In Cluj, intr-un gang este o dugheana/un barlog/un cuib unde un nene ciudat cu aspect de criminal in serie haladuie. Am aflat de acest loc de pelerinaj cu greu de la o tanti care s-a nascut in cluj din parinti care au trait toata viata in cluj, e un secret bine pastrat, va spun, impartasit doar celor care dovedesc ca il merita.
Iar domnul cu aspect de criminal in serie care are in spatele magazinului un frigider industrial in care pastreaza parti ale anatomiei victimelor este de fapt un gardian care permite selectiv accesul in lumea mirifica a aspiratoarelor.
Acu 2-3 luni, cu timiditatea ceruta de acest altar al tehnologiei moderne, am pasit spasita inauntru, cautand o perie de aspirator cazuta victima a nervilor si frustrarii cuiva (de data asta chiar nu am fost eu calaul). Am dus cu mine masuratori exacte ale tevii aspiratorului, seria utilajului si modelul, anul fabricatiei si o poza cu mutilatul, eram la un pas de a duce un dosar plic doar pentru a fi convinsa ca satisfac cerintele.
Nenea s-a uitat incruntat la mine, a binevoit sa-mi tranteasca un mffflmuufff si a disparut "in spate". De unde a aparut, precum Venus din spuma marii, cu o perie de aspirator.
No, pana acum a fost folosita aceasta perie de aspirator pentru care am inteles ca nu e prea mult sa se ceara primul nascut ca si pret, dar acum aceasta perie nu mai "suge" (jur ca nu e expresia mea si trebuie s-o reformulez asap).
Iar va trebui sa calc pragul salasului preotului aspiratoarelor si va trebui sa raspund la intrebari la care nici o fata care are menjera dintotdeauna nu ar trebui sa raspunda.
Daca nu reapar in 3-4 zile cel mult, please call ze police.
Adresa antecamerei figiderului industrial e undeva in piata mihai viteazul din cluj, intr-un gang, am uitat daca inainte sau dupa pralina.
No, si in cazul in care viata imi va fi secerata prematur de aceasta cautare a curateniei (de ce ma simt precum cavalerii mesei rotunde care cautau sfantul graal?) this be my last will and testament: i leave all my fortune to my cat!
Se afișează postările cu eticheta cluj. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cluj. Afișați toate postările
vineri, 13 ianuarie 2012
luni, 14 martie 2011
Prima mea saptamana la Cluuuuj
Am venit la Cluj la 18 ani ca studenta la facultatea de Drept de la Babes.
Wide eyed si complet dezorientata in ciuda faptului ca, locuind la 80 de km de urbe, am nimerit in & out de mult multe ori.
Oraselul din care provin e un soi de satelit al Clujului, pentru ceva mai grav decat o raceala, veneam la Cluj, pentru haine deosebine, guess what? pentru evenimente sociale, teatru, opera, concerte, veneam la Cluj.
Veneam cu tatal meu la mecanic pentru ca, in mica noastra urbe, nimeni nu se pricepea sa repare masina atunci superba, exotica, nemaivazuta.
Mersul la Cluj era un soi de excursie. Si cand am fost operata aici nu am simtit uratenia spitalului, ci bucuria de a fi la Cluj.
Parintii mei au fost studenti la Cluj, tatal meu e un aborigen ;). So, cand am terminat liceul & intrat la facultate, taticel mi-a tinut mie si unor prietene un seminar de orientare prin oras. Ne-a desenat harti, ne-a spus numele vechi ale strazilor. Doctor Petru Groza anybody?
Apoi ne-a urcat in masina reparata si ne-a plimbat prin cluj, sa ne arate locurile frumoase, locurile pe unde s-a simtit el bine.
Apoi am fost cu toatele abandonate aici.
Dar stiam unde e mcdonald`s-ul, unde e statia de autobus de pe memorandumului si unde e teatrul national. Unii mai bolnaviciosi dintre noi stiau si unde e strada clinicilor si opticrisul - pentru ca suntem ochelaristi snobi.
Eu locuiam in Grigorescu. Noroc ca sunt doua strazi numarate, paralele, pe care, daca o iei inainte, ajungi in centru. Modalitati de a te pierde, aproape 0. Dar am reusit, draga de mine. Provenind dintr-un oras mic mic, nu am avut rabdare sa strabat strada mea dreapta si frumoasa pana la capat, pana unde locuiam, nuuuu, simtindu-ma desteapta si orientata, am luat-o pe stradutele mici si intortocheate. Am gasit un nene politist care m-a livrat acasa. Hihi, hoho. Nu era gps pe telefon atunci. Nu era nici ecran color.. alte vremuri...
O prietena shedea in hasdeu. Needless to say, am intrat in toate caminele, toate aratau la fel. Noroc cu fata mea de catel plouat, m-a luat o administratoare si m-a livrat la usa blondei mele.
Sa nu mai povestim de noaptea in care, plecand de la un chef din hasdeu, eram perfect sigura ca pot ajunge acasa si m-am pierdut in zona fabricii de bere ursus. Era intuneric bezna, frig, nimeni care sa ma indrume. Asteptam sa rasara lupul cel rau, eu fiind atat de convingatoare in rolul scufitei rosii.
Ma durea capul de fiecare data cand ieseam din casa de la vanzoleala si de la zgomote. Sirenele ambulantelor & such ma zapaceau total. Inclusiv semafoarele pentru pietoni piuiau si pacaneau. Brrrr.
Dar, dupa o saptamana in care un nene mi-a aratat podoabele lui cele mai pretioase, profesorii nu au binevoit sa apara la cursuri, colegele mele de grupa pareau atat de adaptate la marele oras si atat de pregatite incat m-am simtit si mai gasculita si mi-am cheltuit toti banii pe o geanta rosie si frumoasa pe care inca o mai am, am decis ca nu vreau sa parasesc niciodata orasul asta.
Poate pentru ca mi se parea ca-mi zambeste, nu oamenii, ci orasul pare zambitor. Are simtul umorului. Nu pot sa spun ca e cel mai frumos sau cel mai culturalizat, si nici noi, clujenii nu suntem deasupra oricarui repros. Dar ne iubim orasul.
Inca zambesc amintindu-mi de 3 gaste zapacite si fericite in marele oras. (cu adevarat marele oras in comparatie cu minusculul si burghezul oras de provenienta).
Wide eyed si complet dezorientata in ciuda faptului ca, locuind la 80 de km de urbe, am nimerit in & out de mult multe ori.
Oraselul din care provin e un soi de satelit al Clujului, pentru ceva mai grav decat o raceala, veneam la Cluj, pentru haine deosebine, guess what? pentru evenimente sociale, teatru, opera, concerte, veneam la Cluj.
Veneam cu tatal meu la mecanic pentru ca, in mica noastra urbe, nimeni nu se pricepea sa repare masina atunci superba, exotica, nemaivazuta.
Mersul la Cluj era un soi de excursie. Si cand am fost operata aici nu am simtit uratenia spitalului, ci bucuria de a fi la Cluj.
Parintii mei au fost studenti la Cluj, tatal meu e un aborigen ;). So, cand am terminat liceul & intrat la facultate, taticel mi-a tinut mie si unor prietene un seminar de orientare prin oras. Ne-a desenat harti, ne-a spus numele vechi ale strazilor. Doctor Petru Groza anybody?
Apoi ne-a urcat in masina reparata si ne-a plimbat prin cluj, sa ne arate locurile frumoase, locurile pe unde s-a simtit el bine.
Apoi am fost cu toatele abandonate aici.
Dar stiam unde e mcdonald`s-ul, unde e statia de autobus de pe memorandumului si unde e teatrul national. Unii mai bolnaviciosi dintre noi stiau si unde e strada clinicilor si opticrisul - pentru ca suntem ochelaristi snobi.
Eu locuiam in Grigorescu. Noroc ca sunt doua strazi numarate, paralele, pe care, daca o iei inainte, ajungi in centru. Modalitati de a te pierde, aproape 0. Dar am reusit, draga de mine. Provenind dintr-un oras mic mic, nu am avut rabdare sa strabat strada mea dreapta si frumoasa pana la capat, pana unde locuiam, nuuuu, simtindu-ma desteapta si orientata, am luat-o pe stradutele mici si intortocheate. Am gasit un nene politist care m-a livrat acasa. Hihi, hoho. Nu era gps pe telefon atunci. Nu era nici ecran color.. alte vremuri...
O prietena shedea in hasdeu. Needless to say, am intrat in toate caminele, toate aratau la fel. Noroc cu fata mea de catel plouat, m-a luat o administratoare si m-a livrat la usa blondei mele.
Sa nu mai povestim de noaptea in care, plecand de la un chef din hasdeu, eram perfect sigura ca pot ajunge acasa si m-am pierdut in zona fabricii de bere ursus. Era intuneric bezna, frig, nimeni care sa ma indrume. Asteptam sa rasara lupul cel rau, eu fiind atat de convingatoare in rolul scufitei rosii.
Ma durea capul de fiecare data cand ieseam din casa de la vanzoleala si de la zgomote. Sirenele ambulantelor & such ma zapaceau total. Inclusiv semafoarele pentru pietoni piuiau si pacaneau. Brrrr.
Dar, dupa o saptamana in care un nene mi-a aratat podoabele lui cele mai pretioase, profesorii nu au binevoit sa apara la cursuri, colegele mele de grupa pareau atat de adaptate la marele oras si atat de pregatite incat m-am simtit si mai gasculita si mi-am cheltuit toti banii pe o geanta rosie si frumoasa pe care inca o mai am, am decis ca nu vreau sa parasesc niciodata orasul asta.
Poate pentru ca mi se parea ca-mi zambeste, nu oamenii, ci orasul pare zambitor. Are simtul umorului. Nu pot sa spun ca e cel mai frumos sau cel mai culturalizat, si nici noi, clujenii nu suntem deasupra oricarui repros. Dar ne iubim orasul.
Inca zambesc amintindu-mi de 3 gaste zapacite si fericite in marele oras. (cu adevarat marele oras in comparatie cu minusculul si burghezul oras de provenienta).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
