Psihologia de capatat

Pentru necunoscatori, capatat = primit in sensul rau.
Stim cu totii ca, tot ce e de capatat e mai bun, mai gustos, ne bucuram mai mult de ceva de capatat. Si un covrig primit, pe care nu a trebuit sa-l platim, sa-l asteptam, e mai gustos. Mi s-a intamplat sa mananc un covrig doar pentru ca l-am capatat desi urasc covrigii like no one ever did.
Cafeaua primita  e mai buna, am baut o cafea suplimentara doar pentru ca am primit-o si mi s-a facut rau.
Nu cred despre mine ca as fi un esantion relevant, nici macar ca as fi reprezentativa pentru o clasa sociala, dar sunt convinsa ca faza asta se aplica universal.

Cum am ajuns sa fim o natie de capatat? Cum am ajuns sa apreciem mai mult ceva primit cadou, sau discarded de altcineva decat ce am castigat by working?
Si aici nu ma refer la cafele, covrigi sau pixuri, ci la cadouri putin mai scumpe, la asa-zisele chestii de protocol. Parerea mea e ca producatorii au dat faliment de mult iar patrimoniul de protocol circula liber in aceleasi cercuri.
In middle management sunt serviete, suporturi de pixuri cu ceas, stilouri si pixuri grele si aparent scumpe. Agendele se folosesc, dar ele si-au cam depasit statutul pur decorativ. Nimeni nu foloseste pixul oribil argintiu care ar putea sparge un craniu uman if operated propperly. Ceasurile de la suporturi sunt de cea mai slaba calitate, bateriile li se termina urgent si inlocuirea e aproape imposibila iar ceasul ocupa atat de mult spatiu incat nu mai ai loc de pixuri. Si ce face middle managerul cu ploconurile? Le da altuia ca el, si , asa, dragi copii, functioneaza circuitul papetariilor in natura.
Dar, inainte de a constata inutilitatea grosolana a cadoului, middle managerul se bucura de parca i-ar fi venit mos craciun.
In upper management, apar deja instrumentele de scris scumpe, dar managerii nostri superiori scriu tot cu pixuri de 2 lei, urmand ca frumoasele si pretioasele instrumente, dupa ce se vor fi bucurat de ele, sa fie date mai departe in circuitul natural.

Am prefera sa fim platiti in resturi de la altii? Nu cred, dar in continuare ne bucuram de chestii de proasta calitate pe care nu urmeaza sa le folosim ci sa le dam tribut mai departe.
Poate e servitutea care vine la pachet cu peschesul, asta ar merita.

Ideile mele politice

Grea perioadă trăim, zic asta nu din cauza crizei care nu m-a lovit financiar, o da, criza nu m-a afectat în nici un fel financiar, sunt criză proof, sunt un fel de iron man doar că numai în ce priveşte criza, am o armură impenetrabilă doar în ce priveşte criza (thank god!!). Dar criza asta perfidă m-a depăşit ca iscusinţă cu mult, nu a contat că m-am orientat spre un domeniu nu prea afectat, nu a contat că am economii, nu a contat că, spre deosebire de statul tătucă, mi-am redus cheltuielile din timp... criza m-a lovit unde mă doare mai rău... sunt bombardată constant cu informaţii politice şi dacă ar fi numai informaţii nici n-ar fi rău, dar sunt păreri (nefondate, necerute, neragumentate, agresive, înveninate) ale unora despre minunata criză.

Şi nici măcar nu mă uit la televizor... nu prea ascult radio... citesc stiri pe scurt de pe net şi totuşi aflu părerile domnilor de pe realitatea şi antena 3 despre criză, guvern, boc, băse şi tot felu' de alte subiecte aparent inofensive ... dar... la o analiză mai aprofundată efectuată de un intelect tăios ca briciul inclusiv hârtia igienică are profunzimi nebănuite...

M-am săturat ca de mere pădureţe să aflu involuntar care sunt profunzimile filosofice ale hârtiei igienice, oricum îmi macin creierul mărunt mărunţel pentru un examen, oricum mă documentez toată ziulica pentru cauze fără sare şi piper şi plutesc într-un climat beligerant, că aşa am ales... dar aş prefera să nu mai aflu că ordonanţele de urgenţă ale lui boc sunt neconstituţionale mai ales în situaţia în care îmi aduc tare bine aminte cursul în care boc susţinea neconstituţionalitatea tuturor ordonanţelor de urgenţă. M-am săturat de pseudocunoscători a tot şi a toate care povestesc despre făptuitori/învinuiţi/inculpaţi, urmăriri penale, cercetări penale, puneri în mişcare a acţiunilor penale şi procese penale ca noţiuni interşanjabile şşi preabinecunoscute lor.
I puke just a little in my mounth când un atoate cunoscător mă contrazice şi îmi iesplică despre noţiuni învăţate la facultate şi documentate din tratate române şi străine că ce ştiu eu e greşit iar ce zice fătuca de pe antena 3 de la ştiri e de fapt adevărul suprem, izvorul înţelepciunii a fost descoperit şi e gura poleită a demoizelelor de la ştiri, aştept cu nerăbdare descoperirea izvorului tinereţii...

Încerc să evit frustrările inutile, am ulcer şi am învăţat din experienţele anterioare, motiv pentru care evit emisiunile lui mircea badea, foarte entertaining de altfel, dar frustrările lui rezonează cu ale mele mărindu-le intensitatea greşeală mare tocmai când încerc atitudinea zen for size.
Sfat prietenesc pentru clujeni (sau nevinovaţii din zona transilvania, că sunt motorizată) când vedeţi una zâmbind fără motiv pe stradă sau într-un ford ka nu îi povestiţi despre ce zic ăia de la sinteza zilei sau ăia de pe realitatea(la care nu m-am uitat niciodată şi nici măcar nu ştiu un singur nume) think again ... că de la zen la crazy bitch poking your eye out e distanţă tare mică zilele astea. Friendly advice!

What pushes my buttons

Sunt un om calm, echilibrat, care ştie să-şi controleze temperamentul. Nu zic... am furiile mele, am stările mele neplăcute, am tristeţile mele, dar cu ce m-ar ajuta, sau i-ar ajuta pe alţii să le fac publice?
Am decis că nu vreau să mor prematur, nu vreau atac de cord sau cerebral indus de ... ce-o fi şi acţionez în consecinţă. Dar mai există un motiv care fie mă face să ma înfurii până văd roşu-n faţa ochilor, fie mă face să mă scufund în cea mai neagră depresie, animalele.

Nu pot să ascult, să văd ceva despre animale fără să am o reacţie. Sunt fata nebună care cunoaşte toţi câinii din cartier, pe unii după nume, celor cărora nu le ştiu numele le-am dat altele. Şi vorbesc cu ei când ne întâlnim, îi scarpin, ne cunoaştem. Pisicile sunt mai timide, mai rezervate, dar am relaţii şi cu unele dintre ele. Toate animalele astea au personalităţi diferite, au felul lor, un căţel alb şi creţ se ascunde după portiţă şi sperie trecătorii ;D, un câine gigantic seamănă cu Godzilla, pare fioros, dar, de fapt, e uriaşul blând.
Dramele oamenilor mă ating foarte puţin, poate doar ale rudelor apropiate mă interesează, dar la nivel intelectual. Concluzia mea este că noi ne facem totul, dar totul, cu mâna noastră. Ne ia banca apartamentul- pentru că ne-am scufundat în credite inutile pe care nu le puteam acoperi nici măcar la acel moment, ne ia statul salarele - poate nu trebuia să ne angajăm la stat în ideea că vom avea o viaţă comodă, bani şi zero stres iar, dacă nu ne convine, putem oricând să plecăm şi să ni se dea bani în funcţie de performanţă yeda yeda. Dar căţeii au foarte puţin control asupra a ce li se întâmplă, nu au nici un strop de egoism, de aia dramele lor mă impresionează până la lacrimi.
Da, câinii comunitari sunt o problemă, dar ei sunt doar efectul. Pentru remedierea eficientă a situaţiei este necesară identificarea cauzei. Părerea mea e că sursa problemei e înmulţirea necontrolată a animalelor. La ţară, unde-mi am eu rădăcinile, când câinele/pisica face pui, bunica le găseşte părinţi adoptivi, in nici un caz nu îi abandonează pe uliţe, dar asta cere efort. Am văzut îngrijorător de mulţi vagabonzi cu trăsături de câini de rasă, fie forma, fie culorile. Dacă populaţia actuală e exterminată, sunt convinsă că, în câţiva ani vor apărea alţii, treptat, pentru că e mai uşor să abandonezi căţeii decât să sterilizezi, e mai uşor să abandonezi decât să găseşti altă casă iar, în lipsa educaţiei, noi vom face ce e mai uşor, fără să ne gândim la consecinţe, iar când va reveni ziua asta în care câinii vagabonzi ne vor îneca, ne vom da cu fundul colectiv de pământ şi vom cere statului să rezolve problema pe care am creat-o yet again.

Susţin sterilizarea, nu numai a vagabonzilor, ci şi a câinilor cu stăpân cu excepţia celor care aparţin unor crescătorii. Argumentul cu pierderea vitalităţii nu stă în picioare, am un motan castrat... care face legea printre motanii întregi din cartier, mă întreb ce ar fi făcut dacă nu l-am fi castrat. Şi proprietarii de câini ştiu cum e în perioada de împerechere şi cum arată câinele lor după ce se termină, bătut, umflat, infectat.
În situaţia în care sterilizarea chiar nu e posibilă, sacrificarea civilizată, în condiţii umane, probabil costă mai mult, dar e o opţiune. Sub supravegherea unui observator independent, fără ca fondurile să fie "redirecţionate" către suv-ul cuiva, ştiu că e trist, dar e acceptabil.

Iar noi, aceia care stăm pe margine şi privim impasibili cum o organizaţie se zbate pentru nişte suflete, să ne gândim cine ar putea fi următorii indezirabili. Istoria ne învaţă că prima dată când se încalcă o regulă e mai greu, dăţile următoare umblăm pe cărări bătătorite şi deciziile grele vor fi abia un sughiţ al conştiinţei. Zic că de la câini la bolnavi cronic (care nu produc nimic, mai şi consumă resursele statului şi sunt un pericol constant de "contaminare") nu e aşa un pas mare... iar următorii pot fi pensionarii (după ce minţile luminate ne vor povesti cum dreptul la viaţă se termină la 70 de ani, nici nu ne va mai gâdila conştiinţa)... apoi diverşii care nu se încadrează perfect în societate (homeleşi, gay, "agitatori").
Nu zic că mâine vom fi lipsiţi de drepturi, e un proces de durată, dar întotdeauna începe de undeva şi eu vreau să ştiu cine va organiza acţiuni pentru a-mi proteja mie dreptul la viaţă când se va decide că sunt inutilă şi indezirabilă!

Şi eu care tot vreau să mă bronzez

Uitaţi oameni buni de aspectul plăcut al caramelului. Albul smântână e atuul nostru(al meu, de fapt).