as a blind fortune teller

acum as spune ca lumea e intr-un loc intunecat, ca toti vom suferi, ca va curge sange inainte sa ne fie bine, ca vor fi victime nevinovate dar ca, in finat, dupa ce vom plati darile si zeciuiala, totul se va aseza.

despre cel mai rau lucru

avem tendinta sa credem ca dificultatea cea mai recenta e cel mai rau lucru care ni s-a intamplat vreodata. credem ca, daca reusim sa o rezolvam (slabe sanse), viata noastra va fi roz si pufoasa (no way).

asa ca azi, confruntata si eu cu ce se putea intampla mai rau (no way) imi pun mainile in cap si ma jur ca voi fugi in lume anonima sa lucrez chelnerita printr-un birt intr-o tara calda dar apoi revin la realitate si stiu ca voi face tot ce este posibil sa rezolv situatia. si stiu ca nu e ce se putea intampla cel mai rau si ca, atata timp cat traiesc, totul se poate solutiona intr-un fel.

ma maturizez.

despre prieteni

prietenii sunt aia care urasc  oamenii pe care ii urasti fara sa aiba nevoie de mai multe motive. pentru ca sunt oameni pe care ii urasti intemeiat si nu vrei sa vorbesti despre asta. un prieten intelege.
i need a friend right now si sunt putini oameni capabili sa investeasca atat cat am eu nevoie.
#gauraneagradeafectiune

dark mood

despre inceputurile depresiei

ma intristeaza ca lumea pare sa creada ca depresia e doar un necaz prelungit care trece daca te joci cu o pisica si mananci o ciocolata. ma intristeaza foarte multe chestii zilele astea.
suntr intr-o groapa intunecata.
mi-e greu sa ma mobilizez sa fac cele mai simple chestii.
nu dorm.
cand inchid ochii, vad imagini oribile, extrem de triste, care dor.
ma doare tot corpul si tot sufletul.
nu simt ca ar mai fi sens in orice.
mi-e greu sa formez o propozitie.
simt ca tot si toate sunt din vina mea.

si, in final, simt ca lumea asta, inclusiv eu, ar fi un loc mai bun daca nu as fi in ea.

(azi incerc sa ma repun singura pe picioare, dar de maine apelez la specialisti)

despre noi si despre ce am face

cred ca toti ne vedem ca pe niste eroi, ne imaginam ca, intr-o situatie extrema, am reactiona rational, omeneste, chiar eroic. dar ma intreb. chiar ma intreb, cunoscandu-ma si acceptand cine sunt si care-mi sunt limitele, stiind ca plang pentru caini, pentru pisici, pentru oameni, stiind ca, in sufletul meu intunecat unde sunt sincera, dreptatea e chestia cea mai importanta pentru mine, ce as face.
dreptatea aia in care omul vulnerabil si necajit e ajutat si nu devine victima celor mai puternici temporar, cand copilul nu e necajit doar pentru ca e usor, cand chiar daca esti ranit intr-o situatie, rechinii nu sar pe tine, dreptatea aia e importanta pentru mine, atat de importanta incat ajung sa ma arunc eu in situatii din care mi-e greu sa ies.

ma intreb ce as face daca as vedea o femeie abuzata. ma intreb cum as fi putut sa reactionez, ca si copil, cand am auzit-o pe bunica in ultimele stadii de ahlzeimer, spunandu-mi ca bunicul o batea cand era tanara. incercam sa o linistesc, nu stiam mai multe, dar pentru ea totul se intampla atunci, eu eram cea care putea sa o ajute - in ochii ei, apela la mine, imi cerea sa ii validez trauma. iar eu o tineam de mana si ii spuneam ca nu e adevarat, ca bunicul e batran si blajin, ca totul e in mintea ei. o femeie batrana cerand ajutorul unui copil, probabil cerand ajutor pentru prima data in viata ei.

cum as reactiona acum daca mi-ar cere cineva ajutorul, probabil ca altfel. si probabil ca nu o sa ma iert prea usor pentru ca nu am ajutat-o pe bunica mea cand puteam, cum puteam, macar recunoscand prin ce a trecut si ce a simtit.

viata e urata, murdara si diforma. suntem maturi si avem responsablilitatea de a o privi in ochi si de a o vedea asa cum e. ascunderea dupa perdele si maturatul sub pres ne fac pe noi diformi si urati.

despre relatia mea cu banca transilvania

de cativa ani, banca transilvania e mai aproape de mine decat oamenii cei mai apropiati, as in banca transilvania e entitatea cu care vorbesc despre bani. singura entitate. care stie tot.
parintii mei nu stiu tot, iubitul meu care imi doresc sa imparta restul timpului cu mine nu stie tot (si nici nu stiu cum voi reusi sa impartasesc bucatica asta din existenta mea cu el sau cu oricine altcineva. am dat sfaturi despre anal sex and bondage and sadism and everything else si am povestit despre chestii mult mai intime decat bani dar mi-e foarte greu sa ajung acolo) dar banca transilvania are cheile catre cea mai ascunsa si protejata particica a vietii mele. finantele mai au o oarecare imagine a ce fac, dar dragostea mea pentru simplitatea cardurilor ii da bancii transilvania cea mai fidela oglinda a vietii mele.

si acum, numita banca imi trimite un mail. si nu orice mail ci un mail cu ce am facut eu luna trecuta si care e starea (tragica) a finantelor mele. plang. nu am deschis mailul, i marked it as read ca sa nu imi mai gadile constiinta din inbox, dar nu l-am citit. si plang.

banca transilvania e mai rea decat un iubit care nu ma iubeste, mai rea decat un iubit care se desparte de mine, mai rea decat un interlop rus care imi tine iubitul captiv pentru recompensa, mai rea decat orice. pentru ca banca transilvania insista (dupa cum am bifat pe contract, dar oricum) ca, o data pe luna, sa ma puna in fata alegerilor gresite pe care le-am facut luna care a trecut.

banca transilvania insista sa imi arate cine sunt, the real me, nu imaginea machiata si manichiurata pe care o arat ci fata trista, care cumpara rujuri si pantofi in exces, care se plimba mereu cu taxi-ul desi are masina, care bea mult prea mult vin rosu scump si care plateste prea mult pentru cosmetice dupa care sa se ascunda.

banca transilvania stie mai multe despre mine decat stie psiholoaga mea, ma cunoaste mai bine decat medicul de familie si are cu mine o relatie codependenta si bolnava. ea ma ademeneste cu carduri de cumparaturi apoi ma respinge iar eu o amenint ca o parasesc pentru alta. dar nu se intampla nimic. mereu mereu, spre viitor, eu si banca transilvania tinandu-ne de mana.

acum trebuie sa gasesc o modalitate sa storc si eu niste lacrimi compensatoare de la una dintre interfetele ei.