Am zis aici cum ceea ce ma enerveaza pe mine la relatii de fiecare data e dorinta celuilalt de a ma sufoca, de a-mi lega o ancora de picior si a ma tine acolo. Poate vreau sa raman, dar, in momentul in care simt disperarea, ma apuca dorul de duca.
Cred ca am descoperit o creatura mitica, un unicorn al relatiilor, aceea, unica, in care nu numai ca nu ma deranjeaza ca he has a hold on me, dar, bit by bit, ii dau din libertatea mea. Nu numai ca nu ma sperie perspectiva unui ball and chain, m-as simti in siguranta si ce ma tine aici e dorinta mea and it`s much stronger then an anchor.
Asta e un sfat general valabil pentru ambele sexe, disperarea repells like nothing else, vanatul(partenerul) e simtitor, imediat amusina intentia de a-l captura, trebuie sa-i distrageti atentia, sa-l ametiti, iar cand se trezeste, sa iubeasca the chains that bind him. Asa am ajuns eu acum.
Putina detasare, a sprinkle of vulnerability, love, sweetness, be puppys, nobody wants to hurt a puppy.
So, libertatea mult pretuita a ajuns o povara, who wants it?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu