Pentru ca azi ma simt darnica si am febra deci nu ma pot abtine. De fapt am o capacitate limitata de abtinere si am consumat-o pe toata pe chestii mai importante.
Asa ca, in marinimia mea, voi impartasi cu masele secretul succesului.
Inca nu am succes dar sunt sigura ca it`ll come.
Dum dum dum: secretul e sa fii bun la ceea ce faci si sa perseverezi.
Ajuta si sa nu fii un monstru uman lipsit de orice abilitate de comunicare si relationare. Dar, daca esti genial, ti se iarta si asta.
Nu e necesar sa fim toti absolventi de management sau stiinte politice. Si doamna care face curat prin birouri poate avea succes fiind promovata ca sefa a tutror doamnelor care fac curat.
Principiul se aplica in orice domeniu, la orice nivel.
Nimeni nu a ajuns nicaieri trisand sau pe scurtaturi.
Da, unii imi vor arata exemplele proeminente de hoti si pungasi care au dus tara de rapa. Dar credeti ca ei nu sunt buni la ceea ce fac, recte politica si furt. Daca nu ar fi fost profesionisti desavarsiti, pana acum le-ar fi furat ceilalti agoniseala, ar fi existat probe suficiente dupa cum se exprima dulce codul de procedura penala, etc. Dar nu, dansii sunt puri precum lacramioarele de primavara si cu averile in banci elvetiene.
Si crede cineva ca domnii din exemplul anterior s-au imbogatit din prima incercare? Sau din a doua? Nuuu, aptitudinile lor au fost cizelate in timp, cu truda si determinare. Domnii au perseverat. Au inceput de jos, furand o minge de la scoala, apoi cirese din livada publica, apoi ce furau oamenii mari de la intreprinderile socialiste pentru a ajunge sa construiasca autostrazi si alte chestii din care sa le ramana si lor un mic ciubuc dupa cum e traditia stramoseasca.
Ergo, dupa cum am demonstrat, principiul meu se aplica de la doamna de serviciu pana la domnii din top *** al oricarei reviste de business.
Aplauze pentru mine!
Se afișează postările cu eticheta traditii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta traditii. Afișați toate postările
miercuri, 16 martie 2011
luni, 14 martie 2011
Am gatit zilele trecute
Si am avut febra, deci doua chestii noi si interesante.
Gatitul nu face parte dintre placerile mele. Poate pentru ca ma tai des, poate pentru ca ma ard sau ma ranesc in orice alt fel atasat de gatit.
Am auzit extrem de multe despre cum nici un barbat nu ma va lua de nevasta, ca voi muri singura doar cu pisicile mele care vor manca bucati din mine pana ne va gasi prietena mea cea mai buna, fata batrana si ea. Si totul pentru ca nu stiu sa gatesc.
Pentru ca, dupa cum spune intelepciunea noastra populara vorbitoare in dodii, dragostea - draga mea, trece prin stomac.
Si, ma loveste o pofta nebuna sa intreb, trece prin intestin urmand a fi eliminata ca orice altceva care trece prin stomac? Si tragem apa dupa dragostea asta digerata? Si dureaza cat un ciclu digestiv normal? Pentru ca ar fi complet irational sa pledge yourself for life daca motivul dureaza cateva ore.
Destul cu parerea mea despre intelepciunea populara si gatit.
Ideea e ca am gatit. Paste, pentru ca imi plac si fac parte dintre putinele feluri de mancare pe care le stiu gati.
Inspiratia am gasit-o pe un site suuuper care nu incarca bucatarii fragili, ca mine, cu retete complicate.
Si am gatit fussili cu busuioc, ciuperci, costita si spanac. Am adaugat si rosii si sos de rosii.
Ce pot sa zic e ca, in conditii optime, in care sunt inspirata, am chef si-mi e foame, pot sa gatesc.
Astept programarile la interviu a domnilor generosi care vor fi complet dornici de compania mea in urma publicarii acestei informatii.
Gatitul nu face parte dintre placerile mele. Poate pentru ca ma tai des, poate pentru ca ma ard sau ma ranesc in orice alt fel atasat de gatit.
Am auzit extrem de multe despre cum nici un barbat nu ma va lua de nevasta, ca voi muri singura doar cu pisicile mele care vor manca bucati din mine pana ne va gasi prietena mea cea mai buna, fata batrana si ea. Si totul pentru ca nu stiu sa gatesc.
Pentru ca, dupa cum spune intelepciunea noastra populara vorbitoare in dodii, dragostea - draga mea, trece prin stomac.
Si, ma loveste o pofta nebuna sa intreb, trece prin intestin urmand a fi eliminata ca orice altceva care trece prin stomac? Si tragem apa dupa dragostea asta digerata? Si dureaza cat un ciclu digestiv normal? Pentru ca ar fi complet irational sa pledge yourself for life daca motivul dureaza cateva ore.
Destul cu parerea mea despre intelepciunea populara si gatit.
Ideea e ca am gatit. Paste, pentru ca imi plac si fac parte dintre putinele feluri de mancare pe care le stiu gati.
Inspiratia am gasit-o pe un site suuuper care nu incarca bucatarii fragili, ca mine, cu retete complicate.
Si am gatit fussili cu busuioc, ciuperci, costita si spanac. Am adaugat si rosii si sos de rosii.
Ce pot sa zic e ca, in conditii optime, in care sunt inspirata, am chef si-mi e foame, pot sa gatesc.
Astept programarile la interviu a domnilor generosi care vor fi complet dornici de compania mea in urma publicarii acestei informatii.
marți, 1 martie 2011
Am capatat azi un martisor
De fapt doua ;).
Martisorul traditional de la tatal meu ma face sa zambesc. Stiu ca, incepand cu 2-3 sile inainte de ziua z, taticel cauta, are program de research pentru a gasi cele mai frumoase martisoare din oras. Scormoneste printre sclipiciuri si strassuri pentru a gasi ceva cu adevarat interesant si estetic.
Acu` 3-4 ani, mi-a cumparat un martisor din portelan, un trandafir fin, roz palid si o dantelarie verde de spini si frunzulite. L-am iubit. Anul trecut a fost o floare portocalie din ceramica texturata, frumos finisata care arata bine bine pe paltonul meu indigo.
Anul acesta e o floare pictata pe gips alb, o floare galbena pe fundal albastru.
Stiu ca martisoarele taticelului vor fi intotdeauna o surpriza placuta.
Am mai primit un martisor: brosa - o floricica a carei tulpina si frunza sunt auriu palid iar inflorescenta este o perla alba. Cunoscand predilectia mea pentru perle, a fost o alegere deosebit de inspirata si-mi place mult mult.
Dar ce am constatat azi e ca zilele astea ale femeilor sunt o ocazie stralucita pentru a lasa mici spagute/atentii in locuri bine alese.
Doamnele de la registratura tribunalului aveau ghiocei frumosi. Improspatau atmosfera si ne-au facut pe toti sa zambim. Alte doamne in pozitii cheie aveau trandafii si frezii.
Si, sunt convinsa ca s-au preschimbat si alte mici cadouri in favoruri azi.
Imi pot doar imagina frustrarea functionarilor masculi care nu au capatat nimic.
Martisorul traditional de la tatal meu ma face sa zambesc. Stiu ca, incepand cu 2-3 sile inainte de ziua z, taticel cauta, are program de research pentru a gasi cele mai frumoase martisoare din oras. Scormoneste printre sclipiciuri si strassuri pentru a gasi ceva cu adevarat interesant si estetic.
Acu` 3-4 ani, mi-a cumparat un martisor din portelan, un trandafir fin, roz palid si o dantelarie verde de spini si frunzulite. L-am iubit. Anul trecut a fost o floare portocalie din ceramica texturata, frumos finisata care arata bine bine pe paltonul meu indigo.
Anul acesta e o floare pictata pe gips alb, o floare galbena pe fundal albastru.
Stiu ca martisoarele taticelului vor fi intotdeauna o surpriza placuta.
Am mai primit un martisor: brosa - o floricica a carei tulpina si frunza sunt auriu palid iar inflorescenta este o perla alba. Cunoscand predilectia mea pentru perle, a fost o alegere deosebit de inspirata si-mi place mult mult.
Dar ce am constatat azi e ca zilele astea ale femeilor sunt o ocazie stralucita pentru a lasa mici spagute/atentii in locuri bine alese.
Doamnele de la registratura tribunalului aveau ghiocei frumosi. Improspatau atmosfera si ne-au facut pe toti sa zambim. Alte doamne in pozitii cheie aveau trandafii si frezii.
Si, sunt convinsa ca s-au preschimbat si alte mici cadouri in favoruri azi.
Imi pot doar imagina frustrarea functionarilor masculi care nu au capatat nimic.
joi, 3 februarie 2011
Despre credinta
Nu ma refer la una in special desi am avut comtacte doar cu ortodocsii, catolicii si sectele conexe, dar imi imaginez ca toti credinciosii everywhere sunt la fel in esenta lor de fiinte dedicate fapturii divine of their choosing.
Azi ma duceam la tribunal. Masina mi-e inzapezita, lenea e mare, asa ca am luat taxi. De la taximetristi afli cele mai interesante povesti intotdeauna, sunt extrem de bine informati, so, i chat them up a bit de fiecare data.
Trecand pe langa minunata catedrala ortodoxa din cluj constat ca e o densitate mai mare a drept credinciosilor decat in mod obisnuit, neni militieni, neni si tanti de la ambulanta. Imi imaginam deja ca s-or fi adus ramasitele pamantesti a vre-unui biet suflet prea sfant pentru a fi lasat in pacea lui macar dupa deces.
Ma oripilez in sinea mea despre cum toti pensionarii care in mod obisnuit mustesc de ipohondrie si azi s-au adunat ciorchine sa inhaleze praf de cadavru si propriile lor bacterii amestecate si trec peste problema.
Pana cand nenea taximetrist pios, dupa cum o aratau icoanele si crucifixele agatate de orice excrescenta a bordului daciei logan, imi atrage atentia asupra evenimentului si ma lamureste ca e o inmormantare.
Pagana de mine se mira oare cine o fi decedat si cat de important o fi fost pentru a justifica tot circul?
Taximetristul, abia stapanindu-si oroarea, imi iesplica: Preafericitul Anania.
Pagana pasagera nu se prinde for a long minute cine o fi fost preafericitul asta.
Cum ziceam, cand moare Madalina Manole suntem toti fani si plangem precum crocodilii si cand moare un preafericit suntem toti crestini si aprindem lumanari.
Nu sunt chiar asa de heartless, imi pare rau de om, dar e caraghios ce facem. Dupa ce nu am fost sa ne zica popa de cativa ani, acum ne trezim toti sa aratam cu degetul pe cei mai inocenti care nu se prefac(recte eu).
Desiii, nu as putea sa zic ca nenea taximetrist era asa pios doar din cauza decesului preafericitului, cum ziceam, avea atatea cruci si icoane in masina dovezi neclintite ale credintei sale.
Azi ma duceam la tribunal. Masina mi-e inzapezita, lenea e mare, asa ca am luat taxi. De la taximetristi afli cele mai interesante povesti intotdeauna, sunt extrem de bine informati, so, i chat them up a bit de fiecare data.
Trecand pe langa minunata catedrala ortodoxa din cluj constat ca e o densitate mai mare a drept credinciosilor decat in mod obisnuit, neni militieni, neni si tanti de la ambulanta. Imi imaginam deja ca s-or fi adus ramasitele pamantesti a vre-unui biet suflet prea sfant pentru a fi lasat in pacea lui macar dupa deces.
Ma oripilez in sinea mea despre cum toti pensionarii care in mod obisnuit mustesc de ipohondrie si azi s-au adunat ciorchine sa inhaleze praf de cadavru si propriile lor bacterii amestecate si trec peste problema.
Pana cand nenea taximetrist pios, dupa cum o aratau icoanele si crucifixele agatate de orice excrescenta a bordului daciei logan, imi atrage atentia asupra evenimentului si ma lamureste ca e o inmormantare.
Pagana de mine se mira oare cine o fi decedat si cat de important o fi fost pentru a justifica tot circul?
Taximetristul, abia stapanindu-si oroarea, imi iesplica: Preafericitul Anania.
Pagana pasagera nu se prinde for a long minute cine o fi fost preafericitul asta.
Cum ziceam, cand moare Madalina Manole suntem toti fani si plangem precum crocodilii si cand moare un preafericit suntem toti crestini si aprindem lumanari.
Nu sunt chiar asa de heartless, imi pare rau de om, dar e caraghios ce facem. Dupa ce nu am fost sa ne zica popa de cativa ani, acum ne trezim toti sa aratam cu degetul pe cei mai inocenti care nu se prefac(recte eu).
Desiii, nu as putea sa zic ca nenea taximetrist era asa pios doar din cauza decesului preafericitului, cum ziceam, avea atatea cruci si icoane in masina dovezi neclintite ale credintei sale.
duminică, 9 ianuarie 2011
On how food does not solve problems
Avem atatea nevoi create artificial.
Erau vremuri in care doream doar food, shelter and sex. Acum mancarea trebuie sa fie sofisticata, eco, bio, god knows what, shelterul trebuie sa fie fie un penthouse central, fie un ditamai conacul boieresc iar sexul kinky, creativ, cu cineva perfect.
Si, pe langa basics-urile astea, mai sunt telefonul mobil, masina super, laptoape eventual mar, haine, pantofi, cosmetice, bijuterii si, cand crezi ca nu mai ai nimc ce sa-ti doresti, ti se aminteste ca fie poti achizitiona un caine caruia sa-i iei toate cele mentionate anterior, fie sa te reproduci.
Cand nefericirea e a currency, cand standardele care ni se arata ca dezirabile sunt imposibile, cautam solutii. Iar cele corecte si sanatoase sunt intotdeauna cele mai dificil de aplicat.
In mintile noastre sucite, nu e o legatura cauzala simpla intre un corp tonifiat si sport. Preferam sa shedem pe canapea, sa ne mai uitam la un jersey shore si sa munch on something nenatural si plin de zahar, desi de ce ar avea chipsurile zahar nu pot a pricepe.
Cand vedem ca noua haina a marcii preferate are nasturi striati desi e geamana celei pe care o avem, o vrem, cand nu ne-o permitem, mai luam un tiramisu ca e mai eftin.
Vedem noul telefon mobil si ca, in reclama, proprietarul e frumos si fericit si ne gandim why not? poate gadgetul respectiv e cheia succesului, too bad ca e in afara posibilitatilor, hai sa mai mancam o shaorma ca e mai eftina.
Si, in cateva luni, putem sa ne trezim nu doar fara toate chestiile pe care ni le doream artificial dar si cu 10 kile suplimentare pe corpul care oricum nu fusese foarte tonifiat.
Ce putem sa facem? Ni se spune ca doar la cea mai de fite sala, cele mai sofisticate tratamente corporale ne pot ajuta si cum nu ni le permitem si deja suntem deprimati, mai bine comandam un meniu complet in care sa ne inecam supararile.
So, sfatul meu e ca, de fiecare data cand simtim nevoia de a binge eat pentru a acoperi vre-un necaz, sa go for a run.
Gusturile se educa, fast food-ul e scarbos de fapt. Putem sa-l inlocuim cu broccoli.
Erau vremuri in care doream doar food, shelter and sex. Acum mancarea trebuie sa fie sofisticata, eco, bio, god knows what, shelterul trebuie sa fie fie un penthouse central, fie un ditamai conacul boieresc iar sexul kinky, creativ, cu cineva perfect.
Si, pe langa basics-urile astea, mai sunt telefonul mobil, masina super, laptoape eventual mar, haine, pantofi, cosmetice, bijuterii si, cand crezi ca nu mai ai nimc ce sa-ti doresti, ti se aminteste ca fie poti achizitiona un caine caruia sa-i iei toate cele mentionate anterior, fie sa te reproduci.
Cand nefericirea e a currency, cand standardele care ni se arata ca dezirabile sunt imposibile, cautam solutii. Iar cele corecte si sanatoase sunt intotdeauna cele mai dificil de aplicat.
In mintile noastre sucite, nu e o legatura cauzala simpla intre un corp tonifiat si sport. Preferam sa shedem pe canapea, sa ne mai uitam la un jersey shore si sa munch on something nenatural si plin de zahar, desi de ce ar avea chipsurile zahar nu pot a pricepe.
Cand vedem ca noua haina a marcii preferate are nasturi striati desi e geamana celei pe care o avem, o vrem, cand nu ne-o permitem, mai luam un tiramisu ca e mai eftin.
Vedem noul telefon mobil si ca, in reclama, proprietarul e frumos si fericit si ne gandim why not? poate gadgetul respectiv e cheia succesului, too bad ca e in afara posibilitatilor, hai sa mai mancam o shaorma ca e mai eftina.
Si, in cateva luni, putem sa ne trezim nu doar fara toate chestiile pe care ni le doream artificial dar si cu 10 kile suplimentare pe corpul care oricum nu fusese foarte tonifiat.
Ce putem sa facem? Ni se spune ca doar la cea mai de fite sala, cele mai sofisticate tratamente corporale ne pot ajuta si cum nu ni le permitem si deja suntem deprimati, mai bine comandam un meniu complet in care sa ne inecam supararile.
So, sfatul meu e ca, de fiecare data cand simtim nevoia de a binge eat pentru a acoperi vre-un necaz, sa go for a run.
Gusturile se educa, fast food-ul e scarbos de fapt. Putem sa-l inlocuim cu broccoli.
miercuri, 5 ianuarie 2011
Chestii
Inca nu sunt extrem de coerenta, so, here go bits and pieces of what goes on in my braaaainz.
1. Azi vine popa, must go out to miss him.
2. Intr-un autobus cu o gramada de necunoscuti, pe o platforma de beton acoperita cu zapada veche, intr-o mare de intuneric, poti fi cu adevarat trist si singur.
3. My cat hates me again.
4. Masina mea e inzapezita si ma uit la ea neajutorata.
5. Stiu ca e ceva in neregula cand ma uit scarbita la o prajitura buna si nu stiu ce sa fac cu ea.
6. Azi sunt plain dezorientata.
7. Zilele trecute were great si, daca e sa observam superstitiile, intregul viitor an va fi great.
Praaaise the laaaawd!
1. Azi vine popa, must go out to miss him.
2. Intr-un autobus cu o gramada de necunoscuti, pe o platforma de beton acoperita cu zapada veche, intr-o mare de intuneric, poti fi cu adevarat trist si singur.
3. My cat hates me again.
4. Masina mea e inzapezita si ma uit la ea neajutorata.
5. Stiu ca e ceva in neregula cand ma uit scarbita la o prajitura buna si nu stiu ce sa fac cu ea.
6. Azi sunt plain dezorientata.
7. Zilele trecute were great si, daca e sa observam superstitiile, intregul viitor an va fi great.
Praaaise the laaaawd!
miercuri, 29 decembrie 2010
Bits & pieces
Nu ma pot abtine, am de impachetat & co. dar tot trebuie sa descriu calatoria mea cu .... autobusul (lato sensu, pentru cunoscatorii de latina juridica, adica zic autobus la orice mijloc de transport urban in comun).
Urc periculos in chestia inalta si plina de fleoasca, ocolind razant un mos suspect de rosu la nas si o babuta blonda si buzata.
Compostez biletul cu mecanismul interbelic si ma asez pe un scaun de lemn! of all things si rece si neprietenos cu my bottom side.
Un mos asezat se uita urat la mine.
O baba purtatoare de blana neagra si cu expresie acra stares fara pic de rusine. Incep sa ma intreb daca nu cumva am o pasare pe cap.
Un mos se ridica sa se coboare si, tinandu-se el asa de o bara, a friggin` big ugly wart stares me right in the face!
3 cocalari se urca si incep sa asculte the latest hit. Ma simt batrana.
Concluziile:
1. autobusele sunt pentru old people.
2. autobusele sunt un creuzet de diverse boli scarboase.
3. daca circuli suficient cu autobusul, simti ca you belong there.
4. poporul circulator cu autobusul crede ca toti stim/ar trebui sa stim regulile secrete ale transportului in comun.
Urc periculos in chestia inalta si plina de fleoasca, ocolind razant un mos suspect de rosu la nas si o babuta blonda si buzata.
Compostez biletul cu mecanismul interbelic si ma asez pe un scaun de lemn! of all things si rece si neprietenos cu my bottom side.
Un mos asezat se uita urat la mine.
O baba purtatoare de blana neagra si cu expresie acra stares fara pic de rusine. Incep sa ma intreb daca nu cumva am o pasare pe cap.
Un mos se ridica sa se coboare si, tinandu-se el asa de o bara, a friggin` big ugly wart stares me right in the face!
3 cocalari se urca si incep sa asculte the latest hit. Ma simt batrana.
Concluziile:
1. autobusele sunt pentru old people.
2. autobusele sunt un creuzet de diverse boli scarboase.
3. daca circuli suficient cu autobusul, simti ca you belong there.
4. poporul circulator cu autobusul crede ca toti stim/ar trebui sa stim regulile secrete ale transportului in comun.
luni, 27 decembrie 2010
Portocale si traditii
Stim toti at some level ca traditiile si obiceiurile nu le cream noi insine.
Stim ca overeatingul nu e ok, stim ca ne paste diabetul pe toti.
Cu toate astea, ne incapatanam sa pastram "traditiile" cretine care ne imping sa ne indopam cu produse de porc pe care sa le spalam cu tuica doar pentru a ajunge la urgenta si in statisticile penibile din perioada asta.
Si, daca asta ar fi singurul efect, as tacea, dar kilogramele suplimentare pe hipopotami, faptul ca porcariile nu sunt gratuite makes me wander.
Suntem o specie lipsita de simtul ratiunii si de instinctul de conservare? E timpul sa ni se aplice principiile darwiniene? If yes, i`d rathed die a size m not xxxxxx.......l.
Concluzia: avalansa de mancare grasa "traditionala" m-a cam scarbit.
Cujetare: de ce nu putem sa zicem ca portocalele sunt traditionale, nu caldabosii?! Au si ele semnificatia lor si nimeni nu a murit de la exces de portocale.
Stim ca overeatingul nu e ok, stim ca ne paste diabetul pe toti.
Cu toate astea, ne incapatanam sa pastram "traditiile" cretine care ne imping sa ne indopam cu produse de porc pe care sa le spalam cu tuica doar pentru a ajunge la urgenta si in statisticile penibile din perioada asta.
Si, daca asta ar fi singurul efect, as tacea, dar kilogramele suplimentare pe hipopotami, faptul ca porcariile nu sunt gratuite makes me wander.
Suntem o specie lipsita de simtul ratiunii si de instinctul de conservare? E timpul sa ni se aplice principiile darwiniene? If yes, i`d rathed die a size m not xxxxxx.......l.
Concluzia: avalansa de mancare grasa "traditionala" m-a cam scarbit.
Cujetare: de ce nu putem sa zicem ca portocalele sunt traditionale, nu caldabosii?! Au si ele semnificatia lor si nimeni nu a murit de la exces de portocale.
vineri, 17 decembrie 2010
Proverbialul magar intre oi
Am fost avertizata sa evit postura. Nu am inteles niciodata motivul.
Oile, in constiinta generala, sunc portretizate ca fiind cele mai simple intelectual creaturi, stiu o anecdota despre o turma de oi care, intalnind in calea ei o groapa mare, a mers inainte, oile din primele randuri fiind sacrificate pentru trecerea in siguranta, peste cadavrele lor, a celorlalte oi. Sunt sigura ca magarul a ocolit groapa gratios.
Si atunci, dragi colegi de specie, de ce ne dorim cu atata ardoare, si mai si sfatuim noile generatii, sa fie oi pierdute printre cele 6 miliarde de alte oi de pe planeta?
Nu cred ca tine de discriminarea intre sexe. Sunt sigura ca si majoritatea barbatilor isi gasesc comfortul emotional printre oite.
Nu tine de educatie, pentru ca ultimul indemn la a fi animalul copitat descris a venit de la o doamna educata si rafinata, avand o cariera in plin avant. Ma intreb doar daca aplica acest dicton si in viata profesionala.
De fiecare data cand primesc acest sfat, ma loveste tristetea. Niciodata nu am putut sa ma deghizez in ovis. Niciodata nu am reusit sa pastrez suficient de mult blana imprumutata pentru a fi credibila. Intotdeauna, de sub costum, a iesit o coada evident lupeasca, sau un nas frematator la mirosul inocentei oiesti, sau niste mustati iscoditoare.
In putinul timp in care reusesc sa trec ca oaie printre oi, nu sunt deloc fericita. Locul meu nu e anonima in multime, ci deasupra, dansand, glumind, razand. Adoptarea atitudinii placide caracteristice oitelor imi cere prea mult efort.
Iar oprobriul public care ar putea fi manifestat de mamiferele lanoase nu prea ma sperie. Nefiindu-le caracteristica actiunea directa sau atitudinea hotarata, oile pot, in cel mai rau caz, sa ma priveasca reprosator. Newsflash: am obrazul gros, desi extrem de fin, catifelat si luminos, iar aprobarea publicului nu e prioritatea mea.
Si, daca singura optiune cu exceptia oilor e magarul, I`ll take that!
luni, 22 noiembrie 2010
Cu si despre scopuri in viata
Am 25 de ani, in toti acesti 25 de ani lumea apropiata si care crede ca are un drept asupra existentei mele ma intreaba relentlesly ce vreau sa fac cu viata mea, ce vreau sa ma fac cand voi fi mare (raspunsul era neschimbat: aviator, intrebarea urmatoare: de de nu doctorita?, raspunsul mi se parea evident), asa am ajuns sa ma gandesc la scopul meu in viata si la scopul pe care ar trebui sa-l am conform normelor sociale.
Avem o viata scurta, eu am ajuns cam la 1/3 din ea, timpul e cel mai de valoare lucru al nostru si evitam sa ne gandim la asta, doar timpul e ireversibil, averile pot fi recastigate dar tineretea sau viata, nu. Ce mi se parea si inca mi se pare ciudat e cum adultii evita sa se gandeasca la asta, timpul le fuge printre degete si ei ignora situatia aruncandu-se in munca fara scop, in hobby-uri fade sau in obligatii autoimpuse care nu fac bine nimanui.
Un scop dezirabil in viata conform societatii e construirea unei case. Aici nu prea am ce comenta, eu nu vreau sa-mi construiesc casa ci am gasit casa ideala, mai degraba palatul ideal interbelic, pe care vreau sa o cumpar si sa o readuc la splendoarea pierduta. Dar acesta nu e un scop in viata, e un mijloc catre un scop, acela de a tine curte, de a da cele mai stralucitoare petreceri, de a cultiva o societate, de a fi regina care m-am nascut pentru a fi. Casa respectiva va fi doar o scena a stralucirii mele, in nici un caz un scop pentru care as sacrifica chestii. Imi va aduce beneficii, ma voi bucura de ea si o voi folosi si abuza, in nici un caz nu o voi tine la pastrare eventual pentru viitoarele generatii.
Un alt scop asupra caruia societatea zambeste aprobator e reproducerea, caci e o viata irosita aceea din care nu a rezultat macar un brotac urlator si mirositor. Dar nimeni, nimeni nu se intreaba daca brotacul respectiv, caruia legea ii recunoaste drepturi de la conceptie, doreste sa se nasca si sa fie crescut in ambianta pe care i-o propun parintii. Zic ca ar trebui sa-i dam macar beneficiul dubiului in cazul in care parintii ii sunt abia iesiti din adolescenta si si-au luat cultura romantica din telenovele sau manele. Probabil majoritatea semenilor mei plonjeaza in inconstienta de la inceputuri pentru a bloca efectele exercitarii atributelor parintesti susmentionate. Zic ca inainte de a ne reproduce blindly sa meditam putin la ce ne-a displacut noua in copilarie si daca am putea sa remediem problema pentru a nu-i transmite brotacului exact aceleasi chestii care ne-au fost transmise noua, sa constientizam ca nu e precum o floare de apartament, ca viata noastra se va schimba, ca brotacul va deveni centrul universului nostru si ca, daca nu suntem capabili de a ne sacrifica majoritatea timpului liber, ar fi mai bine sa ne abtinem.
Averea e considerata un scop de dronele inconjuratoare, fals my dears, ce faci cand atingi pragul dorit? Iti propui sa acumulezi mai mult? Averea, precum casa, e doar un mijloc, nu un scop veritabil. Poate suna ilar, dar e adevarat, e nevoie sa stii cum sa cheltui bani multi, nu e suficient sa achizitionezi 100 de rapiri din serai si 100 de venuse din milo de gips. A decora o casa necesita mult mai mult decat bani, asta daca nu doresti sa o intesi de canapele si fotolii replici stil si piane albe care sa blocheze intrarea in camere.
De la un anumit nivel, casa, masina, sotia chiar sunt carti de vizita care pot sa-ti expuna defectele si slabiciunile cu o deosebita claritate si egalii tai le vor recunoaste si interpreta corespunzator. Averea e doar un mijloc care poate fi folosit de cei care au si fond, nu sunt doar forme, pentru a atinge un scop real.
Cariera e alt mijloc comun misrepresented ca un scop. Ar trebui ca, in contractul de munca sa fie trecut ca avertisment ca jobul e doar o activitate necesara castigarii banilor, in nici un caz telul unic al existentei cuiva. Da, poate sa fie placut, de fapt, utilizand atat de mult din timpul nostru constient, ar fi chiar trist sa fie neplacut. Acum e trendy sa spui ca traiesti pentru job, ca esti o femeie de cariera, parerea mea e ca e doar trist, inseamna ca nu ai prieteni si esti prea fad pentru a avea alte interese. E mult mai usor sa te arunci in munca pana la inconstienta, sa tragi in jug precum boii bunicului orbeste pana cineva iti zice sa te opresti.
Asa ajungem la scopul meu in viata, unicul meu scop in viata: fericirea. Asta exclude copiii pentru ca nu am altruismul si spiritul de sacrificiu necesar cresterii unui copil, s-ar putea sa ma reproduc cumva sau sa achizitionez un copil doar pentru a avea cui sa-i transmit my legacy, nu doar bunurile materiale, dar spiritul fericirii in care traiesc.
Pentru a fi fericita mi-am construit o cultura solida, pentru ca e credinta mea ca nu poti fi fericit atata timp cat nu stii ce au facut predecesorii tai pentru a evita greselile comune macar, pentru a-mi largi orizonturile si imaginatia. Am ales un domeniu oneros de activitate pentru a castiga suficient realizarii tuturor roadelor imaginatiei numite. Muncesc stiind care imi e scopul, vizualizand ce imi doresc asa e destul de dificil sa cad in depresii.
Nu imi e frica sa ies din tiparele clasice, imi asum responsabilitatea alegerilor mele, niciodata nu voi invinovati societatea sau parintii pentru nefericirea mea - rod al alegerilor proprii.
Nu imi leg fericirea de un nene, de o nunta, de un apartament, de o stabilitate iluzorie si nefericita care ma ingradeste si imi creaza un sentiment fals de siguranta prin crearea unei nesigurante generale.
Fericirea e singurul scop pentru care merita sa lupti.
Avem o viata scurta, eu am ajuns cam la 1/3 din ea, timpul e cel mai de valoare lucru al nostru si evitam sa ne gandim la asta, doar timpul e ireversibil, averile pot fi recastigate dar tineretea sau viata, nu. Ce mi se parea si inca mi se pare ciudat e cum adultii evita sa se gandeasca la asta, timpul le fuge printre degete si ei ignora situatia aruncandu-se in munca fara scop, in hobby-uri fade sau in obligatii autoimpuse care nu fac bine nimanui.
Un scop dezirabil in viata conform societatii e construirea unei case. Aici nu prea am ce comenta, eu nu vreau sa-mi construiesc casa ci am gasit casa ideala, mai degraba palatul ideal interbelic, pe care vreau sa o cumpar si sa o readuc la splendoarea pierduta. Dar acesta nu e un scop in viata, e un mijloc catre un scop, acela de a tine curte, de a da cele mai stralucitoare petreceri, de a cultiva o societate, de a fi regina care m-am nascut pentru a fi. Casa respectiva va fi doar o scena a stralucirii mele, in nici un caz un scop pentru care as sacrifica chestii. Imi va aduce beneficii, ma voi bucura de ea si o voi folosi si abuza, in nici un caz nu o voi tine la pastrare eventual pentru viitoarele generatii.
Un alt scop asupra caruia societatea zambeste aprobator e reproducerea, caci e o viata irosita aceea din care nu a rezultat macar un brotac urlator si mirositor. Dar nimeni, nimeni nu se intreaba daca brotacul respectiv, caruia legea ii recunoaste drepturi de la conceptie, doreste sa se nasca si sa fie crescut in ambianta pe care i-o propun parintii. Zic ca ar trebui sa-i dam macar beneficiul dubiului in cazul in care parintii ii sunt abia iesiti din adolescenta si si-au luat cultura romantica din telenovele sau manele. Probabil majoritatea semenilor mei plonjeaza in inconstienta de la inceputuri pentru a bloca efectele exercitarii atributelor parintesti susmentionate. Zic ca inainte de a ne reproduce blindly sa meditam putin la ce ne-a displacut noua in copilarie si daca am putea sa remediem problema pentru a nu-i transmite brotacului exact aceleasi chestii care ne-au fost transmise noua, sa constientizam ca nu e precum o floare de apartament, ca viata noastra se va schimba, ca brotacul va deveni centrul universului nostru si ca, daca nu suntem capabili de a ne sacrifica majoritatea timpului liber, ar fi mai bine sa ne abtinem.
Averea e considerata un scop de dronele inconjuratoare, fals my dears, ce faci cand atingi pragul dorit? Iti propui sa acumulezi mai mult? Averea, precum casa, e doar un mijloc, nu un scop veritabil. Poate suna ilar, dar e adevarat, e nevoie sa stii cum sa cheltui bani multi, nu e suficient sa achizitionezi 100 de rapiri din serai si 100 de venuse din milo de gips. A decora o casa necesita mult mai mult decat bani, asta daca nu doresti sa o intesi de canapele si fotolii replici stil si piane albe care sa blocheze intrarea in camere.
De la un anumit nivel, casa, masina, sotia chiar sunt carti de vizita care pot sa-ti expuna defectele si slabiciunile cu o deosebita claritate si egalii tai le vor recunoaste si interpreta corespunzator. Averea e doar un mijloc care poate fi folosit de cei care au si fond, nu sunt doar forme, pentru a atinge un scop real.
Cariera e alt mijloc comun misrepresented ca un scop. Ar trebui ca, in contractul de munca sa fie trecut ca avertisment ca jobul e doar o activitate necesara castigarii banilor, in nici un caz telul unic al existentei cuiva. Da, poate sa fie placut, de fapt, utilizand atat de mult din timpul nostru constient, ar fi chiar trist sa fie neplacut. Acum e trendy sa spui ca traiesti pentru job, ca esti o femeie de cariera, parerea mea e ca e doar trist, inseamna ca nu ai prieteni si esti prea fad pentru a avea alte interese. E mult mai usor sa te arunci in munca pana la inconstienta, sa tragi in jug precum boii bunicului orbeste pana cineva iti zice sa te opresti.
Asa ajungem la scopul meu in viata, unicul meu scop in viata: fericirea. Asta exclude copiii pentru ca nu am altruismul si spiritul de sacrificiu necesar cresterii unui copil, s-ar putea sa ma reproduc cumva sau sa achizitionez un copil doar pentru a avea cui sa-i transmit my legacy, nu doar bunurile materiale, dar spiritul fericirii in care traiesc.
Pentru a fi fericita mi-am construit o cultura solida, pentru ca e credinta mea ca nu poti fi fericit atata timp cat nu stii ce au facut predecesorii tai pentru a evita greselile comune macar, pentru a-mi largi orizonturile si imaginatia. Am ales un domeniu oneros de activitate pentru a castiga suficient realizarii tuturor roadelor imaginatiei numite. Muncesc stiind care imi e scopul, vizualizand ce imi doresc asa e destul de dificil sa cad in depresii.
Nu imi e frica sa ies din tiparele clasice, imi asum responsabilitatea alegerilor mele, niciodata nu voi invinovati societatea sau parintii pentru nefericirea mea - rod al alegerilor proprii.
Nu imi leg fericirea de un nene, de o nunta, de un apartament, de o stabilitate iluzorie si nefericita care ma ingradeste si imi creaza un sentiment fals de siguranta prin crearea unei nesigurante generale.
Fericirea e singurul scop pentru care merita sa lupti.
marți, 9 noiembrie 2010
An aducation
Filmul e super, dar nu despre asta e vorba ci despre cum suntem noi educati.
Azi am avut doua experiente cu tipe rezonabile, inteligente, lucratoare in medii elevate care se impiedicau nejustificat in detalii inutile. And it hit me.
Asta suntem invatati, mai ales invatate, ca perfectiunea trebuie atinsa cu orice pret si nu sa pornim de la baza si sa urcam, sa acoperim the basics inainte de a ne avanta spre inaltimi.
E echivalentul incercarii tangoului inainte de a invata sa umbli.
Si se mira lumea de ce fails la examene.
Nimeni nu ne explica de ce e usor sa atingi 70% performanta, e de dificultate medie sa ajungi la 85% dar urmatorii 10% sunt dificili iar ultimii 5% sunt aproape imposibili.
Daca tot jonglez cu procentaje, 70% din populatia globului are inteligenta/dorinta de a avansa/de a castiga sau what drives us all sub medie si e capabila de a presta munca bruta. Urmatorii 20% sunt apti de middle management, dar deciziile dificile ii depasesc. 7% sunt apti de a visa si de a gandi departe si dornici sa munceasca pentru a ajunge unde viseaza. Iar ultimii 3% sunt creierele lumii asteia. In fiecare procent sunt the underdogs si cei din stratul superior.
Sunt constienta ca viziunea mea asupra lumii e snoaba si trista, dar e realitatea. Putem migra prin procente, dar acestea se cam pastreaza ca si cuantum. Si nu cred ca mai doreste nimeni, nici chiar ea insasi, sa ne intoarcem la dictatura clasei muncitoare.
I`ll expand on that another day.
Azi am avut doua experiente cu tipe rezonabile, inteligente, lucratoare in medii elevate care se impiedicau nejustificat in detalii inutile. And it hit me.
Asta suntem invatati, mai ales invatate, ca perfectiunea trebuie atinsa cu orice pret si nu sa pornim de la baza si sa urcam, sa acoperim the basics inainte de a ne avanta spre inaltimi.
E echivalentul incercarii tangoului inainte de a invata sa umbli.
Si se mira lumea de ce fails la examene.
Nimeni nu ne explica de ce e usor sa atingi 70% performanta, e de dificultate medie sa ajungi la 85% dar urmatorii 10% sunt dificili iar ultimii 5% sunt aproape imposibili.
Daca tot jonglez cu procentaje, 70% din populatia globului are inteligenta/dorinta de a avansa/de a castiga sau what drives us all sub medie si e capabila de a presta munca bruta. Urmatorii 20% sunt apti de middle management, dar deciziile dificile ii depasesc. 7% sunt apti de a visa si de a gandi departe si dornici sa munceasca pentru a ajunge unde viseaza. Iar ultimii 3% sunt creierele lumii asteia. In fiecare procent sunt the underdogs si cei din stratul superior.
Sunt constienta ca viziunea mea asupra lumii e snoaba si trista, dar e realitatea. Putem migra prin procente, dar acestea se cam pastreaza ca si cuantum. Si nu cred ca mai doreste nimeni, nici chiar ea insasi, sa ne intoarcem la dictatura clasei muncitoare.
I`ll expand on that another day.
luni, 1 noiembrie 2010
Apel pentru dressing up
I know I`m a repetitive bitch, dar acesta e un subiect close to my heart, so, I`ll shout it from the rooftops.
All is well on the luuuuv front.
Mi-am exprimat dezamagirea fata de inabilitatea of my fellow humans de a se imbraca pentru activitatile zilnice, sa zicem ca suntem prea ocupati, ca nu suntem atat de superficiali pentru a aloca timp si nervi acestei activitati, sa zicem ca nu judec prea mult. Daaar, sunt unele evenimente pentru care trebuie sa dress up, if only just a little si e beyond my level of understanding cum pot unii sa nu o faca.
La teatru si opera, daca cladirea/decorul/evenimentul o cer, cum poti aparea in adidasi si blugi decolorati? I mean, part of the fun is dressing for the event. Nu e vorba de respectul pe care poti sa-l arati participantilor, de ideea ca trebuie, ci de faptul ca e social acceptabil sa apari in ball gown la asemenea evenimente. Poate sunt doar eu, dar cand am o loja la teatru, imi inchipui ca sunt o aristocrata frantuzoaica si ca tes intrigi de boudoire.
Toti mergem la nunti, e o obligatie sociala si nu am reusit sa ma sustrag nici macar odata. Nu imi plac, am foarte multe de comentat si reprosat, dar nonetheless imi aleg un outfit frumos, care sa-mi puna in valoare calitatile, purtabil si cu alte ocazii, adecvat orei la care are loc evenimentul iar accesoriile nu-mi sunt toate bijuteriile de haur transmise de generatii, iar parul nu-mi e o casca rosie si teapana, machiajul nu-mi e sidef ruby rose si ruj roz cyclam, unghiile nu-mi sunt lopatele acrylice avand cate un strass solitar to keep them company. Why gawd ar purta cineva costumasele oribile din tafta asortate cu sandale hidoase strappy cu pietre colorate cu o pedichiura roz sidefat?! Why gawd ar purta cineva lanturi de haur groase si dizgratioase de care balangane o icoana complet nepotrivita dar din acelasi metal? Si inelele, am vazut o tanti cu inele pe 8 degete, toate mari, nepotrivite, grosolane, nu ma exprim cu privire la stilul invechit, un singur inel ar fi putut parea romantic, dar combinatia.. si alaturi de manichiura candy pink pe niste maini imbatranite si bronzate la solar, cu vene proeminente, sa zicem doar ca asa imi inchipui mainile vrajitoarei din hansel si gretel.
Asa cum doamnele apeleaza la costumasele infame, domnisoarele apeleaza la strappy dresses, sau strapless, pe sub care poarta sutien, caruia i se vad bretelele?! ruinand farmecul indoielnic al ansamblului. Word to the wise, faptul ca te poti indesa intr-o rochie cu doua marimi prea mica nu inseamna ca esti supla, doar ca vei arata precum un caldabos.
Iar parul, fie e alb si drept fie e buclat teapan, fie e constrans intr-un coc hidos cu accesorii sclipicioase, nimic nou sub soare.
Ideea de a te imbraca glam precum pentru decernarea premiilor oscar la o nunta de dimineata e disperata si complet nepotrivita. Cocktail dresses in the morning doamnelor, rochiile de seara se numesc asa cu temei.
Rochiile negre sunt acceptabile ziua doar pentru inmormantari, in rest li se aplica aceleasi reguli ca si cocktailurilor, dupa ora 17.
Dar nu numai doamnele pacatuiesc, domnii, a caror alegere ar trebui sa fie simpla, nu o nimeresc aproape niciodata. Nu intru in dezbaterea obiceiurilor culinare practicate la asemenea evenimente pentru a picta o imagine a unui domn transpirat si in plin proces al digestiei, ma refer doar la costume.
Nu ar trebui sa fie complicat, costum inchis la culoare, nu chiar negru, indigo precum a spus mark jacobs - gentlemen, always trust him with your fashion advice, camasa cu maneca lunga, manecile scurte la camasi sunt pentru lucratorii la macdonald`s, si o cravata viu colorata. Sfat: daca stiti ca de la excese va colorati lila, nu incercati sa asortati cravata si nici la rochia nevestei, nu se face.
Desi costumele ar trebui sa va ascunda defectele(burta, sunci, picioare de gaina) de cele mai multe ori vi le accentueaza. Poate ar fi bine sa nu va mai lasati nevasta sa faca shoppingul, alegeti un producator de costume care va vin and go with it. Domnisoarele de 20 de ani va vor privi intr-un mod nou si interesant.
Pentru a fi in trenduri, googaliti ce poarta obama mai nou, e foarte cool sa copiezi ce poarta nenea asta si e budget, isi schimba doar culoarea cravatei.
Please people, stop making my life so glum, dress up.
All is well on the luuuuv front.
Mi-am exprimat dezamagirea fata de inabilitatea of my fellow humans de a se imbraca pentru activitatile zilnice, sa zicem ca suntem prea ocupati, ca nu suntem atat de superficiali pentru a aloca timp si nervi acestei activitati, sa zicem ca nu judec prea mult. Daaar, sunt unele evenimente pentru care trebuie sa dress up, if only just a little si e beyond my level of understanding cum pot unii sa nu o faca.
La teatru si opera, daca cladirea/decorul/evenimentul o cer, cum poti aparea in adidasi si blugi decolorati? I mean, part of the fun is dressing for the event. Nu e vorba de respectul pe care poti sa-l arati participantilor, de ideea ca trebuie, ci de faptul ca e social acceptabil sa apari in ball gown la asemenea evenimente. Poate sunt doar eu, dar cand am o loja la teatru, imi inchipui ca sunt o aristocrata frantuzoaica si ca tes intrigi de boudoire.
Toti mergem la nunti, e o obligatie sociala si nu am reusit sa ma sustrag nici macar odata. Nu imi plac, am foarte multe de comentat si reprosat, dar nonetheless imi aleg un outfit frumos, care sa-mi puna in valoare calitatile, purtabil si cu alte ocazii, adecvat orei la care are loc evenimentul iar accesoriile nu-mi sunt toate bijuteriile de haur transmise de generatii, iar parul nu-mi e o casca rosie si teapana, machiajul nu-mi e sidef ruby rose si ruj roz cyclam, unghiile nu-mi sunt lopatele acrylice avand cate un strass solitar to keep them company. Why gawd ar purta cineva costumasele oribile din tafta asortate cu sandale hidoase strappy cu pietre colorate cu o pedichiura roz sidefat?! Why gawd ar purta cineva lanturi de haur groase si dizgratioase de care balangane o icoana complet nepotrivita dar din acelasi metal? Si inelele, am vazut o tanti cu inele pe 8 degete, toate mari, nepotrivite, grosolane, nu ma exprim cu privire la stilul invechit, un singur inel ar fi putut parea romantic, dar combinatia.. si alaturi de manichiura candy pink pe niste maini imbatranite si bronzate la solar, cu vene proeminente, sa zicem doar ca asa imi inchipui mainile vrajitoarei din hansel si gretel.
Asa cum doamnele apeleaza la costumasele infame, domnisoarele apeleaza la strappy dresses, sau strapless, pe sub care poarta sutien, caruia i se vad bretelele?! ruinand farmecul indoielnic al ansamblului. Word to the wise, faptul ca te poti indesa intr-o rochie cu doua marimi prea mica nu inseamna ca esti supla, doar ca vei arata precum un caldabos.
Iar parul, fie e alb si drept fie e buclat teapan, fie e constrans intr-un coc hidos cu accesorii sclipicioase, nimic nou sub soare.
Ideea de a te imbraca glam precum pentru decernarea premiilor oscar la o nunta de dimineata e disperata si complet nepotrivita. Cocktail dresses in the morning doamnelor, rochiile de seara se numesc asa cu temei.
Rochiile negre sunt acceptabile ziua doar pentru inmormantari, in rest li se aplica aceleasi reguli ca si cocktailurilor, dupa ora 17.
Dar nu numai doamnele pacatuiesc, domnii, a caror alegere ar trebui sa fie simpla, nu o nimeresc aproape niciodata. Nu intru in dezbaterea obiceiurilor culinare practicate la asemenea evenimente pentru a picta o imagine a unui domn transpirat si in plin proces al digestiei, ma refer doar la costume.
Nu ar trebui sa fie complicat, costum inchis la culoare, nu chiar negru, indigo precum a spus mark jacobs - gentlemen, always trust him with your fashion advice, camasa cu maneca lunga, manecile scurte la camasi sunt pentru lucratorii la macdonald`s, si o cravata viu colorata. Sfat: daca stiti ca de la excese va colorati lila, nu incercati sa asortati cravata si nici la rochia nevestei, nu se face.
Desi costumele ar trebui sa va ascunda defectele(burta, sunci, picioare de gaina) de cele mai multe ori vi le accentueaza. Poate ar fi bine sa nu va mai lasati nevasta sa faca shoppingul, alegeti un producator de costume care va vin and go with it. Domnisoarele de 20 de ani va vor privi intr-un mod nou si interesant.
Pentru a fi in trenduri, googaliti ce poarta obama mai nou, e foarte cool sa copiezi ce poarta nenea asta si e budget, isi schimba doar culoarea cravatei.
Please people, stop making my life so glum, dress up.
joi, 21 octombrie 2010
Bourgeois
Urasc notiunea si tot ce tine de ea. Ar putea parea ipocrit, doar ce sunt eu daca nu o mandra exponenta a middle class-ului? Iar domnii burghezi exact asta sunt, patura sociala intermediara clasei muncitoresti si marilor averi. Dar nu statutul economic mi se pare a fi calitatea lor definitorie, starea financiara e harmless in itself. Domnii burghezi sunt cei care au definit morala, ce se cade, sa nu vorbeasca gura lumii, chestia cu rufele murdare spalate in public. Au inventat si sustinut notiunile care ma fac sa ma zburlesc precum o closca on the war path. Si au depasit de mult, ca definitie, patura mijlocie a societatii. Acum pot fi gasiti peste tot, de la coada sapei, la coada unui troller LV.
Poate e impresia mea gresita creata de toata cartile balzaciene citite, dar burghezii ne-au impotmolit cu notiuni inutile si limitative.
Casatoria din dragoste cred ca e o notiune mosita in sanul burgheziei. E mai sanatos sa privesti casatoria ca un parteneriat de afaceri, o unire a patrimoniilor pentru un scop economic definit. E irational sa crezi ca iubirea inflacarata de la inceput va dura cateva decenii, va rezista uratirii, imbatranirii, ingrasarii, chelirii, ergo, casatoria din dragoste se bazeaza pe o premisa eronata. Institutia poate avea succes doar daca scoatem factorul sentimente din ea.
Modestia falsa e tot apanajul burgheziei. Modestia in sine nu mi se pare o calitate, e enervanta si conduce la crearea de maici tereze extrem de iritante in sine. Dar modestia falsa, cersitul complimentelor, imi intoarce stomacul pe dos, fie-mi permis cliseul. Am petrecul 2-3 ore aranjandu-ma, se vede, dar insist sa spun ca abia m-am trezit doar pentru a auzi niste voci plictisite cum imi spun ca dorm deosebit de impopotonata. E diferit de a arata efortless chic, buclele structurate nu sunt nici efortless nici chic, machiajul aplicat cu lopata (am uitat care era unealta zugravului) nu e nici el chic, and so on. Grow a pair si recunoaste, da sunt o opera de arta pentru realizarea careia s-a sacrificat timp si resurse.
De cand au aparut burghezii, au nurtured micile clici de babe moraliste (folosesc termenul de baba in sens larg, unele se nasc babe si, din pacate, si unii se nasc babe) care si-au insusit dreptul de a judeca, de a impartasi opiniile lor formate in creuzetul plin de frustrare pe care-l reprezinta. Cineva e fericit, noooo, nu se poate, ia hai sa pass judgement, sa-l aratam cu degetul, ce conteaza ca nu raneste pe nimeni, in lumea noastra nimeni nu are dreptul de a se bucura de ceva.
Fericirea e forta care imi misca lumea, e scopul meu, so, e natural ca acesti mici aducatori ai norilor, intunecatori ai luminii sa-mi fie inamicii declarati.
Ce e trist e ca au impresia ca ne intereseaza sau afecteaza parerile lor mici, lumea lor meschina, nefericirea lor sau dorinta lor de a o propasi, de a o ridica la nivel de valoare nationala.
Nope, din partea mea puteti sa va induceti atacuri cerebrale toti, eu ma voi bucura de ka-ul meu ca si cum ar fi the king of cars, ma voi delecta conducand pe drumurile patriei in ciuda of all the bickering despre gropi smad, imi va placea in continuare sa dansez, sa beau vin, sa fall inlove.
Put that in your pipe and smoke it!
Poate e impresia mea gresita creata de toata cartile balzaciene citite, dar burghezii ne-au impotmolit cu notiuni inutile si limitative.
Casatoria din dragoste cred ca e o notiune mosita in sanul burgheziei. E mai sanatos sa privesti casatoria ca un parteneriat de afaceri, o unire a patrimoniilor pentru un scop economic definit. E irational sa crezi ca iubirea inflacarata de la inceput va dura cateva decenii, va rezista uratirii, imbatranirii, ingrasarii, chelirii, ergo, casatoria din dragoste se bazeaza pe o premisa eronata. Institutia poate avea succes doar daca scoatem factorul sentimente din ea.
Modestia falsa e tot apanajul burgheziei. Modestia in sine nu mi se pare o calitate, e enervanta si conduce la crearea de maici tereze extrem de iritante in sine. Dar modestia falsa, cersitul complimentelor, imi intoarce stomacul pe dos, fie-mi permis cliseul. Am petrecul 2-3 ore aranjandu-ma, se vede, dar insist sa spun ca abia m-am trezit doar pentru a auzi niste voci plictisite cum imi spun ca dorm deosebit de impopotonata. E diferit de a arata efortless chic, buclele structurate nu sunt nici efortless nici chic, machiajul aplicat cu lopata (am uitat care era unealta zugravului) nu e nici el chic, and so on. Grow a pair si recunoaste, da sunt o opera de arta pentru realizarea careia s-a sacrificat timp si resurse.
De cand au aparut burghezii, au nurtured micile clici de babe moraliste (folosesc termenul de baba in sens larg, unele se nasc babe si, din pacate, si unii se nasc babe) care si-au insusit dreptul de a judeca, de a impartasi opiniile lor formate in creuzetul plin de frustrare pe care-l reprezinta. Cineva e fericit, noooo, nu se poate, ia hai sa pass judgement, sa-l aratam cu degetul, ce conteaza ca nu raneste pe nimeni, in lumea noastra nimeni nu are dreptul de a se bucura de ceva.
Fericirea e forta care imi misca lumea, e scopul meu, so, e natural ca acesti mici aducatori ai norilor, intunecatori ai luminii sa-mi fie inamicii declarati.
Ce e trist e ca au impresia ca ne intereseaza sau afecteaza parerile lor mici, lumea lor meschina, nefericirea lor sau dorinta lor de a o propasi, de a o ridica la nivel de valoare nationala.
Nope, din partea mea puteti sa va induceti atacuri cerebrale toti, eu ma voi bucura de ka-ul meu ca si cum ar fi the king of cars, ma voi delecta conducand pe drumurile patriei in ciuda of all the bickering despre gropi smad, imi va placea in continuare sa dansez, sa beau vin, sa fall inlove.
Put that in your pipe and smoke it!
joi, 30 septembrie 2010
Clues and secret handshakes
Mi se pare ca traim intr-o mare societate secreta, atat de secreta incat nici noi nu stim de ea si nici unii de altii. Avem banuieli privitor la unii mai ciudati sau care ne seamana, dar suntem nestiutori in privinta majoritatii.
Ma gandeam la limbajul secret folosit de fiecare in situatii neplacute, la micile subterfugii la care apelam pentru a ne ascunde nesigurantele sau fricile si cat pot spune acestea despre adevarata noastra natura. In spatele fiecarui iphone, merc, costum armani, stiletto se afla un catel infrigurat si speriat care isi cauta mamica.
Poate ar trebui sa ne gandim mai bine inainte de a ne etala cozile colorate, poate atitudinea rezervata si rece, politicoasa si distanta spune mai putin despre vulnerabilitatea noastra decat imbracarea ostentativa a unei armuri.
Poate daca nu am recurge la gesturi mici si meschine, ne-am pastra misterul si aerul de cavaler si poate ea ne-ar vedea in alta lumina.
Sau poate ca unii au posibilitatea de a-i conduce pe cei ghidati de sentimente, care au nevoie sa demonstreze constant ceva, care simt nevoia sa ascunda ceva.
Punctele slabe exista pentru a fi exploatate. Nimic nu te face mai vulnerabil decat implicarea sentimentelor in chestiuni de afaceri.
Imi pastrez impresia ca unii sunt mai "egali" decat altii.
Ma gandeam la limbajul secret folosit de fiecare in situatii neplacute, la micile subterfugii la care apelam pentru a ne ascunde nesigurantele sau fricile si cat pot spune acestea despre adevarata noastra natura. In spatele fiecarui iphone, merc, costum armani, stiletto se afla un catel infrigurat si speriat care isi cauta mamica.
Poate ar trebui sa ne gandim mai bine inainte de a ne etala cozile colorate, poate atitudinea rezervata si rece, politicoasa si distanta spune mai putin despre vulnerabilitatea noastra decat imbracarea ostentativa a unei armuri.
Poate daca nu am recurge la gesturi mici si meschine, ne-am pastra misterul si aerul de cavaler si poate ea ne-ar vedea in alta lumina.
Sau poate ca unii au posibilitatea de a-i conduce pe cei ghidati de sentimente, care au nevoie sa demonstreze constant ceva, care simt nevoia sa ascunda ceva.
Punctele slabe exista pentru a fi exploatate. Nimic nu te face mai vulnerabil decat implicarea sentimentelor in chestiuni de afaceri.
Imi pastrez impresia ca unii sunt mai "egali" decat altii.
miercuri, 29 septembrie 2010
S&m in every day life
Te iubesc dar trebuie sa te ranesc. Niciodata nu am acceptat afirmatia asta.
Te iubesc, esti speciala dar vreau sa te schimb. Unicitatea ta imi raneste creierul unicelular si e necesar sa iti retez putin ideile pentru a incape in sablonul dupa care sunt construiti ceilalti 6 miliarde de oameni.
Te iubesc, vad ca esti deprimata in relatia asta, dar vreau sa te pastrez in bondage for my viewing pleasure.
Te iubesc, stiu ca ce faci e pentru a fi fericita, dar renunta la tot pentru mine, pentru a te putea privi in nefericirea ta.
Te iubesc, stiu ca natura ta iti cere sa zbori, dar iti voi prinde pietre de moara de picioare daca asta e necesar sa te tin langa mine, chiar daca asta te va ucide in final.
Te iubesc, stiu ca acum esti fericita fara mine, dar iti voi ruina fiecare moment pe care va fi posibil.
Te iubesc si, daca as putea, fara a fi inchis, te-as ucide doar pentru a fi sigur ca nimeni nu mi te va lua vreodata, te-as pastra intr-un recipient cu miere pentru a putea sa te ating oricand.
Te iubesc, esti speciala dar vreau sa te schimb. Unicitatea ta imi raneste creierul unicelular si e necesar sa iti retez putin ideile pentru a incape in sablonul dupa care sunt construiti ceilalti 6 miliarde de oameni.
Te iubesc, vad ca esti deprimata in relatia asta, dar vreau sa te pastrez in bondage for my viewing pleasure.
Te iubesc, stiu ca ce faci e pentru a fi fericita, dar renunta la tot pentru mine, pentru a te putea privi in nefericirea ta.
Te iubesc, stiu ca natura ta iti cere sa zbori, dar iti voi prinde pietre de moara de picioare daca asta e necesar sa te tin langa mine, chiar daca asta te va ucide in final.
Te iubesc, stiu ca acum esti fericita fara mine, dar iti voi ruina fiecare moment pe care va fi posibil.
Te iubesc si, daca as putea, fara a fi inchis, te-as ucide doar pentru a fi sigur ca nimeni nu mi te va lua vreodata, te-as pastra intr-un recipient cu miere pentru a putea sa te ating oricand.
luni, 23 august 2010
Alegeri
Ne înconjoară, apelăm la ele în fiecare moment şi totuşi le negăm existenţa.
Când aud 'nu am avut de ales' ca scuză, văd roşu în faţa ochilor. Pentru că avem de ales, corect ar suna scuza amintită 'am făcut alegerea uşoară la acel moment', 'când am făcut alegerea nu m-am gândit la the big picture', 'nu era nici o cale mai uşoară pe care să o aleg'.
Din acest motiv nu îmi e milă de (unii) bugetari¤ acum, ei au ales să şadă toată ziua şi să fie plătiţi pentru asta. No, acum că s-a schimbat situaţia fac scandal, dar pot alege să-şi caute alt job mai bine plătit. E criză dar lumea mai angajează, deci şi scuza asta e infecicace, poate dacă ar recunoaşte că nu au nici o calificare utilă şi că valoarea lor profesională e inexistentă, ar fi un pas înainte.
Nu îmi e milă de fata de 20 de ani mamă a 2-3 copii cu un soţ beţiv şi prost plătit, eventual şomer. Nu te minţi singură, ai avut de ales, puteai să studiezi, sa dezvolţi o aptitudine utilă (alta decât desfăcutul picioarelor) şi situaţia actuală nu tocmai roz e exact rezultatul alegerii. Şi, bineînţeles, fiecare zi în plus lângă beţivul violent e o altă alegere, să-ţi aduci aminte de asta la 50 de ani când va fi de atâtea ori mai greu să o iei de la capăt
Nu îmi e milă de toate piţipoancele ofilite, adică pe la 30 de ani pe care nu le mai vrea nici un cocălar. Era previzibil pentru oricine. Pe lângă aplicarea autobronzantului puteau să înveţe ceva vandabil legal. Şi faptul că-şi încurajează odraslele să le urmeze e nepardonabil.
Nu îmi e milă de tinerii profesori care se plâng de salarii. De 20 de ani sunt greve pe această temă în învăţământ. Nu e corect, de acord, într-o societate sănătoasă profesorii ar fi bine plătiţi ca nişte îngrijitori a viitorului ţării ce sunt. Dar era previzibil când aceşti viitori ai ţării şi-au ales facultatea că ăsta le e traseul profesional şi că salarele cadrelor didactice e mici. Sau, când s-a înscris la geografie/matematică/biologie geniul chiar credea că va fi fotomodelă/astronaut?!
I'm a heartless bitch şi cred că toţi ne aflăm într-un rahat of our own making.
¤nu vreau să generalizez, printre bugetarii obişnuiţi sunt adevăraţi profesionişti, şi când ăstora le va ajunge cuţitul la proverbialul os şi vor părăsi corabia, vom simţi calitatea reală a nepoţilor, amantelor, mătuşilor, nănaşelor ... şi va fi vai de noi beneficiarii serviciilor finanţelor publice/orc/primăriilor.
Când aud 'nu am avut de ales' ca scuză, văd roşu în faţa ochilor. Pentru că avem de ales, corect ar suna scuza amintită 'am făcut alegerea uşoară la acel moment', 'când am făcut alegerea nu m-am gândit la the big picture', 'nu era nici o cale mai uşoară pe care să o aleg'.
Din acest motiv nu îmi e milă de (unii) bugetari¤ acum, ei au ales să şadă toată ziua şi să fie plătiţi pentru asta. No, acum că s-a schimbat situaţia fac scandal, dar pot alege să-şi caute alt job mai bine plătit. E criză dar lumea mai angajează, deci şi scuza asta e infecicace, poate dacă ar recunoaşte că nu au nici o calificare utilă şi că valoarea lor profesională e inexistentă, ar fi un pas înainte.
Nu îmi e milă de fata de 20 de ani mamă a 2-3 copii cu un soţ beţiv şi prost plătit, eventual şomer. Nu te minţi singură, ai avut de ales, puteai să studiezi, sa dezvolţi o aptitudine utilă (alta decât desfăcutul picioarelor) şi situaţia actuală nu tocmai roz e exact rezultatul alegerii. Şi, bineînţeles, fiecare zi în plus lângă beţivul violent e o altă alegere, să-ţi aduci aminte de asta la 50 de ani când va fi de atâtea ori mai greu să o iei de la capăt
Nu îmi e milă de toate piţipoancele ofilite, adică pe la 30 de ani pe care nu le mai vrea nici un cocălar. Era previzibil pentru oricine. Pe lângă aplicarea autobronzantului puteau să înveţe ceva vandabil legal. Şi faptul că-şi încurajează odraslele să le urmeze e nepardonabil.
Nu îmi e milă de tinerii profesori care se plâng de salarii. De 20 de ani sunt greve pe această temă în învăţământ. Nu e corect, de acord, într-o societate sănătoasă profesorii ar fi bine plătiţi ca nişte îngrijitori a viitorului ţării ce sunt. Dar era previzibil când aceşti viitori ai ţării şi-au ales facultatea că ăsta le e traseul profesional şi că salarele cadrelor didactice e mici. Sau, când s-a înscris la geografie/matematică/biologie geniul chiar credea că va fi fotomodelă/astronaut?!
I'm a heartless bitch şi cred că toţi ne aflăm într-un rahat of our own making.
¤nu vreau să generalizez, printre bugetarii obişnuiţi sunt adevăraţi profesionişti, şi când ăstora le va ajunge cuţitul la proverbialul os şi vor părăsi corabia, vom simţi calitatea reală a nepoţilor, amantelor, mătuşilor, nănaşelor ... şi va fi vai de noi beneficiarii serviciilor finanţelor publice/orc/primăriilor.
miercuri, 18 august 2010
La multi ani!
Azi se implinesc 90 de ani de la votarea amendamentului nr. 19 la constitutia SUA prin care femeile au dobandit dreptul la vot.
In Romania, prin Constituita din 1938 s-a acordat drept de vot femeilor. In 1944 s-a recunoscut dreptul sotiei de a-si mosteni legal sotul decedat, inainte era chemata la succesiune doar daca sotul decedat nu avea rude in viata pana la gradul al 12-lea.
Sotul avea tutela asupra sotiei sale, avea drept de uzufruct asupra bunurilor proprii ale acesteia, isi exercita prioritar drepturile si obligatiile parintesti pana in 1954 cand s-au abrogat dispozitiile codului civil privitoare la casatorie.
Unii oameni au luptat pentru ca noi sa ne bucuram de egalitate. Remember that.
vineri, 13 august 2010
Cu si despre slabit
Da, am o obsesie.
Din principiu, cataloghez ca leneşi şi limitaţi intelectual oamenii care zic că nu se poate face nimic şi şed pe derriere-uri aşteptând să se adune kilele.
Mi se par leneşi şi inconştienţi cei care, pentru a slăbi 10 kile iau pastile. Iar rezultatul final e că, pe lângă cele 10 kile iniţiale, mai acumulează 10.
Mi se par culmea credulităţii cei care găsesc pe internet fântâna slăbitului concretizată într-o dietă de 2 săptămâni, în care mănânci doar slănină, sau brânză de burduf, sau alune şi, allegedly, slăbeşti 10 kile. Doamnele gospodine privitoare la aniela au naivitatea necesară pentru a lua de bune dietele astea, dar e înfricoşător când un nene ceo cade-n capcană.
Singurul mod de a slăbi pe termen lung şi cu efecte durabile e sportul alăturat unei diete rezonabile. Bagi mai puţin decât consumi şi faci sport. Nu e roket science. Mănânci seara salată, dimineaţa cereale. Nu te aştepţi la rezultate în două săptămâni, ci într-o lună. Ideea e că greutatea acumulată într-un an, cam tot în atâta timp se dă jos.
Din principiu, cataloghez ca leneşi şi limitaţi intelectual oamenii care zic că nu se poate face nimic şi şed pe derriere-uri aşteptând să se adune kilele.
Mi se par leneşi şi inconştienţi cei care, pentru a slăbi 10 kile iau pastile. Iar rezultatul final e că, pe lângă cele 10 kile iniţiale, mai acumulează 10.
Mi se par culmea credulităţii cei care găsesc pe internet fântâna slăbitului concretizată într-o dietă de 2 săptămâni, în care mănânci doar slănină, sau brânză de burduf, sau alune şi, allegedly, slăbeşti 10 kile. Doamnele gospodine privitoare la aniela au naivitatea necesară pentru a lua de bune dietele astea, dar e înfricoşător când un nene ceo cade-n capcană.
Singurul mod de a slăbi pe termen lung şi cu efecte durabile e sportul alăturat unei diete rezonabile. Bagi mai puţin decât consumi şi faci sport. Nu e roket science. Mănânci seara salată, dimineaţa cereale. Nu te aştepţi la rezultate în două săptămâni, ci într-o lună. Ideea e că greutatea acumulată într-un an, cam tot în atâta timp se dă jos.
duminică, 8 august 2010
Femeia modernă
Noţiunea asta se vehiculează alături de feminism. În toate articolele, cărţile, mediile destinate femeilor feminismul şi femeia modernă sunt abuzate, expuse, golite de înţeles.
Cred că e momentul să conştientizăm care ne e locul, cum s-a ajuns aici, ce s-a sacrificat pentru ca noi să fim aici. Numai după ce facem asta să luăm hotărâri majore.
Să ne imaginăm era cavalerismului în întunecatul ev mediu. Să ne imaginăm fete de 12 ani căsătorite cu domni de 40. Oare cum arătau acele domniţe la 20 de ani, cu 5 copii? Oare care le era speranţa de viaţă. oare puteau să ia decizii privitoare la viaţa şi corpul lor. Le întreba cineva dacă vor să mai aibă şi al 6-lea copil care le era, probabil, fatal? Le invit să cugete asupra acestui aspect pe doamnele care se opun dreptului de opţiune şi avortului.
În 1789 motto-ul era liberte, egalite, fraternite, dar doar între domni, 'demoizelle-lele nu erau incluse în noţiunea de egalitate. Intelectul feminin nu era considerat capabil de a învârti noţiuni grele precum politica, era mai potrivit muncilor domestice. Ideea de soţie se apropia de cea de menajeră, incubator, bonă, soră medicală neplătită.
Nişte doamne hotărâte şi curajoase au câştigat dreptul de vot pentru noi, au deschis drumuri în profesii intelectuale, au primit mustrarea generală pentru ca noi să ne putem bucura de libertate şi egalitate.
Acum , prin revistele glossy ni se dau noi lanţuri în care să ne împiedicăm, idealuri imposibil de atins, poveri care să ne încetinească. Ce e ciudat e că ni le asumăm benevolent.
Ce vreau eu să zic e că, înainte de a cere interzicerea unor drepturi, să medităm asupra sacrificiilor făcute pentru ca noi să beneficiem de ele. Doamnelor care militează pentru revenirea la societatea patriarhală unde rolul lor e doar de gospodină le spun că, atâta timp cât eu nu le atac lenea şi incapacitatea de a-şi construi o carieră, încercările lor de a mă ruşina pentru lipsa de chemări materne sunt superflue.
Cred că e momentul să conştientizăm care ne e locul, cum s-a ajuns aici, ce s-a sacrificat pentru ca noi să fim aici. Numai după ce facem asta să luăm hotărâri majore.
Să ne imaginăm era cavalerismului în întunecatul ev mediu. Să ne imaginăm fete de 12 ani căsătorite cu domni de 40. Oare cum arătau acele domniţe la 20 de ani, cu 5 copii? Oare care le era speranţa de viaţă. oare puteau să ia decizii privitoare la viaţa şi corpul lor. Le întreba cineva dacă vor să mai aibă şi al 6-lea copil care le era, probabil, fatal? Le invit să cugete asupra acestui aspect pe doamnele care se opun dreptului de opţiune şi avortului.
În 1789 motto-ul era liberte, egalite, fraternite, dar doar între domni, 'demoizelle-lele nu erau incluse în noţiunea de egalitate. Intelectul feminin nu era considerat capabil de a învârti noţiuni grele precum politica, era mai potrivit muncilor domestice. Ideea de soţie se apropia de cea de menajeră, incubator, bonă, soră medicală neplătită.
Nişte doamne hotărâte şi curajoase au câştigat dreptul de vot pentru noi, au deschis drumuri în profesii intelectuale, au primit mustrarea generală pentru ca noi să ne putem bucura de libertate şi egalitate.
Acum , prin revistele glossy ni se dau noi lanţuri în care să ne împiedicăm, idealuri imposibil de atins, poveri care să ne încetinească. Ce e ciudat e că ni le asumăm benevolent.
Ce vreau eu să zic e că, înainte de a cere interzicerea unor drepturi, să medităm asupra sacrificiilor făcute pentru ca noi să beneficiem de ele. Doamnelor care militează pentru revenirea la societatea patriarhală unde rolul lor e doar de gospodină le spun că, atâta timp cât eu nu le atac lenea şi incapacitatea de a-şi construi o carieră, încercările lor de a mă ruşina pentru lipsa de chemări materne sunt superflue.
miercuri, 4 august 2010
Romanii si excesele
Cred că boala noastră naţională e excesul. După o luungă perioadă de restricţii în toate domeniile resimţite de părinţii, acum ne aflăm în perioada regulilor laxe, create de noi înşine şi experienţele triste se materializează în alte experienţe, diametral opuse, şi mai triste.
Mesele de sărbători sunt un exemplu. Până acu vreo 2-3 ani, părinţii, din doriţa de a avea belşug and all that, cumpărau cantităţi greu de imaginat de mâncare pentru sărbători, imposibil de mâncat, indiferent câţi musafiri, rude, vecini aveam in vizită. Rezultatul era indigestia, expirarea alimentelor, bani cheltuiţi şi kilograme suplimentare. Până la urmă ne-am deşteptat cu toţii şi alegem calitatea în defavoarea cantităţii.
Casele construite după instaurarea democraţiei sunt un exemplu mai durabil. După ce românii noştri au scăpat de restricţiile spaţiale ale locuirii la bloc, au pus mâna pe nişte bănuţi şi s-au pus pe construit. Toate clădirile post-comuniste ilustrează complexul omului care a trăit o viaţă înghesuit. Camerele sunt gigantice, spaţiul e risipit şi prost organizat. Fără a se gândi la banii risipiţi, pentru a face loc frustrărilor acumulate şi stocate s-au construit şuri nu case, după un proiect ce ar fi putut fi desenat cu uşurinţă de un copil la cămin. Casa scărilor în aceste reşedinţe ale uriaşilor ocupă mai mult spaţiu decât locuinţa unui om necomplexat. Cheltuielile cu încălzirea necesare acestor mini-versailles-uri depaşesc imaginabilul.
Nu s-a cruţat nici o cheltuială la construcţia acestor monumente ale ego-ului, poate doar cheltuielile cu arhitectul. Am văzut atâtea holuri imense în case cu 2 nivele şi o singură baie mică, atâtea camere de zi echivalente unor camere de bal, doar pentru a intra în bucătăria copie fidelă a bucătăriei microscopice de la bloc. Ceea ce arată că încă nu ne-am deşteptat, înca nu ştim să ne gestionăm spaţiul, confortul, banii ?!
Maşinile, gadgeturile, lifestyle-ul peste posibilităţi sunt alte exemple. Da, e plăcut să ai lucruri de calitate, da, cândva ne-au lipsit toate astea, dar merită să-ţi amanetezi sufletul pentru ele? Banca e ca cel ce nu trebuie numit, niciodata, dar niciodată nu uită să vină să colecteze.
Mă tot gândesc, oare cum de nu vedem consecinţele acţiunilor noastre, oare chiar nu ne imaginăm că, pentru fiecare exces, noi vom fi buni de plată?
Mesele de sărbători sunt un exemplu. Până acu vreo 2-3 ani, părinţii, din doriţa de a avea belşug and all that, cumpărau cantităţi greu de imaginat de mâncare pentru sărbători, imposibil de mâncat, indiferent câţi musafiri, rude, vecini aveam in vizită. Rezultatul era indigestia, expirarea alimentelor, bani cheltuiţi şi kilograme suplimentare. Până la urmă ne-am deşteptat cu toţii şi alegem calitatea în defavoarea cantităţii.
Casele construite după instaurarea democraţiei sunt un exemplu mai durabil. După ce românii noştri au scăpat de restricţiile spaţiale ale locuirii la bloc, au pus mâna pe nişte bănuţi şi s-au pus pe construit. Toate clădirile post-comuniste ilustrează complexul omului care a trăit o viaţă înghesuit. Camerele sunt gigantice, spaţiul e risipit şi prost organizat. Fără a se gândi la banii risipiţi, pentru a face loc frustrărilor acumulate şi stocate s-au construit şuri nu case, după un proiect ce ar fi putut fi desenat cu uşurinţă de un copil la cămin. Casa scărilor în aceste reşedinţe ale uriaşilor ocupă mai mult spaţiu decât locuinţa unui om necomplexat. Cheltuielile cu încălzirea necesare acestor mini-versailles-uri depaşesc imaginabilul.
Nu s-a cruţat nici o cheltuială la construcţia acestor monumente ale ego-ului, poate doar cheltuielile cu arhitectul. Am văzut atâtea holuri imense în case cu 2 nivele şi o singură baie mică, atâtea camere de zi echivalente unor camere de bal, doar pentru a intra în bucătăria copie fidelă a bucătăriei microscopice de la bloc. Ceea ce arată că încă nu ne-am deşteptat, înca nu ştim să ne gestionăm spaţiul, confortul, banii ?!
Maşinile, gadgeturile, lifestyle-ul peste posibilităţi sunt alte exemple. Da, e plăcut să ai lucruri de calitate, da, cândva ne-au lipsit toate astea, dar merită să-ţi amanetezi sufletul pentru ele? Banca e ca cel ce nu trebuie numit, niciodata, dar niciodată nu uită să vină să colecteze.
Mă tot gândesc, oare cum de nu vedem consecinţele acţiunilor noastre, oare chiar nu ne imaginăm că, pentru fiecare exces, noi vom fi buni de plată?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
