Cine dintre noi nu a primit comentarii virtuale legate de sani? Probabil si unii dintre barbati ;).
Ce ma framanta pe mine e ce isi doresc acesti complimentatori ai partilor mele intime? E evident ca niciodata nu vor abea ocazia sa le vada mai indeaproape sau sa fie in aceeasi camera cu ele, cu atat mai putin sa primeasca acces in zona.
Nu am inteles niciodata modurile astea de a aborda o femeie. In club, cand imi sopteste o voce groasa si inebriata vecina cu mana care-mi aterizeaza pe fund, primul instinct e sa scot pepper spray-ul pentru a ma apara, in nici un caz nu cred ca e romantic sau dezirabil.
Cred ca Twilight a deschis o portita care acum s-a transformat in poarta stelara pentru comportamente creepy si abuzive. Nu e ok sa comentezi la adresa sanilor mei, nu e ok sa vrei sa ii atingi neinvitat, nu e ok sa intri prin efractie la mine in dormitor pentru a ma privi cand dorm. Toate astea sunt opusul a ce e acceptabil si, punandu-le in practica, nu esti romantic ci un disperat cu tendinte de stalker periculos.
Se afișează postările cu eticheta societate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta societate. Afișați toate postările
joi, 5 ianuarie 2012
luni, 19 decembrie 2011
Intrebari fara raspuns
Sau circuitul dosarelor plic in natura.
Ce face fiecare organ al statului, fiecare agentie/agentioara/ghiseu conex aparaturii birocratice cu triliardele de dosare plic pe care le cere? Cred ca am observat cu totii ca dosarul plic a devenit echivalentul monezii de trecere a raului Styx, fara el, ramanem in purgatoriu reprezentat de coada interminabila.
Poate vreo minte luminata a decis sa colecteze dosare plic in scopuri proprii si obscure, s-a gandit la a-si deschide propria fabrica de dosare plic, doar un perete de fum, pe care o va alimenta apoi cu dosarele gata aduse de puzderia de suplicanti care ii bat la usa in fiecare zi. Mwhaha si le va vinde sub pretul pietei si dusmanii vor fi dand faliment.
Ei, noi, cei veniti cu palaria la mana, am dejucat acest plan diabolic. Obsevai ca, asa ca mine, toti va scrieti numele pe dosarul plic. Eu mi-l scriu mare, cu negru, imposibil de sters. Doar e dosarul meu, tarlaua mea.
In conditiile astea, ma intreb fara raspuns, unde se duc toate dosarele plic? Asta e soarta lor trista? A fi folosite/ iubite doar o data apoi aruncate?
E o adevarata tragedie.
Ce face fiecare organ al statului, fiecare agentie/agentioara/ghiseu conex aparaturii birocratice cu triliardele de dosare plic pe care le cere? Cred ca am observat cu totii ca dosarul plic a devenit echivalentul monezii de trecere a raului Styx, fara el, ramanem in purgatoriu reprezentat de coada interminabila.
Poate vreo minte luminata a decis sa colecteze dosare plic in scopuri proprii si obscure, s-a gandit la a-si deschide propria fabrica de dosare plic, doar un perete de fum, pe care o va alimenta apoi cu dosarele gata aduse de puzderia de suplicanti care ii bat la usa in fiecare zi. Mwhaha si le va vinde sub pretul pietei si dusmanii vor fi dand faliment.
Ei, noi, cei veniti cu palaria la mana, am dejucat acest plan diabolic. Obsevai ca, asa ca mine, toti va scrieti numele pe dosarul plic. Eu mi-l scriu mare, cu negru, imposibil de sters. Doar e dosarul meu, tarlaua mea.
In conditiile astea, ma intreb fara raspuns, unde se duc toate dosarele plic? Asta e soarta lor trista? A fi folosite/ iubite doar o data apoi aruncate?
E o adevarata tragedie.
vineri, 16 decembrie 2011
Sa incercam ratiunea
Exista foarte multa disperare in lume. Spun asta pentru ca povestile despre copilasi bolnavi, tineri muribunzi sau catei si pisici maltratate imi aduc lacrimi in ochi si imi frang inima. Dar nu ajungi nicaieri lacrimand prin colturi pentru fiecare faptura necajita, pentru ca sunt tare multe.
Sunt convinsa ca in momentul in care eu tastez acest cuvant au murit multi copii, o gramada de altii sufera si niste idioti chinuie animale blanoase (sau panoase for that matter). Si ce as putea sa fac?
Nu pot sa preiau suferinta lumii inregi. Nu pot sa indrept toate nedreptatile din lume.
Fac ce pot. Faptul ca scriu chestia asta se incadreaza in strategia mea personala de a schimba ceva. Incerc sa intervin cand vad ca unul loveste un copil/caine, am acordat asistenta juridica gratuita mamelor abuzate fizic de diversi idioti. In general, cred ca solutia e educatia.
Sunt convinsa ca multi, asa ca mine, fac bine nu neaparat pentru ca asa le dicteaza morala sau educatia sau credinta, ci pentru a-si spala constiinta incarcata de uitarea pe care o practica restul timpului.
Printre alte metode pe care le folosesc la spalarea constiintei incarcate e si donatul pentru cauze umanitare. Nu prea mult, dupa posibilitati. Si cum directionez fondurile limitate destinate caritatii? Prefer sa dau toata suma unui singur om, pentru ca nu e mare. Prefer ca banii mei sa fie folositi intr-un scop care nu mi-ar incalca morala, deci nu voi dona unui nene terorist pentru a-si cumpara un nou kalasnikov.
Cand este atata suferinta in lume, prefer ca banii de care ma pot lipsi sa aline dureri reale. Asta e motivul pentru care nu cadorisesc betivi sau fumatori, pentru mine lipsa alcolului sau tutunului nu reprezinta o durere reala.
Nu cred ca sunt un mic zeu si nu cred ca banii mei sunt cruciali intr-un caz sau altul, dar prefer sa conteze.
Nu cred ca e moral sau corect ca, in locul unui copil de doua luni care si-a trait scurta viata indurerat prin spitale, sa iei decizia sa-l operezi de zeci de ori si sa-l condamni la o viata scurta sau lunga de dureri, boli si interventii chirurgicale.
Nu cred ca e corect sa nasti un copil doar pentru a-l condamna la o viata chinuita.
Cred ca sunt momente in care trebuie sa ne gandim ca bietul suflet chinuit si plin de intepaturi si tuburi merita sa fie lasat sa se odihneasca in pace.
De multe ori, parintii vor doar sa stie ca au facut tot ce se putea, pentru constiinta lor, cunoscand ca sansele sunt minuscule, spre 0.
Mai sunt si storcatorii de lacrimi stradali, cu o mapa, niste tabele cu cifre si o poza de copil. Deapana o poveste lacrimogena pe bulevarde, taie chitante, spun ca apartin organizatiilor umanitare. Cum sa cred ca faci munca voluntara pentru un copil cand ai unghia de la degetul mic lunga si murdara si arborezi un lant gros dintr-un material auriu, cum s-ar exprima vajnicii oameni ai legii?!
Parerea mea e ca toate cazurile umanitare si-au pierdut credibilitatea. Am auzit de prea multe tepe, banii tuturor sunt numarati si planificati si nimeni nu ar vrea sa-i iroseasca. Asta e motivul pentru care salut atitudinea critica a unora. Asa cum presa ar trebui sa fie cainele de paza al democratiei, cauzele umanitare aveau nevoie de un soi de opozitie just to keep them straight.
E usor sa ne emotionam la vederea unei poze cu un bebe, dar eu prefer sa stiu ca bebele ala chiar are nevoie de banii mei, ca nu ma lipsesc de o pereche noua de pantofi doar pentru ca parintii acelui suflet chinuit sa nu fie nevoiti a-si cobora stilul de viata, in ultima instanta, prefer sa stiu ca cineva credibil chiar verifica daca respectivul copil chiar exista si nu contribui la vila hidoasa a cuiva.
Asa ca, dragi comentatori pe bloguri, scoateti-va chilotii de unde v-au intrat, cititi prin constituite acolo cu libertatea de exprimare, dezbaterea e buna pentru toata lumea, oameni au murit la revolutie tocmai pentru a ne putea spune parerile, poate ar trebui sa incercati putina relaxare si sa reveniti apoi.
Ta ta!
Sunt convinsa ca in momentul in care eu tastez acest cuvant au murit multi copii, o gramada de altii sufera si niste idioti chinuie animale blanoase (sau panoase for that matter). Si ce as putea sa fac?
Nu pot sa preiau suferinta lumii inregi. Nu pot sa indrept toate nedreptatile din lume.
Fac ce pot. Faptul ca scriu chestia asta se incadreaza in strategia mea personala de a schimba ceva. Incerc sa intervin cand vad ca unul loveste un copil/caine, am acordat asistenta juridica gratuita mamelor abuzate fizic de diversi idioti. In general, cred ca solutia e educatia.
Sunt convinsa ca multi, asa ca mine, fac bine nu neaparat pentru ca asa le dicteaza morala sau educatia sau credinta, ci pentru a-si spala constiinta incarcata de uitarea pe care o practica restul timpului.
Printre alte metode pe care le folosesc la spalarea constiintei incarcate e si donatul pentru cauze umanitare. Nu prea mult, dupa posibilitati. Si cum directionez fondurile limitate destinate caritatii? Prefer sa dau toata suma unui singur om, pentru ca nu e mare. Prefer ca banii mei sa fie folositi intr-un scop care nu mi-ar incalca morala, deci nu voi dona unui nene terorist pentru a-si cumpara un nou kalasnikov.
Cand este atata suferinta in lume, prefer ca banii de care ma pot lipsi sa aline dureri reale. Asta e motivul pentru care nu cadorisesc betivi sau fumatori, pentru mine lipsa alcolului sau tutunului nu reprezinta o durere reala.
Nu cred ca sunt un mic zeu si nu cred ca banii mei sunt cruciali intr-un caz sau altul, dar prefer sa conteze.
Nu cred ca e moral sau corect ca, in locul unui copil de doua luni care si-a trait scurta viata indurerat prin spitale, sa iei decizia sa-l operezi de zeci de ori si sa-l condamni la o viata scurta sau lunga de dureri, boli si interventii chirurgicale.
Nu cred ca e corect sa nasti un copil doar pentru a-l condamna la o viata chinuita.
Cred ca sunt momente in care trebuie sa ne gandim ca bietul suflet chinuit si plin de intepaturi si tuburi merita sa fie lasat sa se odihneasca in pace.
De multe ori, parintii vor doar sa stie ca au facut tot ce se putea, pentru constiinta lor, cunoscand ca sansele sunt minuscule, spre 0.
Mai sunt si storcatorii de lacrimi stradali, cu o mapa, niste tabele cu cifre si o poza de copil. Deapana o poveste lacrimogena pe bulevarde, taie chitante, spun ca apartin organizatiilor umanitare. Cum sa cred ca faci munca voluntara pentru un copil cand ai unghia de la degetul mic lunga si murdara si arborezi un lant gros dintr-un material auriu, cum s-ar exprima vajnicii oameni ai legii?!
Parerea mea e ca toate cazurile umanitare si-au pierdut credibilitatea. Am auzit de prea multe tepe, banii tuturor sunt numarati si planificati si nimeni nu ar vrea sa-i iroseasca. Asta e motivul pentru care salut atitudinea critica a unora. Asa cum presa ar trebui sa fie cainele de paza al democratiei, cauzele umanitare aveau nevoie de un soi de opozitie just to keep them straight.
E usor sa ne emotionam la vederea unei poze cu un bebe, dar eu prefer sa stiu ca bebele ala chiar are nevoie de banii mei, ca nu ma lipsesc de o pereche noua de pantofi doar pentru ca parintii acelui suflet chinuit sa nu fie nevoiti a-si cobora stilul de viata, in ultima instanta, prefer sa stiu ca cineva credibil chiar verifica daca respectivul copil chiar exista si nu contribui la vila hidoasa a cuiva.
Asa ca, dragi comentatori pe bloguri, scoateti-va chilotii de unde v-au intrat, cititi prin constituite acolo cu libertatea de exprimare, dezbaterea e buna pentru toata lumea, oameni au murit la revolutie tocmai pentru a ne putea spune parerile, poate ar trebui sa incercati putina relaxare si sa reveniti apoi.
Ta ta!
sâmbătă, 26 noiembrie 2011
Paranoia going rampant
Da, cred ca toti avem cativa cunoscuti care imagineaza comploturi complicate tesute de quasi-necunoscuti impotriva lor. Stau singurei in intuneric si isi imagineaza ca vanzatoarea de la abc-ul din colt crede despre ei ca sunt saraci si se intemeiaza pe faptul ca au platit fix sau ca nu au cumparat stella ci doar ursus sau ca nu fumeaza kent nanotek ci monte carlo albastru.
Sunt convinsi ca vecinul de la doi crede despre ei ca sunt saraci pentru ca nu si-au schimbat masina si conduc in continuare opelul cumparat acu 5 ani si inca nu au duster precum toti oamenii gospodari de pe scara.
Traiesc cu teama ca un coleg ii crede neprofesionisti pentru ca a trebuit sa verifice in manual specificatiile tehnice exacte ale unui echipament.
Ii bantuie noaptea gandul ca soacra ii crede lipsiti de caracter pentru ca, desi initial au refuzat a doua portie de sarmale de sfanta-marie, s-au razgandit si a trebuit sa ceara supliment.
Se framanta pe buda daca nu cumva fratele vecinului care a participat la jocul de fotbal de acu o luna ii crede gay pentru ca au alunecat si l-au atins accidental pe fund.
Si tot asa. Omul nostru se frange in 1000 de bucati de fiecare data cand interactioneaza cu alti reprezentanti ai speciei. Oare ce cred acestia despre el?! Dar, surpriza, nimeni nu crede nimic!
Get with the program people, nimeni nu are vreme de voi!
Sunt convinsi ca vecinul de la doi crede despre ei ca sunt saraci pentru ca nu si-au schimbat masina si conduc in continuare opelul cumparat acu 5 ani si inca nu au duster precum toti oamenii gospodari de pe scara.
Traiesc cu teama ca un coleg ii crede neprofesionisti pentru ca a trebuit sa verifice in manual specificatiile tehnice exacte ale unui echipament.
Ii bantuie noaptea gandul ca soacra ii crede lipsiti de caracter pentru ca, desi initial au refuzat a doua portie de sarmale de sfanta-marie, s-au razgandit si a trebuit sa ceara supliment.
Se framanta pe buda daca nu cumva fratele vecinului care a participat la jocul de fotbal de acu o luna ii crede gay pentru ca au alunecat si l-au atins accidental pe fund.
Si tot asa. Omul nostru se frange in 1000 de bucati de fiecare data cand interactioneaza cu alti reprezentanti ai speciei. Oare ce cred acestia despre el?! Dar, surpriza, nimeni nu crede nimic!
Get with the program people, nimeni nu are vreme de voi!
vineri, 25 noiembrie 2011
Despre femei cu pisici
Imi plac pisicile, imi plac si cainii dar asta nu m-a oprit sa iau unul maidanez si sa-l duc la eutanasiat la un nene veterinar, era slab-mort, avea cea mai trista privire, nu am loc sa-l fi adoptat asa ca am facut pentru el ce am putut.
Deci imi plac pisicile. Am adoptat una. E mare si grasa, alb-neagra si miorlaie. Cu toate astea nu sunt o femeie cu pisici. Astea sunt o rasa speciala, pot chiar sa aiba caini sau sa nu aiba pisici deloc.
Au intotdeauna peste 30 de ani, daca varsta lor biologica e cumva inferioara, varsta lor spirituala compenseaza din belsug. Tricoteaza all the time chestii inutile. Gatesc mancare rea, fara gust, arsa.
Placerile lor fac si o calugarita sa se cutremure de scarba.
Se uita la ultima telenovela de pe acasa tv cu religiozitate.
Sunt religioase.
Daca au pisici, au 10 si toate sunt costelive si ciudate. Daca au caini, sunt mici, au ochii bulbucati si sunt cei mai antisociali caini ever.
Sunt cele care bat in teava cand vecinii se distreaza putin sub cearceaf, au detector de nasty incorporat. Pot mirosi placerile interzise pe raza de 100 de metri fara gres. Si le taxeaza cand si cum pot.
Au panze de paianjen in zona lor pacatoasa.
Sunt acre precum lamaile.
Si tot asa.
Sunt plaga societatii noastre si, la pensie, vor fi babele cu parul rosu-foc si buze roz cyclam.
Deci imi plac pisicile. Am adoptat una. E mare si grasa, alb-neagra si miorlaie. Cu toate astea nu sunt o femeie cu pisici. Astea sunt o rasa speciala, pot chiar sa aiba caini sau sa nu aiba pisici deloc.
Au intotdeauna peste 30 de ani, daca varsta lor biologica e cumva inferioara, varsta lor spirituala compenseaza din belsug. Tricoteaza all the time chestii inutile. Gatesc mancare rea, fara gust, arsa.
Placerile lor fac si o calugarita sa se cutremure de scarba.
Se uita la ultima telenovela de pe acasa tv cu religiozitate.
Sunt religioase.
Daca au pisici, au 10 si toate sunt costelive si ciudate. Daca au caini, sunt mici, au ochii bulbucati si sunt cei mai antisociali caini ever.
Sunt cele care bat in teava cand vecinii se distreaza putin sub cearceaf, au detector de nasty incorporat. Pot mirosi placerile interzise pe raza de 100 de metri fara gres. Si le taxeaza cand si cum pot.
Au panze de paianjen in zona lor pacatoasa.
Sunt acre precum lamaile.
Si tot asa.
Sunt plaga societatii noastre si, la pensie, vor fi babele cu parul rosu-foc si buze roz cyclam.
marți, 15 noiembrie 2011
Care este masura adevarata a unui caracter
Am citit intr-o carte de mult uitata sau mi-o fi spus cineva ca adevaratul test al cuiva e cum se poarta cu subalternii.
Din practica judiciara diversa a instantelor penale in domeniul hartuirii sexuale reiese ca, in zilele noastre, subaltern nu inseamna neaparat persoana care ti-e ierarhic inferioara ci, mai mult, in limbaj comun, persoana care e obligata sa te suporte.
De exemplu, vanzatoarea de la magazin nu ti-e subalterna, dar jobul ei include sa fie agreabila cu tine, clientul.
Gagica dansanda langa bara, imbracata straveziu, nu e in nici un caz sub tine, dar se incadreaza. etc.
No, ce vreau eu sa zic acum, iese marlania la suprafata tocmai in fata acestor oameni platiti sa fie draguti cu noi. Am povestit mai mult cu o tanti care lucra intr-un call center, tanti ok, educata, finuta, ce ar impinge un strain sa sune pentru a insulta in gol? Ce satisfactie poti avea scuipand mizerii catre o necunoscuta?
La fel, o domnisoara cuminte, modesta, la un birou de informatii, imi povestea cum a primit un telefon de la o alta domnisoara doar pentru ca cea din urma sa-si manifeste convingerea ca primeia ar trebui sa-i fie rusine de ce a facut, rusine de jobul pe care-l are, rusine in general si ca e o proasta. Apoi a inchis.
Dupa toate povestile astea realizez care e problema natiei noastre marete: un procent tulburator de mare e constituit din marlani fara coaie.
Din practica judiciara diversa a instantelor penale in domeniul hartuirii sexuale reiese ca, in zilele noastre, subaltern nu inseamna neaparat persoana care ti-e ierarhic inferioara ci, mai mult, in limbaj comun, persoana care e obligata sa te suporte.
De exemplu, vanzatoarea de la magazin nu ti-e subalterna, dar jobul ei include sa fie agreabila cu tine, clientul.
Gagica dansanda langa bara, imbracata straveziu, nu e in nici un caz sub tine, dar se incadreaza. etc.
No, ce vreau eu sa zic acum, iese marlania la suprafata tocmai in fata acestor oameni platiti sa fie draguti cu noi. Am povestit mai mult cu o tanti care lucra intr-un call center, tanti ok, educata, finuta, ce ar impinge un strain sa sune pentru a insulta in gol? Ce satisfactie poti avea scuipand mizerii catre o necunoscuta?
La fel, o domnisoara cuminte, modesta, la un birou de informatii, imi povestea cum a primit un telefon de la o alta domnisoara doar pentru ca cea din urma sa-si manifeste convingerea ca primeia ar trebui sa-i fie rusine de ce a facut, rusine de jobul pe care-l are, rusine in general si ca e o proasta. Apoi a inchis.
Dupa toate povestile astea realizez care e problema natiei noastre marete: un procent tulburator de mare e constituit din marlani fara coaie.
luni, 14 noiembrie 2011
Eu si sentimentele manelistice
De ce o mare dragoste exprimata in limba noastra dulce suna manelistic?
De ce it`s a heartache = au inima mea?!
Nu pot sa exprim mila si groaza pe care le simt cand il iubesc fara a imperechea disperare cu doare si cu inimi.
Manelistilor, ne-ati ruinat declaratiile de dragoste!
Noroc cu Sam si cuvintele simple.
De ce it`s a heartache = au inima mea?!
Nu pot sa exprim mila si groaza pe care le simt cand il iubesc fara a imperechea disperare cu doare si cu inimi.
Manelistilor, ne-ati ruinat declaratiile de dragoste!
Noroc cu Sam si cuvintele simple.
miercuri, 14 septembrie 2011
Some people
Cred ca am observat cu totii ca sunt unii oameni in lume perpetuu nemultumiti. Poate au perioade mai relaxate, poate mai straluceste soarele si pe strada lor cateodata, dar majoritatea timpului se plang si isi doresc lucruri imposibile.
Uneori isi uita caracterul si, pentru o scurta perioada, se bucura de ce au, fie unul dintre lucrurile imposibile se intampla. Proportional cu importanta si improbabilitatea intamplarii, omul nostru se bucura, se relaxeaza, zambeste soarelui si fluturilor doar pentru a gasi o noua imposibilitate de care sa-si lege fericirea, nerealizand ca, la capatul cursei se afla doar o noua dezamagire.
God i hope i`m not like that.
Why do i feel that if i have everything, i find something more to want.
Uneori isi uita caracterul si, pentru o scurta perioada, se bucura de ce au, fie unul dintre lucrurile imposibile se intampla. Proportional cu importanta si improbabilitatea intamplarii, omul nostru se bucura, se relaxeaza, zambeste soarelui si fluturilor doar pentru a gasi o noua imposibilitate de care sa-si lege fericirea, nerealizand ca, la capatul cursei se afla doar o noua dezamagire.
God i hope i`m not like that.
Why do i feel that if i have everything, i find something more to want.
vineri, 8 iulie 2011
Cunostinte cu pretentii
Am observat un fenomen ciudat, in ultimii ani, chiar inainte de avalansa retelelor de socializare care doar au relevat cu numere si fotografii fenomenul, ca lumea tindea sa isi faca public numarul de prieteni care era enorm. Auzi tu fata, eu am fost la mare cu prietenii mei apropiati, in numar de 50. Sau, am facut o nunta restransa doar cu prietenii mei de suflet si am avut 100 de invitati.
Apoi pe hi5 si facebook, nimeni nu chiar crede ca sutele de conexiuni sunt prieteni-prieteni dar confuzia de denumire genereaza alte confuzii.
In mintea mea prietenul e persoana in care ai incredere aproape nelimitata, in mana careia ti-ai pune fara a te intreba de doua ori cel mai important bun, careia i-ai lasa cheia de la casa cat timp esti in concediu fara sa te intrebi daca vei mai gasi plasma si laptopul acolo si fara sa-ti faci griji ca va organiza chefuri, e persoana careia poti sa-i spui ca ai luat spaga fara sa iti faci giji ca va merge direct la dna, e cel care te ajuta sa ascunzi un cadavru si sa cureti locul crimei la orice ora din zi si noapte si pentru care si tu ai face aceleasi lucruri fara sa te vaieti si sa te lasi rugat.
In aceste conditii, chiar crede cineva ca putem avea mai mult de 2-3 prieteni? Cate cadavre am fi ascuns pana acum, cate infractiuni am fi comis in forma complicitatii, de cate ori am fi tainuit sau am fi favorizat infractorul si casa noastra ar fi mai populata decat maria vilhelm strasse din viena.
Suntem fiinte egoiste. Ne place ideea ca suntem iubiti de 100 de oameni, ca acestia ar face orice pentru noi dar nu ne punem niciodata intrebarea daca am face acelasi lucru pentru ei, ca specie, ne lipseste empatia, suntem incapabili sa ne punem in locul celor 100 si sa ne intrebam daca nu cumva si ei simt exact ca noi. Doar pentru a fi dezamagiti cand al 99-lea ne spune cu regret enorm ca nu e dispus sa se ridice din pat la 2 noaptea pentru a ne ajuta sa ne cautam pisica ratacita si pentru a scrie apoi o balada despre prieteni falsi.
Nu intelegem ca o relatie de prietenie trebuie cultivata, ingrijita, trebuie sa investim in ea. Nu e suficient sa ne imbatam precum porcii, sa dam la rate in acelasi boschet si gata. Si, in special, trebuie reciprocitate.
Acum sa ne intrebam, pentru cati dintre cei din lista de pe facebook am face un sacrificiu mediu macar, de exemplu sa ne urcam in masina si sa conducem 100 de km pentru a-i ajuta last minute? Nu pentru multi, cam pentru 5 asa.
Apoi sa luam un sacrificiu minor, cum ar fi sa-i imprumutam cu 100-200 de lei, sa nu ne luam o pereche de sandale sau o gentuta pentru a ajuta un "prieten, cam pentru 10-15 asa... Si restul 85?
Asa am ajuns la concluzia ca, de fapt, toate persoanele acestea pe care le numim generic prieteni sunt cunostinte cu pretentii de prieteni, si noi pentru ei asemenea.
Toti cerem de la vecinul sa se trezeasca noaptea pentru noi, sa renunte la chestii fara a fi dispusi decat declarativ sa facem acelasi lucru si suntem ultra dezamagiti cand constatam realitatea. Plangem, ne turnam cenusa-n cap, ne auto flagelam pentru naivitatea noastra si sufletul nostru mare.
Zic sa crestem colectiv si sa ne maturizam, sa gasim omul care ne este cu adevarat prieten si sa investim in relatia respectiva.
Apoi pe hi5 si facebook, nimeni nu chiar crede ca sutele de conexiuni sunt prieteni-prieteni dar confuzia de denumire genereaza alte confuzii.
In mintea mea prietenul e persoana in care ai incredere aproape nelimitata, in mana careia ti-ai pune fara a te intreba de doua ori cel mai important bun, careia i-ai lasa cheia de la casa cat timp esti in concediu fara sa te intrebi daca vei mai gasi plasma si laptopul acolo si fara sa-ti faci griji ca va organiza chefuri, e persoana careia poti sa-i spui ca ai luat spaga fara sa iti faci giji ca va merge direct la dna, e cel care te ajuta sa ascunzi un cadavru si sa cureti locul crimei la orice ora din zi si noapte si pentru care si tu ai face aceleasi lucruri fara sa te vaieti si sa te lasi rugat.
In aceste conditii, chiar crede cineva ca putem avea mai mult de 2-3 prieteni? Cate cadavre am fi ascuns pana acum, cate infractiuni am fi comis in forma complicitatii, de cate ori am fi tainuit sau am fi favorizat infractorul si casa noastra ar fi mai populata decat maria vilhelm strasse din viena.
Suntem fiinte egoiste. Ne place ideea ca suntem iubiti de 100 de oameni, ca acestia ar face orice pentru noi dar nu ne punem niciodata intrebarea daca am face acelasi lucru pentru ei, ca specie, ne lipseste empatia, suntem incapabili sa ne punem in locul celor 100 si sa ne intrebam daca nu cumva si ei simt exact ca noi. Doar pentru a fi dezamagiti cand al 99-lea ne spune cu regret enorm ca nu e dispus sa se ridice din pat la 2 noaptea pentru a ne ajuta sa ne cautam pisica ratacita si pentru a scrie apoi o balada despre prieteni falsi.
Nu intelegem ca o relatie de prietenie trebuie cultivata, ingrijita, trebuie sa investim in ea. Nu e suficient sa ne imbatam precum porcii, sa dam la rate in acelasi boschet si gata. Si, in special, trebuie reciprocitate.
Acum sa ne intrebam, pentru cati dintre cei din lista de pe facebook am face un sacrificiu mediu macar, de exemplu sa ne urcam in masina si sa conducem 100 de km pentru a-i ajuta last minute? Nu pentru multi, cam pentru 5 asa.
Apoi sa luam un sacrificiu minor, cum ar fi sa-i imprumutam cu 100-200 de lei, sa nu ne luam o pereche de sandale sau o gentuta pentru a ajuta un "prieten, cam pentru 10-15 asa... Si restul 85?
Asa am ajuns la concluzia ca, de fapt, toate persoanele acestea pe care le numim generic prieteni sunt cunostinte cu pretentii de prieteni, si noi pentru ei asemenea.
Toti cerem de la vecinul sa se trezeasca noaptea pentru noi, sa renunte la chestii fara a fi dispusi decat declarativ sa facem acelasi lucru si suntem ultra dezamagiti cand constatam realitatea. Plangem, ne turnam cenusa-n cap, ne auto flagelam pentru naivitatea noastra si sufletul nostru mare.
Zic sa crestem colectiv si sa ne maturizam, sa gasim omul care ne este cu adevarat prieten si sa investim in relatia respectiva.
vineri, 1 iulie 2011
Societatea si noi
Nici un om nu este o insula. Nici un om nu este perfect izolat de societate si astfel, nici un om nu poate exista perfect independent de ceilalti oameni si opiniile acestora. Dar cine ar trebui sa ne invete sa relationam cu turma?
In timpurile apuse, daca nu reuseai sa te integrezi, erai declarat vrajitoare, otravitor al fantanilor, eretic si ars pe rug, strivit sub pietre, decapitat.
Acum suntem mai civilizati. Dar consecintele nu sunt placute.
Daca este atat de important sa nu fim magarii din turma, sau, si daca suntem, sa fim utili acesteia, sa nu fim priviti ca niste pericole emergente, cine ne invata aceasta lectie?
La scoala facem muzica, desen, educatie civica, dar integrare/relationare cu societatea nu. Nu cred ca matematicile avansate, geometria analitica sau programarea in turbo pascal m-au ajutat cu ceva, dar o materie numita "societatea si tu" sau "ceilalti oameni sunt exact ca tine" m-ar fi ajutat in dezvoltarea personala.
In lipsa unui curs organizat, putem invata doar de la adultii care ne inconjoara. Am observat insa ca acestia sunt complet dezorientati de vechiul regim in tot ce priveste relatiile sociale.
Toata prelunga cujetare pe care am expus-o a fost cauzata de mai multe aventuri in care diversi imi spuneau ca x nu ii suporta, sau ii invidiaza - mai manelist asa. Oamenii astia isi creasera in propriile creiere niste veritabile povesti dramatice bazate pe o intamplare scurta in care x era mai fara chef pentru a concluziona ca acesta are ceva personal impotriva lor. Si evident ca nu poti sa te porti normal cu uraciosul de x, nu poti sa fii omenos cu el pentru ca te uraste, trebuie sa-i raspunzi cu aceeasi moneda. Urmarea e usor de intuit, intradevar relatia cu x se deterioreaza si, urmare a unei usoare indispozitii a acestuia, se pot naste razboaie de 100 de ani.
De ce semenii mei iau personal orice, de ce nu putem avea si relatii profesionale curate, de ce ne imaginam ca toti ne barfesc si ii pasioneaza problemele noastre? Ma depaseste.
Cand vom realiza ca nu suntem suficient de importanti pentru ca tot individul pe care il intalnim sa ne iubeasca sau urasca si ca indiferenta e sentimentul predominant, vom fi mult mai fericiti ca specie.
miercuri, 25 mai 2011
We`re all doms
Cine nu pricepe referinta la s&m should go study some more.
De ce crede cineva ca doamnelor le place sa aiba plante de camera? Pentru a infrumuseta un spatiu altfel gol? Pentru asta avem tablouri, bibelouri si alte gaselnite care nu cer atata ingrijire. Pentru a oxigena un spatiu altfel lipsit de surse de aerisire? Pentru asta a inventat o minte luminata ferestrele. Parerea mea nezdruncinata e ca tuturor ne place sa depinda ceva de vointa noastra, ca insasi viata unei fiinte sa fie la degetul nostru mic. Cata satisfactie are orice gospodina cand uda o buruiana intr-un ghiveci. Prin gestul asta simplu ii asigura viata inca o zi. Daca se enerveaza, poate ucide cu o singura decizie planta respectiva. Cata putere, astfel tanti geta devine un mic dumnezeu in apartamentul ei. Poate sotul o cearta, copiii nu o mai respecta, prietenele au mai multe inele de aur decat ea, seful i-a zis sa lucreze mai mult, dar ea are putere de viata si de moarte asupra florii ei.
Unii isi iau caini si pisici, motivul declarat fiind "sa-i astepte si pe ei cineva acasa", dar am dubii serioase. Pe toti ne chinuie nevoia de a fi sefii cuiva si ce poate fi mai usor decat sa fii superiorul unui motan?! Si e asa de placut sa stim ca animalutul nu s-ar descurca fara noi, ne unge la suflet sa ne ceara mancare, sa se gudure pe langa noi, acesti zei atotputernici.
Sunt convinsa ca asta e si motivul pentru care unii se inmultesc. Botul acela uman va depinde de fustele mamei muuuult si bine, unii la nesfarsit. Iar mama, brusc centru al universului cuiva, va deveni dependenta de senzatie.
Cred ca asta e si motivul pentru care unii se agata de relatii blestemate. Vezi ca nu functioneaza, ca nu te iubeste, ca nu o faci fericita si totusi, ai lega-o cu lanturi grele de fier, eventual de o stanca unde sa vina un vultur sa o piste toata ziua. Nu conteaza ca o deprimi, ca nu poate dormi, ca ar fugi in lume, ca i se face pielea de gaina cand se gandeste la tine, and not in a good way, tu o vrei. Poate sa moara, sa imbatraneasca prematur langa tine, sa ii cada sprancenele de necaz, dar tu nu o vei lasa niciodata libera. Uite, asta nu e dragoste, e doar posesivitate tampita din partea unor oameni care nu stiu sa fie fericiti.
Grow up and move on!
De ce crede cineva ca doamnelor le place sa aiba plante de camera? Pentru a infrumuseta un spatiu altfel gol? Pentru asta avem tablouri, bibelouri si alte gaselnite care nu cer atata ingrijire. Pentru a oxigena un spatiu altfel lipsit de surse de aerisire? Pentru asta a inventat o minte luminata ferestrele. Parerea mea nezdruncinata e ca tuturor ne place sa depinda ceva de vointa noastra, ca insasi viata unei fiinte sa fie la degetul nostru mic. Cata satisfactie are orice gospodina cand uda o buruiana intr-un ghiveci. Prin gestul asta simplu ii asigura viata inca o zi. Daca se enerveaza, poate ucide cu o singura decizie planta respectiva. Cata putere, astfel tanti geta devine un mic dumnezeu in apartamentul ei. Poate sotul o cearta, copiii nu o mai respecta, prietenele au mai multe inele de aur decat ea, seful i-a zis sa lucreze mai mult, dar ea are putere de viata si de moarte asupra florii ei.
Unii isi iau caini si pisici, motivul declarat fiind "sa-i astepte si pe ei cineva acasa", dar am dubii serioase. Pe toti ne chinuie nevoia de a fi sefii cuiva si ce poate fi mai usor decat sa fii superiorul unui motan?! Si e asa de placut sa stim ca animalutul nu s-ar descurca fara noi, ne unge la suflet sa ne ceara mancare, sa se gudure pe langa noi, acesti zei atotputernici.
Sunt convinsa ca asta e si motivul pentru care unii se inmultesc. Botul acela uman va depinde de fustele mamei muuuult si bine, unii la nesfarsit. Iar mama, brusc centru al universului cuiva, va deveni dependenta de senzatie.
Cred ca asta e si motivul pentru care unii se agata de relatii blestemate. Vezi ca nu functioneaza, ca nu te iubeste, ca nu o faci fericita si totusi, ai lega-o cu lanturi grele de fier, eventual de o stanca unde sa vina un vultur sa o piste toata ziua. Nu conteaza ca o deprimi, ca nu poate dormi, ca ar fugi in lume, ca i se face pielea de gaina cand se gandeste la tine, and not in a good way, tu o vrei. Poate sa moara, sa imbatraneasca prematur langa tine, sa ii cada sprancenele de necaz, dar tu nu o vei lasa niciodata libera. Uite, asta nu e dragoste, e doar posesivitate tampita din partea unor oameni care nu stiu sa fie fericiti.
Grow up and move on!
luni, 7 martie 2011
Despre criza
1. Parerea mea constanta e ca nu e de fapt criza, poate e o indispozitie, poate o depresie tratabila cu xanax, poate paranoia de grup, poate anxietate la nivel mondial. Oricum, s-a transformat ceva natural, intr-o catastrofa artificiala. Nimeni nu moare prin santuri de foame. Se poate munci dar nimeni nu se inghesuie la treburi care nu implica tinute office si bonuri de masa. Patasti. Nu asta inseamna criza.
2.Tin minte ca de la inceputul claselor primare, invatatoarea,acest izvor nesecat de platitudini, ne zicea cum nu poti cladi o casa pe o fundatie de proasta calitate. Tot asa, nu poti ramane angajat cu o renumeratie disproportionata fata de competentele tale jumulite forever and ever. Primenirea asta economica era long time coming si binevenita. Acum au inceput sa se dezghete angajarile. Joburi se mai gasesc doar ca e concurenta mai mare. Nimeni nu mai ofera salarii astronomice absolventilor fara experienta si, cred ca, acestia nici nu prea le mai cer.
3.Inainte de a incepe criza, munceam pe branci si muream de ciuda cand un taximetrist imi arata telefonul lui bengos. Acum, ma gandesc cu satisfactie, ca si l-o fi amanetat pe undeva.
Tot inainte de a incepe fenomenul, aveam cateva exemple de taietori de frunze la caini platiti din bugetul statului care nu au facut nimic pe la scolile pe care le urmasera si nu faceau nimic la job. Probabil insoteau o hartie sau un dosar toata ziua. SI, pentru competentele lor unice, erau platiti, nu gluma.
Acum, cu satisfactie, stiu ca sunt platiti echivalent competentei.
Cum putem sa numim ceva criza cand ne da satisfactie? De ce i-am atribui conotatii peiorative? Presa asta...
4. Nu stiu despre altii, dar eu nu am constatat diminuari ale chiriilor in Cluuuuj. Ajutam pe cineva sa-si caute o garsoniera for rent si, the lowest fare, in afara cartierelor muncitoresti rau, a fost 170 euro. Brrr. Pentru o garsoniera. Brrr again.
Si Tiriac zice ca e the bottom of the proverbial barell.
2.Tin minte ca de la inceputul claselor primare, invatatoarea,acest izvor nesecat de platitudini, ne zicea cum nu poti cladi o casa pe o fundatie de proasta calitate. Tot asa, nu poti ramane angajat cu o renumeratie disproportionata fata de competentele tale jumulite forever and ever. Primenirea asta economica era long time coming si binevenita. Acum au inceput sa se dezghete angajarile. Joburi se mai gasesc doar ca e concurenta mai mare. Nimeni nu mai ofera salarii astronomice absolventilor fara experienta si, cred ca, acestia nici nu prea le mai cer.
3.Inainte de a incepe criza, munceam pe branci si muream de ciuda cand un taximetrist imi arata telefonul lui bengos. Acum, ma gandesc cu satisfactie, ca si l-o fi amanetat pe undeva.
Tot inainte de a incepe fenomenul, aveam cateva exemple de taietori de frunze la caini platiti din bugetul statului care nu au facut nimic pe la scolile pe care le urmasera si nu faceau nimic la job. Probabil insoteau o hartie sau un dosar toata ziua. SI, pentru competentele lor unice, erau platiti, nu gluma.
Acum, cu satisfactie, stiu ca sunt platiti echivalent competentei.
Cum putem sa numim ceva criza cand ne da satisfactie? De ce i-am atribui conotatii peiorative? Presa asta...
4. Nu stiu despre altii, dar eu nu am constatat diminuari ale chiriilor in Cluuuuj. Ajutam pe cineva sa-si caute o garsoniera for rent si, the lowest fare, in afara cartierelor muncitoresti rau, a fost 170 euro. Brrr. Pentru o garsoniera. Brrr again.
Si Tiriac zice ca e the bottom of the proverbial barell.
joi, 3 martie 2011
Despre frumusete
Citeam postul asta si imi aminteam de momentele mele mai pufoase care mi-au dat ocazia sa ma lovesc de prejudecatile si ideile putine si fixe ale societatii noastre.
Toata existenta mea am fost subtire, am avut metabolismul acela nenatural care arde tot si nu depune nimic. Obisnuita fiind sa pot hapai orice, in orice cantitati si la orice ora fara a simti urmarile, la primul hop (a se citi boala grava si spitalizare), metabolismul a fugit in lume cu alta si am ramas eu, rotunjoara si frumoasa cum nu mai fusesem niciodata.
Pe langa consecintele hopului, mai ajunge fata acasa si constata ca e certata cu toate hainele preferate.
Depresie.
Nu stiam ce pot sa fac pentru a-mi reveni. Stiu, suna ciudat in lumea in care suntem bombardati de sfaturi cu diete si sport. Oricum, pana la urma, intr-un an lung de sport si mancat sanatos, am ajuns la forma initiala. De fapt mai buna, pentru ca acum sunt si tonifiata. Metabolismul e tot plecat in lume, dar am altul si sunt multumita de el.
Ce am constatat in perioada mea pufoasa a fost atitudinea oamenilor.
Primul pas pe care l-am intreprins dupa constatarea catastrofei a fost sa-mi cumpar haine potrivite si frumoase. Odata cu mine a crescut si decolteul.
Am inceput sa-mi aranjez parul cu grija mai mare.
Am acordat mai multa atentie machiajului, poate pentru a compensa dimensiunile fundului.
Oricum, pentru a atrage atentia in zonele frumoase.
La apogeul greutatii, mi s-a spus ca sunt frumoasa ca o papusa de barbati necunoscuti. Poate se refereau la papusile grasune, dar e bine sa accepti complimentele fara a le purica prea mult.
Cele mai rele, in privinta greutatii, sunt femeile. Poate pentru ca barbatii mi se uitau mesmerizati in decolteu. Dar singurele comentarii scarboase le-am primit de la doamne si domnisoare.
In principal doamnele trecute de varsta infloririi au fost cele mai veninoase. Newsflash! Atragand atentia unei tipe cu jumatate anii tai ca nu e in top shape nu iti readuce tineretea!
Am ajuns la concluzia ca faza cu silueta grisina a fost impusa de femei frustrate care nu au alta calitate decat slabimea. I`m not that.
Precum Holly Maddison - cea mai draguta dintre fetele de peste drum ;), sunt mandra de corpul meu si lumea poate sa si-o bage where the sun don`t shine!
Ce voiam de fapt sa spun cu intreaga poveste e ca sunt complet de acord ca, la orice greutate, in ciuda parerii generale, putem fi frumoase, ingrijite, fashion, cum vrem noi. Modelele plus size arata super, zilele trecute ma uitam cu ciuda la fotografii cu o tipa twice my size.
Toata existenta mea am fost subtire, am avut metabolismul acela nenatural care arde tot si nu depune nimic. Obisnuita fiind sa pot hapai orice, in orice cantitati si la orice ora fara a simti urmarile, la primul hop (a se citi boala grava si spitalizare), metabolismul a fugit in lume cu alta si am ramas eu, rotunjoara si frumoasa cum nu mai fusesem niciodata.
Pe langa consecintele hopului, mai ajunge fata acasa si constata ca e certata cu toate hainele preferate.
Depresie.
Nu stiam ce pot sa fac pentru a-mi reveni. Stiu, suna ciudat in lumea in care suntem bombardati de sfaturi cu diete si sport. Oricum, pana la urma, intr-un an lung de sport si mancat sanatos, am ajuns la forma initiala. De fapt mai buna, pentru ca acum sunt si tonifiata. Metabolismul e tot plecat in lume, dar am altul si sunt multumita de el.
Ce am constatat in perioada mea pufoasa a fost atitudinea oamenilor.
Primul pas pe care l-am intreprins dupa constatarea catastrofei a fost sa-mi cumpar haine potrivite si frumoase. Odata cu mine a crescut si decolteul.
Am inceput sa-mi aranjez parul cu grija mai mare.
Am acordat mai multa atentie machiajului, poate pentru a compensa dimensiunile fundului.
Oricum, pentru a atrage atentia in zonele frumoase.
La apogeul greutatii, mi s-a spus ca sunt frumoasa ca o papusa de barbati necunoscuti. Poate se refereau la papusile grasune, dar e bine sa accepti complimentele fara a le purica prea mult.
Cele mai rele, in privinta greutatii, sunt femeile. Poate pentru ca barbatii mi se uitau mesmerizati in decolteu. Dar singurele comentarii scarboase le-am primit de la doamne si domnisoare.
In principal doamnele trecute de varsta infloririi au fost cele mai veninoase. Newsflash! Atragand atentia unei tipe cu jumatate anii tai ca nu e in top shape nu iti readuce tineretea!
Am ajuns la concluzia ca faza cu silueta grisina a fost impusa de femei frustrate care nu au alta calitate decat slabimea. I`m not that.
Precum Holly Maddison - cea mai draguta dintre fetele de peste drum ;), sunt mandra de corpul meu si lumea poate sa si-o bage where the sun don`t shine!
Ce voiam de fapt sa spun cu intreaga poveste e ca sunt complet de acord ca, la orice greutate, in ciuda parerii generale, putem fi frumoase, ingrijite, fashion, cum vrem noi. Modelele plus size arata super, zilele trecute ma uitam cu ciuda la fotografii cu o tipa twice my size.
joi, 17 februarie 2011
Cu si despre spaga
Pentru necunoscatori, spaga poate fi si altceva decat un pliculet cu banuti in el. Orice mica atentie pe care o bagam gratios in buzunarul beneficiarului, constituie mita conform codului penal.
Vestea buna e ca toti suntem faptuitori.
Am o nelamurire despre spaga. Banii stim cu totii ca trebuie sa fie in plic, eventual indoit pentru o mai usoara strecurare in buzunar, saaaau, printre documente daca spaguim pe cineva implicat in impingerea hartiilor.
Nelamurirea mea e despre celelalte acareturi care fac obiectul spagii.
Azi am dat flori. Am avut grija sa fie frumoase, sa nu fie ieftinaciuni, sa para scumpe, sa nu fie ofilite, sa nu fie prea albe, sa nu fie prea roz, dificil, ce mai? Urmand ca, pusa in fata spaguitului, sa am senzatia ca florile mele nu sunt potrivite pentru a fi date spaga. Nu stiu de ce, asta e si intrebarea, care sunt florile potrivite?
Ciocolata, imi inchipui ca nu poate fi primola cu zmeura sau africana cu nuci ci un soi mai sofisticat. Dar pana unde trebuie sa mergem? Sa calatorim in Elvetia pentru a achizitiona atentia? Mi-ar placea, dar nu prea e fezabil.
Cafeaua, imi inchipui ca jacobs e ok sau lavazza pentru o sonoritate mai pompoasa. Dar cine mai da cafea ca spaga? Sunt complet rupta de realitate.
Bauturile sunt un alt subiect ciudatel. Vinul trebuie sa fie scump, un murfatlar nu e suficient. In lipsa altor informatii, imi imaginez ca rosu si demisec e pe gustul majoritatii consumatorilor.
Unii dau wisky, cred ca e mai potrivit barbatilor.
Femeilor am constatat ca li se dau bauturi dulcege putin siropoase.
Sampania e o buna moneda de schimb. Dar nu cu gust de fructe, pare ieftina.
Si tot scriu eu aici de parca cineva chiar bea spagile alcolice primite. Nuuu, fie sunt date mai departe, fie sunt tinute in vitrine pentru generatiile viitoare.
Teoria anterioara e irelevanta, singurul criteriu fiind ca sticla sa para scumpa si sa arate interesant.
;)
Vestea buna e ca toti suntem faptuitori.
Am o nelamurire despre spaga. Banii stim cu totii ca trebuie sa fie in plic, eventual indoit pentru o mai usoara strecurare in buzunar, saaaau, printre documente daca spaguim pe cineva implicat in impingerea hartiilor.
Nelamurirea mea e despre celelalte acareturi care fac obiectul spagii.
Azi am dat flori. Am avut grija sa fie frumoase, sa nu fie ieftinaciuni, sa para scumpe, sa nu fie ofilite, sa nu fie prea albe, sa nu fie prea roz, dificil, ce mai? Urmand ca, pusa in fata spaguitului, sa am senzatia ca florile mele nu sunt potrivite pentru a fi date spaga. Nu stiu de ce, asta e si intrebarea, care sunt florile potrivite?
Ciocolata, imi inchipui ca nu poate fi primola cu zmeura sau africana cu nuci ci un soi mai sofisticat. Dar pana unde trebuie sa mergem? Sa calatorim in Elvetia pentru a achizitiona atentia? Mi-ar placea, dar nu prea e fezabil.
Cafeaua, imi inchipui ca jacobs e ok sau lavazza pentru o sonoritate mai pompoasa. Dar cine mai da cafea ca spaga? Sunt complet rupta de realitate.
Bauturile sunt un alt subiect ciudatel. Vinul trebuie sa fie scump, un murfatlar nu e suficient. In lipsa altor informatii, imi imaginez ca rosu si demisec e pe gustul majoritatii consumatorilor.
Unii dau wisky, cred ca e mai potrivit barbatilor.
Femeilor am constatat ca li se dau bauturi dulcege putin siropoase.
Sampania e o buna moneda de schimb. Dar nu cu gust de fructe, pare ieftina.
Si tot scriu eu aici de parca cineva chiar bea spagile alcolice primite. Nuuu, fie sunt date mai departe, fie sunt tinute in vitrine pentru generatiile viitoare.
Teoria anterioara e irelevanta, singurul criteriu fiind ca sticla sa para scumpa si sa arate interesant.
;)
sâmbătă, 5 februarie 2011
Overeating anonimously
In sens larg. Noi, astia care am terminat dreptul, stim ce inseamna lato sensu. In cazul acesta, nu ma refer doar la overeating ci si la alte comportamente similare si distructive precum overshoppingul, overdinkingul, overmake-upapplyingul, overhairbleachingul si, sunt sigura ca mai putem gasi cateva.
Societatea noastra minunata a evoluat and not in the right direction. Era o vreme mai sincera in care grijile oamenilor gravitau in jurul supravietuirii. Cand bolile si mortalitatea infantila erau virulente, cand suferintele nu prea aveau leacuri, cand un defect putea sa insemne moartea prematura a purtatorului.
Grijile aveau alt obiect decat in timpurile noastre.
Iarna era rece si lumea murea.
Foamea era o cauza a deceselor.
Igiena era precara.
Puricii erau un dat.
Azi, trebuie sa fim recunoscatori, am scapat de toate problemele descrise. Si ne-am inventat unele noi.
Asta e problema reala a societatii actuale, faptul ca ne-am inventat griji noi. Nu mai murim la 30 de ani? Nici o problema, vom da multimii un ideal imposibil de atins care sa ocupe locul ramas.
Nu ne mai pisca puricii? Rely on us to give you iPhone 4 to aspire to.
Asa am ajuns sa ne uitam la imagini care ne spun ce ar trebui sa fim, cum nu atingem idealul si nu vom fi niciodata capabili sa-l atingem. Si ne dau si solutii.
Asa ajungem, uitandu-ne la fete androgine sa overeat, sa overspend gandindu-ne ca nu ne vom permite niciodata acel gadget de care, dupa cum ni se spune, depinde intreaga noastra fericire, fara sa ne gandim ca am putea sa-l avem daca ne-am gospodari mai atent finantele.
Ajungem sa overdrink vazand indivizi platiti pentru a aparea in reality showz drinking & (acting like they`re) having fun.
Ne inalbim parul vazand fetele din vecini cum se gudura pe langa un nene uscat si libidinos, mimand in acelasi timp fericirea.
Ne dorim sa fim supli, frumosi, plini de succes, proprietari ai ultimei tehnologii si actionam contrar.
Suntem maimute dresate?!
Ma includ si pe mine in categorie doar din politete, e evident ca i`m sooo above all of this.
vineri, 4 februarie 2011
Despre iobagia moderna
Sau, parerile mele superficiale si inocente despre dreptul de proprietate imobiliara.
Am ajuns la o varsta respectabila, acu 100 de ani, bunica, la varsta mea, avea deja 2 copii, sustinea o gospodarie si era considerata batrana. Sa nu mai vorbim ca aniversa 10 ani de casatorie cu bunicu`.
Acu 50 de ani, mamicel la varsta mea lua medicamente de fertilitate si nu stiu ce pentru a ma putea avea pe mine un an mai tarziu cu greu si avea un apartament si pe taticel pe deasupra.
Eu, la varsta minunata, refuz sa ma las inlantuita de restrictiile unui job 9-17, sunt liber profesionista of all things, bunicu` e extrem de nemultumit de situatie si tot bate apropouri despre oameni seriosi si serviciuri serioase, refuz sa contemplu posibilitatea maritisului - oricum nu a formei clasice in care ar trebui sa fiu menajera neplatita si babysitter idem pentru un nene gras si urat mirositor si refuz sa pun gatul in jug for life pentru achizitionarea unui apartament.
Aici voiam sa ajung. Mi se pare mie sau lumea are obsesia cumpararii apartamentelor? Tot ce aud zilele astea e despre credite, preturile imobilelor, criza in domeniu si cum numitele preturi vor scadea, pe cati ani se poate lua creditul, care e dobanda, care sunt ratele.
Recunosc ca poate sunt eu commitmentphobe, dar mi se pare revoltatoare ideea de a ma obliga sa fac ceva pentru urmatorii 25 de ani. Ma ia un dor de duca doar gandindu-ma ca, luand creditul respectiv, spun de fapt ca voi locui in apartamenutul descris 25 de ani.
Bineinteles, intr-o lume ideala, piata imobiliara ar fi fluida si, daca m-as plictisi de barlog, l-as putea vinde, rambursa creditul si cumpara altul. Dar nu traim intr-o asemenea lume. De aici ideea de iobagie moderna. Acum, daca faci imprudenta de a achizitiona o vizuina, o ai pe viata sau macar pentru 10-15 ani pana se stabilizeaza piata, trece criza etc samd.
Ma enerveaza cumplit superioritatea cu care privesc proprietarii tagma chiriasilor. Seamana prea bine cu atitudinea condescendenta a nevestelor fata de fetele single, sau nemaritate. Oamenii astia simt nevoia de a arata cu degetul pentu a justifica greselile care le-au intunecat viitorul pentru ca odata ce ai facut plozi si ti-ai luat un alt plod for life si ai mai contractat si credite pe 30 de ani... viitorul e sumbru.
Si ideea de a plati rata la banca in locul chiriei e o mica prostie. Nu voi incepe sa calculez diferenta dintre valoarea apartamentului si valoarea creditului, care e mare, nu arat cu degetul taxele, suprataxele si comisioanele in plus fata de dobanda pe care le strecoara bancile in contracte, vreau sa spun doar ca dreptul de proprietate vine cu obligatii. Nu zic nici macar despre impozite, dar nimeni nu se gandeste ca, odata ce cumperi apartamentul - obiect al viselor, il iei cu bune si rele, cu vicii de constructie, cu probleme ale instalatiilor, cu mirosul din baie, cu vecinii nebuni care asculta hard rock la 2 dimineata and god knows what else.
Si, cum ziceam mai sus, ideea de a putea sa te muti, oricat de roz pare, nu e tocmai aplicabila.
Probabil ca voi contracta si eu un credit candva, dar nu pentru o cosmelie de 2 camere, ci pentru casa visurilor mele, pe care o voi vrea intotdeauna, pentru care voi simti ca merita sa fac diverse eforturi.
Voi locui in variate barloguri, vizuine pe perioade limitate si, cand vecinii, mirosurile, viciile, tramvaiele si orice altceva ma va enerva, imi voi aduna chestiile si voi pleca mai departe, precum o populatie migratoare.
Nu am nici o dorinta de a fi ancorata undeva pentru a aduna praf si a se forma licheni pe mine for ever & ever & ever.
Oricum, ideea de a-mi petrece eternitatea facand acelasi lucru/locuind in acelasi loc ma infricosaza.
Asa ca, va saluta o chiriasa to the bone.
Am ajuns la o varsta respectabila, acu 100 de ani, bunica, la varsta mea, avea deja 2 copii, sustinea o gospodarie si era considerata batrana. Sa nu mai vorbim ca aniversa 10 ani de casatorie cu bunicu`.
Acu 50 de ani, mamicel la varsta mea lua medicamente de fertilitate si nu stiu ce pentru a ma putea avea pe mine un an mai tarziu cu greu si avea un apartament si pe taticel pe deasupra.
Eu, la varsta minunata, refuz sa ma las inlantuita de restrictiile unui job 9-17, sunt liber profesionista of all things, bunicu` e extrem de nemultumit de situatie si tot bate apropouri despre oameni seriosi si serviciuri serioase, refuz sa contemplu posibilitatea maritisului - oricum nu a formei clasice in care ar trebui sa fiu menajera neplatita si babysitter idem pentru un nene gras si urat mirositor si refuz sa pun gatul in jug for life pentru achizitionarea unui apartament.
Aici voiam sa ajung. Mi se pare mie sau lumea are obsesia cumpararii apartamentelor? Tot ce aud zilele astea e despre credite, preturile imobilelor, criza in domeniu si cum numitele preturi vor scadea, pe cati ani se poate lua creditul, care e dobanda, care sunt ratele.
Recunosc ca poate sunt eu commitmentphobe, dar mi se pare revoltatoare ideea de a ma obliga sa fac ceva pentru urmatorii 25 de ani. Ma ia un dor de duca doar gandindu-ma ca, luand creditul respectiv, spun de fapt ca voi locui in apartamenutul descris 25 de ani.
Bineinteles, intr-o lume ideala, piata imobiliara ar fi fluida si, daca m-as plictisi de barlog, l-as putea vinde, rambursa creditul si cumpara altul. Dar nu traim intr-o asemenea lume. De aici ideea de iobagie moderna. Acum, daca faci imprudenta de a achizitiona o vizuina, o ai pe viata sau macar pentru 10-15 ani pana se stabilizeaza piata, trece criza etc samd.
Ma enerveaza cumplit superioritatea cu care privesc proprietarii tagma chiriasilor. Seamana prea bine cu atitudinea condescendenta a nevestelor fata de fetele single, sau nemaritate. Oamenii astia simt nevoia de a arata cu degetul pentu a justifica greselile care le-au intunecat viitorul pentru ca odata ce ai facut plozi si ti-ai luat un alt plod for life si ai mai contractat si credite pe 30 de ani... viitorul e sumbru.
Si ideea de a plati rata la banca in locul chiriei e o mica prostie. Nu voi incepe sa calculez diferenta dintre valoarea apartamentului si valoarea creditului, care e mare, nu arat cu degetul taxele, suprataxele si comisioanele in plus fata de dobanda pe care le strecoara bancile in contracte, vreau sa spun doar ca dreptul de proprietate vine cu obligatii. Nu zic nici macar despre impozite, dar nimeni nu se gandeste ca, odata ce cumperi apartamentul - obiect al viselor, il iei cu bune si rele, cu vicii de constructie, cu probleme ale instalatiilor, cu mirosul din baie, cu vecinii nebuni care asculta hard rock la 2 dimineata and god knows what else.
Si, cum ziceam mai sus, ideea de a putea sa te muti, oricat de roz pare, nu e tocmai aplicabila.
Probabil ca voi contracta si eu un credit candva, dar nu pentru o cosmelie de 2 camere, ci pentru casa visurilor mele, pe care o voi vrea intotdeauna, pentru care voi simti ca merita sa fac diverse eforturi.
Voi locui in variate barloguri, vizuine pe perioade limitate si, cand vecinii, mirosurile, viciile, tramvaiele si orice altceva ma va enerva, imi voi aduna chestiile si voi pleca mai departe, precum o populatie migratoare.
Nu am nici o dorinta de a fi ancorata undeva pentru a aduna praf si a se forma licheni pe mine for ever & ever & ever.
Oricum, ideea de a-mi petrece eternitatea facand acelasi lucru/locuind in acelasi loc ma infricosaza.
Asa ca, va saluta o chiriasa to the bone.
joi, 3 februarie 2011
Despre credinta
Nu ma refer la una in special desi am avut comtacte doar cu ortodocsii, catolicii si sectele conexe, dar imi imaginez ca toti credinciosii everywhere sunt la fel in esenta lor de fiinte dedicate fapturii divine of their choosing.
Azi ma duceam la tribunal. Masina mi-e inzapezita, lenea e mare, asa ca am luat taxi. De la taximetristi afli cele mai interesante povesti intotdeauna, sunt extrem de bine informati, so, i chat them up a bit de fiecare data.
Trecand pe langa minunata catedrala ortodoxa din cluj constat ca e o densitate mai mare a drept credinciosilor decat in mod obisnuit, neni militieni, neni si tanti de la ambulanta. Imi imaginam deja ca s-or fi adus ramasitele pamantesti a vre-unui biet suflet prea sfant pentru a fi lasat in pacea lui macar dupa deces.
Ma oripilez in sinea mea despre cum toti pensionarii care in mod obisnuit mustesc de ipohondrie si azi s-au adunat ciorchine sa inhaleze praf de cadavru si propriile lor bacterii amestecate si trec peste problema.
Pana cand nenea taximetrist pios, dupa cum o aratau icoanele si crucifixele agatate de orice excrescenta a bordului daciei logan, imi atrage atentia asupra evenimentului si ma lamureste ca e o inmormantare.
Pagana de mine se mira oare cine o fi decedat si cat de important o fi fost pentru a justifica tot circul?
Taximetristul, abia stapanindu-si oroarea, imi iesplica: Preafericitul Anania.
Pagana pasagera nu se prinde for a long minute cine o fi fost preafericitul asta.
Cum ziceam, cand moare Madalina Manole suntem toti fani si plangem precum crocodilii si cand moare un preafericit suntem toti crestini si aprindem lumanari.
Nu sunt chiar asa de heartless, imi pare rau de om, dar e caraghios ce facem. Dupa ce nu am fost sa ne zica popa de cativa ani, acum ne trezim toti sa aratam cu degetul pe cei mai inocenti care nu se prefac(recte eu).
Desiii, nu as putea sa zic ca nenea taximetrist era asa pios doar din cauza decesului preafericitului, cum ziceam, avea atatea cruci si icoane in masina dovezi neclintite ale credintei sale.
Azi ma duceam la tribunal. Masina mi-e inzapezita, lenea e mare, asa ca am luat taxi. De la taximetristi afli cele mai interesante povesti intotdeauna, sunt extrem de bine informati, so, i chat them up a bit de fiecare data.
Trecand pe langa minunata catedrala ortodoxa din cluj constat ca e o densitate mai mare a drept credinciosilor decat in mod obisnuit, neni militieni, neni si tanti de la ambulanta. Imi imaginam deja ca s-or fi adus ramasitele pamantesti a vre-unui biet suflet prea sfant pentru a fi lasat in pacea lui macar dupa deces.
Ma oripilez in sinea mea despre cum toti pensionarii care in mod obisnuit mustesc de ipohondrie si azi s-au adunat ciorchine sa inhaleze praf de cadavru si propriile lor bacterii amestecate si trec peste problema.
Pana cand nenea taximetrist pios, dupa cum o aratau icoanele si crucifixele agatate de orice excrescenta a bordului daciei logan, imi atrage atentia asupra evenimentului si ma lamureste ca e o inmormantare.
Pagana de mine se mira oare cine o fi decedat si cat de important o fi fost pentru a justifica tot circul?
Taximetristul, abia stapanindu-si oroarea, imi iesplica: Preafericitul Anania.
Pagana pasagera nu se prinde for a long minute cine o fi fost preafericitul asta.
Cum ziceam, cand moare Madalina Manole suntem toti fani si plangem precum crocodilii si cand moare un preafericit suntem toti crestini si aprindem lumanari.
Nu sunt chiar asa de heartless, imi pare rau de om, dar e caraghios ce facem. Dupa ce nu am fost sa ne zica popa de cativa ani, acum ne trezim toti sa aratam cu degetul pe cei mai inocenti care nu se prefac(recte eu).
Desiii, nu as putea sa zic ca nenea taximetrist era asa pios doar din cauza decesului preafericitului, cum ziceam, avea atatea cruci si icoane in masina dovezi neclintite ale credintei sale.
miercuri, 2 februarie 2011
Diferenta dintre film si realitate
Am 26 de ani si unele dintre fostele mele colege inca nu au invatat aceasta diferenta.
Nu-i asa de dificil sa ne imaginam ca, desi in filme fetele zapacite si care-si pierd pantofii prin baltoace sunt romantice, in viata reala sa umbli desculta prin oras nu e cel mai dezirabil lucru si, nu, un print fermecator nu va aparea din ceata pentru a-ti lua o pereche de louboutini stralucitori.
Imi place secret diary of a call girl, no secret there, unde tipa e a working girl. Totul e glam, hainele, machiajul, bijteriile si inclusiv clientii. Dar nu trebuie sa fim genii veritabile pentru a ne imagina cam care e calitatea clientilor reali si cam care e viata unei fete muncitoare in acest domeniu. Si nu cred ca implica vre-o fractiune a luxului si glamourozitatii prezentate.
O fosta colega imi zicea ca ar vrea sa faca facultatea de medicina dupa ce a vazut greys anatomy. M-am inecat cu prajitura pe care o degustam. Trebuie sa traiesti intr-o lume fantastica, sa nu fi avut nici un fel de contact cu sistemul medical de la noi sau de oriunde pentru a crede ca ce vezi in dramele medicale e macar conex realitatii. Bolnavii put si sunt grumpy. Medicii sunt prost platiti, overworked si complet imbatraniti. Spitalul e mizerabil, sta sa se prabuseasca. In conditiile astea, cine, I wonder, are timp, chef, nervi de drame romantice, de incurcaturi, de triunghiuri conjugale.
M-am uitat la Carnivale. Loved it. Dar nu imi imaginez ca asa ar arata viata unui muncitor la circ obisnuit.
Mi se pare atat de trist ca, la varste inaintate, cand se presupune ca am avut contacte cu realitatea si suntem adulti, avem dreptul sa votam!, inca mai credem in povesti cu zane si medici frumosi.
CIneva ar trebui sa ne sparga balonul, pentru binele nostru.
Nu-i asa de dificil sa ne imaginam ca, desi in filme fetele zapacite si care-si pierd pantofii prin baltoace sunt romantice, in viata reala sa umbli desculta prin oras nu e cel mai dezirabil lucru si, nu, un print fermecator nu va aparea din ceata pentru a-ti lua o pereche de louboutini stralucitori.
Imi place secret diary of a call girl, no secret there, unde tipa e a working girl. Totul e glam, hainele, machiajul, bijteriile si inclusiv clientii. Dar nu trebuie sa fim genii veritabile pentru a ne imagina cam care e calitatea clientilor reali si cam care e viata unei fete muncitoare in acest domeniu. Si nu cred ca implica vre-o fractiune a luxului si glamourozitatii prezentate.
O fosta colega imi zicea ca ar vrea sa faca facultatea de medicina dupa ce a vazut greys anatomy. M-am inecat cu prajitura pe care o degustam. Trebuie sa traiesti intr-o lume fantastica, sa nu fi avut nici un fel de contact cu sistemul medical de la noi sau de oriunde pentru a crede ca ce vezi in dramele medicale e macar conex realitatii. Bolnavii put si sunt grumpy. Medicii sunt prost platiti, overworked si complet imbatraniti. Spitalul e mizerabil, sta sa se prabuseasca. In conditiile astea, cine, I wonder, are timp, chef, nervi de drame romantice, de incurcaturi, de triunghiuri conjugale.
M-am uitat la Carnivale. Loved it. Dar nu imi imaginez ca asa ar arata viata unui muncitor la circ obisnuit.
Mi se pare atat de trist ca, la varste inaintate, cand se presupune ca am avut contacte cu realitatea si suntem adulti, avem dreptul sa votam!, inca mai credem in povesti cu zane si medici frumosi.
CIneva ar trebui sa ne sparga balonul, pentru binele nostru.
marți, 1 februarie 2011
Despre cum poti recunoaste o gospodina in devenire
1. Stie muuulte si savuroase retete de ciorba.
2. Conversatiile cu ea ajung intotdeauna la subiectul mancare, de unde poti afla daca stie retete de ciorba, sau curatenie.
3. Uneori miroase a numita cioba si i se pare ok.
4. Nu o intereseaza moda, machiajul, infrumusetarea, iar trendurile i se par mici prostii.
5. Nu iese in oras.
6. Ii plac tipii cu 5-10 ani mai varstnici decat ea.
7. Stie sa tricoteze.
8. Vrea un baiat si o fata si le-a ales nume. De sfinti.
9. E prietena cu toate curcile din bloc.
10. No, mai sunt multe, dar pe astea le-am intalnit azi.
2. Conversatiile cu ea ajung intotdeauna la subiectul mancare, de unde poti afla daca stie retete de ciorba, sau curatenie.
3. Uneori miroase a numita cioba si i se pare ok.
4. Nu o intereseaza moda, machiajul, infrumusetarea, iar trendurile i se par mici prostii.
5. Nu iese in oras.
6. Ii plac tipii cu 5-10 ani mai varstnici decat ea.
7. Stie sa tricoteze.
8. Vrea un baiat si o fata si le-a ales nume. De sfinti.
9. E prietena cu toate curcile din bloc.
10. No, mai sunt multe, dar pe astea le-am intalnit azi.
luni, 31 ianuarie 2011
About people & ilness
Unii oameni adora sa se planga de cele mai mici detalii scarboase ale bolilor lor. Poate cred ca atrag simpatie? Nu stiu. Poate astea sunt cele mai interesante atribute ale lor, maybe.
Fara sa realizeze ca semenii lor se feresc de boli si de tot ce e conex acestora precum unii de apa sfintita sau nu.
Zilele astea sunt atat de virusata, like you wouldn`t believe. Thank gawd pot sa am grija de nevoile mele variate, dar nu pot sa nu constat ca, din liota de oameni care ma inconjoara in fiecare zi, extrem de putini au ramas in zona mea, de fapt unul sau doi si aceia doar din necesitate.
Dar nu pot sa-i invinovatesc de nimic, adica si eu simt nevoia sa fug in lume cand vad pe cineva bolnav.
ZIc doar ca, daca as vrea sa atrag atentia/simpatia/interesul cuiva nu as etala diversele aspecte ale bolilor reale sau imaginare care-mi bantuie subconstientul.
Fara sa realizeze ca semenii lor se feresc de boli si de tot ce e conex acestora precum unii de apa sfintita sau nu.
Zilele astea sunt atat de virusata, like you wouldn`t believe. Thank gawd pot sa am grija de nevoile mele variate, dar nu pot sa nu constat ca, din liota de oameni care ma inconjoara in fiecare zi, extrem de putini au ramas in zona mea, de fapt unul sau doi si aceia doar din necesitate.
Dar nu pot sa-i invinovatesc de nimic, adica si eu simt nevoia sa fug in lume cand vad pe cineva bolnav.
ZIc doar ca, daca as vrea sa atrag atentia/simpatia/interesul cuiva nu as etala diversele aspecte ale bolilor reale sau imaginare care-mi bantuie subconstientul.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
