Despre interviuri

Deci despre a doua etapa a gasirii unui job.
Am terminat dreptul si doream sa gasesc un job in domeniu. Consilier juridic.
Nu aveam nici un strop de experienta pentru ca, spre deosebire de ce stiam eu ca practica, voluntariatul, internshipul se pune ca experienta, nuuuu, doar joburile platite se chiar iau in considerare si legendele urbane au fost implantate pentru a ne incuraja sa muncim gratuit.
No, deci, am aplicat la joburi si am fost chemata la interviuri.
E importanta atitudinea intotdeauna. Ca proaspat absolvent, ai inca aerul de scolar care ridica manuta si da raspunsuri ca la extemporal. Wrong! Breathe, esti un profesionist, daca spui o prostie, get behind it. Oamenii vor sa te plateasca pentru ca esti pregatit in domeniul tau. Fii sigur de cunostintele tale daca vrei sa fii platit pentru ele.
E important sa-ti respecti cunostintele si profesionalismul, sa ceri sa fii platit pentru el, sa nu il dai gratuit.
Angajatorul nu e cititor de ganduri, te evalueaza dupa ce-i arati. Ii depasesti cunostintele in domeniu, nu te poate evalua dupa cat stii. Iti cantareste siguranta, aparenta de profesionalism.

Nimeni nu vrea un pisoi speriat in special ca si consilier juridic.

Nu e ok nici sa fii prea uptight. Nimeni nu vrea sa lucreze cu un robot care suge fericirea din aer.

Trebuie sa fii pregatit pentru ciudateniile angajatorilor.
La un interviu mi s-a pus in fata California personality inventory, test de personalitate.
La alt interviu, tanti mi-a zis sa-mi golesc geanta pentru avedea cat de dezordonata sunt.
Alta tanti mi-a povestit o cauza si a urmarit sa vada cat ma implic si ce solutii ofer. Nu neaparat corecte juridic cat aplicabile practic si rapide.
Un nene m-a luat pe nepregatite si m-a rugat sa-i spun un banc.

Sfatul meu e sa breathe si sa fii tu insuti, dar destept, istet, glumet, ordonat.

Despre primul meu job

Nu a trecut foarte mult de cand am avut primul job legitim si tin minte cat de dificil mi s-a parut sa-l gasesc.
Spun dificil nu din cauza lipsei ofertei de joburi, nu mie ci in general, ci din cauza lipsei de informatii si a persoanelor mature sfatoase care au trecut deja prin experienta.
Deci, termina fata noastra cu ochii mari facultatea. Are diploma/adeverinta care tine loc de diploma. Are inima saltareata de fericire ca a scapat in sfarsit de nebunii care au invatat-o timp de 4 ani. Dar nu are nici o idee despre ce urmeaza. Stie doar ca nu mai vrea sa continue studiile pentru ca creierul ei cret si cu ochii mari sta sa pocneasca.
Primul pas a fost mersul in vacanta.
Al doilea pas a fost disperarea. Ce vrei sa faci cu viata ta? First: sa lucrezi sau nu in domeniul in care ai studiat. Am zis ca da. Apoi in care dintre subdomenii: notariat? noez, magistratura? nu ziceam ca nu mai vreau sa invat o perioada?! vrei sa ma ucizi?!, avocatura? nu, ca acolo se dau bani. Singurul slot ramas a fost angajatul la societati comerciale, intreprinderi, fabrici si uzine ca si consilier juridic.
Pentru asta, fata din poveste avea nevoie de cv si scrisoare de intentie. Pe care le-a puricat o zi intreaga pentru ca e cea mai oribila greseala sa trimiti cv-ul cu greseli. Eu nu as dori sa angajez pe cineva care nu se poate aduna 2 minute pentru a-si scrie cv-ul si atat de neglijent.
Si, in scrisoarea de intentie, neavand altceva ce sa-mi laud, am purces la ridicarea in slavi a entuziasmului din dotare si a prospetimii cunostintelor de drept - sabie cu doua taisuri pentru ca aducea in atentie si prospetimea mea profesionala.

Si mi-am facut cont pe site-urile clasice. Si am cautat anunturi de angajare, si le-am trimis doritorilor cv-ul meu. Aveam o lista cu 50 de candidaturi expediate.
Si, peste 2-3 saptamani, am inceput sa primesc telefoane si invitatii la interviuri.
Aici alta problema majora pentru una ca mine: cu ce sa ma imbrac? Nu voiam nici sa par o tanti inchistata in costumasul ei negru, nici o pupaza de mall. Asa ca am ales pantaloni/ fusta neagra, camasa deschisa la culoare - cremuliu, esarfa rosie, sacou din catifea indigo inchis inchis si pantofi frumosi. Pentru ca sacrific eu multe pe altarul profesionalismului, precum unghiile rosii sau parul valvoi, dar pantofii nu!

Urmeaza povesti de la interviuri.