Despre mine

Cluj-napoca
life in the chocolate lane
Se afișează postările cu eticheta finante. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta finante. Afișați toate postările

miercuri, 11 ianuarie 2012

Brrrr

Sau cum poate o zi mohorata sa iti intunece buna dispozitie.

Azi, in lipsa luminii solare, toate plantele pe care le numesc colegii mei de breasla aka avocati au fost privati se pare de substante nutritive. Cel mai bun exemplu a fost o tanti, avocat nu secretara, am verificat, cu unghii tehnice sclipicioase pe 9 din cele 10 degete, un aratator fiind vaduvit de infrumusetare, se prezinta cu un vraf de dosare la registratura tribunalului. Cu jumatate de pas inaintea mea, intre noi fie spus. Nervi!
Era evident ca tanti doreste sa depuna actiuni situate in cele 101 dosare. Inaintea mea!
Dar nervii au inceput cu adevarat cand am constatat ca actele prin dosare nu erau in ordine, nu erau capsate si trebuia sa isi adune si ansambleze fiecare actiune sub ochii mei si a cozii imense de oameni care se formase in spatele ei. Blonda, ce sa-i faci. Eu sunt satena sau roscata, depinde de lumina.

Indemn prietenesc pentru ceilalti colegi ai mei, haideti sa nu mai iesim la promenada pe bulevard cu robele pe noi, om fi vecini cu salasul preafericitului de cluj dar asta nu inseamna ca putem arbora tinuta preanazalilor, stufosbarbosilor sau tamaiosmirositorilor. Putina decenta fratilor!

Apoi, la finante, pentru a le plati taxele si impozitele carora refuz sa le atribui calificativ la ora asta, trebuie, pe langa multe multe alte hartii si deja cunoscutul dosar plic, imputernicire notariala. Oare un notar viu nu le-ar trebui? Asa, sa fie la dosar, nu se stie niciodata. Propun sa facem ca in Coana Chirita, un nene portar sa inchirieze notarul.
Poate e lipsa de lumina, poate e lipsa de somn, dar oricat as incerca, sunt constructii birocratice pe care nu le inteleg. In mintea mea, la cat platesc (cash pentru ca nu accepta carduri si eu privesc internet banking-ul cu reticenta) sa-mi dea sampanie, o duduie sa ma evanteze, sa imi maseze mana dreapta pe care o folosesc la semnatul chitantei pentru a preveni crampele.
Dar nu, fundurile lor statute au nevoie de imputerniciri notariale!

Hrrrrr!

joi, 7 aprilie 2011

Animalele mitice din spatele gemuletului de la finantele publice

Da, lung titlu, interesante animale.
Calatorul inocent, la intrarea in aceasta lume paralela care e reprezentata de DGFP Cluj, se loveste de un hol cu scari pe care il poate intalni sau nu pe nenea paznic, acest barcagiu care te poate ajuta sau nu sa treci raul styx cu barca lui. Trebuie sa-i zambesti paznicului portilor raiului?, sa-l convingi sa-ti acorde concursul pentru a identifica barlogul unde salasuieste urmatoarea creatura pe care va trebui s-o imbunezi. Sper ca ti-ai adus primul nascut sau actele de proprietate pe sufletul personal.
Gardianul plin de superioritate te va indruma nestiutorule pe traseul ce-l vei urma precum pelerinii sau calatorii pe drumul matasii.
In cel mai bun caz, indicatiile vor fi "prima la dreapta, ghiseul ...". Dar ce te faci cand sunt "iesi in curte, te invarti de 3 ori peste cap, numeri 5 pasi spre nord, 7 spre vest, faci stanga la buturuga rasturnata, intri intr-o pestera, intr-ul labirint, sari peste minotaur etc samd"? Notezi cuminte si respecti intocmai. Si speri sa nu uiti sa schimbi panzele negre cu unele albe la intoarcere.

Dupa aceasta prima etapa, tu pelerin a carui credinta e incercata, purcezi pe calea trasata de nenea portar.
Azi, eu am dat fata cu tanti de la ghiseul informatii, un soi de sfinx cu simtul umorului imaginar, freza clasica de baba in culoarea clasica rosie si costumasul clasic de acu 100 de ani. Si care nu m-a ajutat pana nu am ras la glumele dansei si nu i-am dezlegat ghicitoarea, recte un formular imbarligat si redactat evident de mintile luminate ale angajatilor statului unde casuta de nume le lunga precum ziua de post si cea de prenume scurta scurta, insuficienta pentru a scrie "ion".

Dupa intalnirea cu sfinxul, am fost directionata spre doamna hidra, de la ghiseul 12. Care o ajuta deja pe o duduie inocenta plasata in fata mea. Vocabularul acestei fapturi e compus doar din "nu, nuuuuu, nu aveti toate actele, nu ati completat corect formularul, nu e treaba mea, nu pot face asta, nu la mine depuneti". Poate fi recunoscuta usor dupa tuguierea evidenta a buzelor pregatite oricand sa spuna nu.
Hidra e mereu mirata, orice, inclusiv o agrafa comuna ii starneste dorinta de soul searching care dureaza 10-15 minute fie ca are clienti, fie ca nu.
Hidra are efect adormitor si degete mari si groase pentru a-si apuca victimele mai bine.

Pentru a razbi prin aceste teritorii superioare in teroare muntilor mordorului, va recomand sa aveti o busola, lana de aur, gaina care face oua de aur, merele de aur ale ilenei cosanzeana si o cutie mare mare de xanax.