea creditului, care e mare, nu arat cu degetul taxele, suprataxele si comisioanele in plus fata de dobanda pe care le strecoara bancile in contracte, vreau sa spun doar ca dreptul de proprietate vine cu obligatii. Nu zic nici macar despre impozite, dar nimeni nu se gandeste ca, odata ce cumperi apartamentul - obiect al viselor, il iei cu bune si rele, cu vicii de constructie, cu probleme ale instalatiilor, cu mirosul din baie, cu vecinii nebuni care asculta hard rock la 2 dimineata and god knows what else.
Si, cum ziceam mai sus, ideea de a putea sa te muti, oricat de roz pare, nu e tocmai aplicabila.
Probabil ca voi contracta si eu un credit candva, dar nu pentru o cosmelie de 2 camere, ci pentru casa visurilor mele, pe care o voi vrea intotdeauna, pentru care voi simti ca merita sa fac diverse eforturi.
Voi locui in variate barloguri, vizuine pe perioade limitate si, cand vecinii, mirosurile, viciile, tramvaiele si orice altceva ma va enerva, imi voi aduna chestiile si voi pleca mai departe, precum o populatie migratoare.
Nu am nici o dorinta de a fi ancorata undeva pentru a aduna praf si a se forma licheni pe mine for ever & ever & ever.
Oricum, ideea de a-mi petrece eternitatea facand acelasi lucru/locuind in acelasi loc ma infricosaza.
Asa ca, va saluta o chiriasa to the bone.
miercuri, 2 februarie 2011
Birocratie
Sincer cred ca a fost inventata pentru ca un inutil/o inutila sa-si justifice jobul. Cand ai de plimbat 100 de hartii prin 100 de locuri, in timp ce tii in echilibru pe nas o ceasca de ceai cu simboluri chinezesti, nu mai ai timp si disponibilitate cerebrala pentru a medita la necesitatea activitatii.
Si, vazand acum la ce nivel de incalceala si incurcatura s-a ajuns, nu pot sa nu ma intreb cati inutili/inutile incearca sa se justifice.
Cat din ce ni se cere e necesar si cat e doar echilibristica pentru a ne ocupa creierul?
Brrrr, inutilitatea unor chestii eats at me.
Sunt curioasa cat imi va lua pana ma voi transforma in a fire breathing dragon...
Si, vazand acum la ce nivel de incalceala si incurcatura s-a ajuns, nu pot sa nu ma intreb cati inutili/inutile incearca sa se justifice.
Cat din ce ni se cere e necesar si cat e doar echilibristica pentru a ne ocupa creierul?
Brrrr, inutilitatea unor chestii eats at me.
Sunt curioasa cat imi va lua pana ma voi transforma in a fire breathing dragon...
marți, 11 ianuarie 2011
Despre posta romana
Inevitabil, am avut contacte cu posta romana, uneori mai apropiate decat mi-as fi dorit.
Am primit scrisori, ce retroo.. carti postale - idem.
Acum primesc facturi, notificari ew si pachete.
Nu zic nimic de chestiile pe care nenea postas mi le lasa in cutia postala, nici macar de chestiile vecinilor pe care mi le lasa mie - probabil o initiativa a postei romane pentru a favoriza socializarea.
Vreau sa zic aici despre oficiile postale. Vine ziua in viata fiecaruia cand dorim sa comandam ceva de pe net. Prima tentativa de acest fel a fost cu o firma de curierat. Dar, surpriza, astia lucreaza in acelasi interval orar ca noi, restul si, sansele de a livra acasa coletul sunt miiiiici. Apoi cauta sediul lor prin oras... de obicei in cele mai obscure si scarry cartiere. M-am lecuit. Si, stiind unde sunt oficiile postale, am decis curajos sa comand chestii cu posta romana.
Frumos. Shed acasa, astept recipisa si ma duc la posta sa ridic chestiile. Or so I thought.
Recipisa vine tarziu. Nu stiu de ce.
Urmare a intarzierii, platesc taxa de depozitare, no biggie, e micutza.
Dar uneori, urmare a intarzierii recipisei, pachetul gets to be returned to sender. Neeeervi.
In fata oficiului postal, ioc locuri de parcare, neeervi.
Si, omul nervos, inevitabil, intra la posta. Unde parca sunt aceleasi doamne de acu` 30 de ani. Nici mai tinere, nici mai batrane. Au aerul ca au fost martorele evolutiei sistemului postal de la diligente pana azi. Nimic nu le poate scoate din ale lor, for, in the great scheme of things, un pachet ratacit e un fir de nisip comparativ cu plajele lumii asteia. Si ele au vazut totul!
Sistemele antice de evidenta si de recipise nu le deranjeaza. Ele sunt precum niste oceane de cunoastere interzisa noua.
Aproape pare credibil ca, in spatele oficiilor postale, sunt mici extraterestri in cutii care sorteaza corespondenta.
Si orarele de functionare... desfid logica, deci sunt in perfecta armonie cu restul oficiului postal.
Cineva sa inventeze odata teleportarea!
Am primit scrisori, ce retroo.. carti postale - idem.
Acum primesc facturi, notificari ew si pachete.
Nu zic nimic de chestiile pe care nenea postas mi le lasa in cutia postala, nici macar de chestiile vecinilor pe care mi le lasa mie - probabil o initiativa a postei romane pentru a favoriza socializarea.
Vreau sa zic aici despre oficiile postale. Vine ziua in viata fiecaruia cand dorim sa comandam ceva de pe net. Prima tentativa de acest fel a fost cu o firma de curierat. Dar, surpriza, astia lucreaza in acelasi interval orar ca noi, restul si, sansele de a livra acasa coletul sunt miiiiici. Apoi cauta sediul lor prin oras... de obicei in cele mai obscure si scarry cartiere. M-am lecuit. Si, stiind unde sunt oficiile postale, am decis curajos sa comand chestii cu posta romana.
Frumos. Shed acasa, astept recipisa si ma duc la posta sa ridic chestiile. Or so I thought.
Recipisa vine tarziu. Nu stiu de ce.
Urmare a intarzierii, platesc taxa de depozitare, no biggie, e micutza.
Dar uneori, urmare a intarzierii recipisei, pachetul gets to be returned to sender. Neeeervi.
In fata oficiului postal, ioc locuri de parcare, neeervi.
Si, omul nervos, inevitabil, intra la posta. Unde parca sunt aceleasi doamne de acu` 30 de ani. Nici mai tinere, nici mai batrane. Au aerul ca au fost martorele evolutiei sistemului postal de la diligente pana azi. Nimic nu le poate scoate din ale lor, for, in the great scheme of things, un pachet ratacit e un fir de nisip comparativ cu plajele lumii asteia. Si ele au vazut totul!
Sistemele antice de evidenta si de recipise nu le deranjeaza. Ele sunt precum niste oceane de cunoastere interzisa noua.
Aproape pare credibil ca, in spatele oficiilor postale, sunt mici extraterestri in cutii care sorteaza corespondenta.
Si orarele de functionare... desfid logica, deci sunt in perfecta armonie cu restul oficiului postal.
Cineva sa inventeze odata teleportarea!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
