Salopeta of doom

justjared.buzznet.com

Relaţia mea cu salopetele a avut suişuri şi coborâşuri şi a început cand frecventam şcoala generală. Tatăl unei prietene fusese on a business trip in the US şi îi adusese norocoasei haine (ceea ce părintele meu nu binevoia niciodată, dar am căpătat căni cu barbie, un breloc cu backstreet boys şi ciocolate). Prin garderoba americană se afla şi o salopetă de blugi. La noi nebunia avea să înceapă peste 2 ani. Mi se părea aşa de cool să porţi salopetă, aşa de băieţeşte şi pe vremea aia eram all for dressing like a boy, aşa de comod. Nu era necesar să te stresezi ce să combini cu ce, salopeta era un outfit întreg.
Apoi au apărut salopetele şi la noi, eram tot în şcoala generală, dar în clasa a 8-a. Deja avea toată lumea şi le combina cu nişte ghete oribile cu platformă. Până m-am dumirit eu dacă mai vreau sau nu să port salopetă, toate colegele mele de clasă arborau câte una şi îşi pierduse tot farmecul. Atunci am hotărât că voi investi în blugi şi l-am îmbârligat pe pater familias să mă aducă la Cluuuuj, această mecca a cumpărăturilor, am intrat în cel mai mare magazin găsit şi am cumpărat blugi crem, dintr-un material puţin reiat. I loved them.
Toate aceste lupte se dădeau în vremea în care aveam sub 50 de kile, practicam artele marţiale şi, în ciuda aspectului jigărit, puteam executa 50 de blotări fără prea mare efort. Nici nu prea îmi făceam griji că hainele nu îmi pun în evidenţă corpul extrem de lucrat şi firav.

Azi, după... 10 ani de la evenimentele evocate... mă plimbam prin magazine şi ce-mi văd ochii?! The salopetă is back! Şi nu numai că a revenit, dar apare în all shapes and sizes. Dacă străbunica ei era din jeans şi avea o singură formă, că era adusă din US, că era în piaţă, în Zalău, nepoatele sunt din mătase, din in, din dantelă şi nu se lasă constrânse de forma antecesoarelor, nu, snt strapless, au pantaloni tip harem, cracul la genunchi, au imprimeuri, pot fi uni, pepit... dar ceva nu s-a schimbat... nici acum, în nici una din miile de forme şi combinaţii, nu fac nimic pentru corpul purtătoarei. Adică, dacă ai piept mai mare decât cupa a... u're screwed. Talia nu se vede, poţi fi gravidă sau cu abdomen plat, că e tot una. Fundul poate doar să umfle şi mai tare partea de jos a acestei contraption from hell şi să adauge încă cinci kile. Chiar dacă ai picioare lungi şi zvelte, acest pat al lui procust fashion te aduce la egalitate cu tipa care are caldaboşi pe post de picioare.
Şi totuşi am văzut muuulte surate pe străzi îndrăznind să înfrunte ceea ce nu poate fi învins şi să poarte salopeta. Toate au fost înfrânte.

Pot doar să concluzionez... cineva urăşte femeile, cineva e un geniu al tacticilor de război (napoleon is amongst us once again) şi femeile nu se lasă speriate de orice provocare. Deocamdată e 1-0 pentru salopetă. Aştept noul Sex and the city, dacă nici carrie nu reuşeşte să egaleze I don't know who can.

Ciudăţeniile mele

O,da, nimeni, I tell you, nimeni nu e perfecţiunea, toţi avem ciudăţenii. Încercăm să ascundem ciudăţeniile, să arătăm o faţadă frumoasă şi serioasă inclusiv prietenilor, mai ales jumătăţii. Ceea ce devine complicat, adica jumătatea mai doarme pe la noi, prietenii sunt cu noi în timpul liber... ar trebui să ne iubească necondiţionat, să ne cunoască cel mai bine...
No, acum să trecem la ciudăţeniile mele.
1. Duminica e ziua mea de înfrumuseţare, mai bine zis după-amiaza de înfrumuseţare, mani, pedi, depilare generală, măşti, tratamente, hidratare, exfoliere şi mă simt cea mai frumoasă demoizellă care a binecuvântat the earth. Ştiu că înfrumuseţarea e acceptată, chiar încurajată de societate, aş prefera să nu fiu vazută while actually doing it, it's kinda scary şi ideea e să par strălucitoare, fără efort, frumuseţea mea să pară naturală. Mai ales jumătatea trebuie ţinută în întuneric, trebuie să creadă că delicata mea persoană e natural cheală şi catifelată şi frumos mirositoare...
2. Când sunt down and blue mă uit la sex and the city. Nu contează că e pentru a suta oară când o fac, că ştiu dialogurile by heart, îmi ridică moralul să vad hainele şi pantofii, să aud conversaţia inteligentă pentru a compensa urâţenia şi prostia din lume mwhahaha. Jumătatea a descoperit fenomenul şi e complet dezorientată. Crede că individele sunt urâte, bătrâne, una scoabă, celelalte grase, scenele de nuditate îl atrag, dar nu compensează defectele şi nu pricepe de ce insist să mă uit again and again la un serial pe care îl cunosc like the palm of my hand.
3. Colecţionez art supplies. Cândva, într-o viaţă în care nu mă gândeam la bani, siguranţă, cariere şi nu aveam în plan cucerirea lumii, eram o pictoriţă pasionată şi vag talentată. Am făcut cursuri doi ani la şcoala de arte, opt ore pe săptămână, am participat la expoziţii, de fiecare dată când eram necăjită, fericită, entuziasmată, enamorată, ouam un tablou pe care îl cadoriseam cuiva. În oraşul meu de baştină există câteva tablouri expuse pe la medicii la care mergeam, la şcoala generală unde am învăţat, la liceu - în zona de arte...
Vreau să încerc din nou, ştiu că nu sunt monet şi nu voi fi niciodată, dar sunt mândră de acest talent pe care îl văd ca pe un boboc de floare pe sufletul meu ca un bolovan şi, în ultimii ani, ocupată cum am fost să încerc cucerirea lumii, mi-e teamă că s-a cam uscat şi am rămas acest teren arid de determinare, egoism, ambiţie şi călcare pe cadavre.
4. Colecţionez muuulte chestii, pantofi, genţi, bijuterii, cărţi, cosmetice.

Astea sunt doar câteva, că le recircul, cine ştie ce va reapărea peste o lună două...

Why do we hate our bodies?!

http://www.celebitchy.com/99102/jennifer_lopez_overcompensates_wears_glorified_burlap_sack/

De fiecare dată când văd o fată purtând haine care cad pe ea ca pe gard îmi pun aceeaşi întrebare.
Azi, criteriul după care etichetăm lumea e după cum se îmbracă.
În Cluuuuuj, my home town, iezistă o mare varietate de indivizi care îşi iesprimă unicitatea prin modă.
Probabil, dacă nu am fi, ca rasă, atât de disperaţi în a ne etala specialitatea, nimeni nu ne-ar afla complexele, am fi mai misterioşi, iar my bitching nu ar mai avea obiect. Şi nu vorbesc aici numai de fete de liceu sau în primii ani de facultate, fenomenul s-a extins ca ciuma la doamne şi la băieţi confuzi privind propria sexualitate. Singurul bastion necucerit e reprezentat de bărbaţii care ştiu pentru ce tabără se bat.

Magazinele mele preferate abundă în rochii gogoşar, skinny jeans, tricouri largi şi lungi, rochii babydoll, haine lălâi sau foarte lungi, sau zmâcite. Ok, vina e a creatorilor de modă, care nu văd că şi fetele de 1.80 şi grisine par plinuţe în arta lor, da'poi noi, restu' care nu avem silueta perfectă?!
Dar e şi vina consumatorilor, adica a pupezelor care cumpără zmâceala chiar dacă le adaugă vizual 10 kile, le deformează, e incomodă, le face să arate bolnave. Şi dacă ar sta în casă, ar fi treaba lor, dar dacă ne agresează vizual... e altceva.
Am observat că cele mai trendy trenduri sunt şi cele mai dezavantajante, pentru oricine. Volănaşele, de exemplu, pot fi purtate de femeia şnur fără ... fără ..., că suplinesc părţile anatomice menţionate, adaugă volum. Deci, dacă ai.... nu pot să înţeleg de ce ai vrea să adaugi 5 kile prin volane.
Am fost privită ca fiind mai "simplă", necunoscătoare a modei, sau chiar eretică pentru că refuz să port rochii-cort. Insist să mi se vadă talia, nu sunt un trunchi de stejar şi refuz să fiu văzută ca atare.

Nu înţeleg de când a te îmbrăca complet nepotrivit tipului tău de corp e fashion forward. Adică eu sunt absolut fericită să port piele şi ţinte, doar să-mi vină bine. De fapt ăsta e singurul criteriu în a-mi alege hainele.
Şi pentru noile piţi, care poartă saci pentru că e trendy... lăsaţi-o mai moale, că nimeni nu vă va confunda cu Coco Chanel any time soon

Profesioniştii şi pisica

http://stemcellumbilicalcordblood.com/wp-content/uploads/2009/06/teeth-stem-cells.jpg

Eu funcţionez conştientă că, din păcate, nu pot fi eu specialistă în toate domeniile, aşa că, în cazuri de urgenţă, apelez cu încredere la profesionişti. Aşa cum eu sunt specialistă în drept şi îmi consiliez clienţii, specialişti în domeniile lor, ca pe nişte pui de găină neştiutori, fără a presupune că au cunoştinţe juridice de bază, fără a presupune că ceva e de la sine înţeles, mă aştept ca şi eu să fiu consiliată în mod complet de toţi profesioniştii la care apelez.
Nu am pudoarea de a nu le atrage atenţia profanilor care îmi bat la poartă că au nevoie să deschidă încă un proces, că au nevoie să introducă o nouă parte în procesul deja deschis, că mai e de făcut ceva în plus faţă de ce doreau ei pentru a atinge succesul şi mă aştept la acelaşi lucru şi de la profesioniştii la care apelez eu. Precum clienţii mei care doresc doar să scacpe de litigii, să li se facă dreptate, fără a defini exact fiecare etapă a acestui proces, şi eu îmi doresc, momentan, să am dinţi sănătoşi. Profesionistul pe care îl frecventez e dentist şi mă aştept de la el să îmi expună problemele, să îmi prezinte variantele, să îmi explice riscurile şi să mă ajute să decid ce e potrivit.
Ieri am constatat cu uimire că am ceva asemănător unei carii mici de care nenea dentist nu a zis nimic. Hai mă... cum fac afaceri oamenii ăştia?! De unde să ştiu eu, fără a-mi băga o oglindă adânc în gură, că, pe ultima măsea am un punct negru?! Şi ce e ăla?!
Altă boroboaţă comisă de chirurgul stomatolog, de data asta, a fost să omită a-mi spune, după operaţia de extragere a măselelor de minte, că, la mine în gură e un tampon străin de vată care trebuie scos. În mod uzual pot identifica obiectele străine de la mine din gură, dar, după ce am fost schingiuită, tăiată, cusută, zmulsă, anesteziată de nici nu-mi mai simţeam piciorul de pe partea aia, darămite gura, puteam să am guriţa lui alien, mustindă în acid, că nu aş fi simţit nimic. A doua zi am simţit tamponul, alături de dureri atroce, şi l-am scos dar a fost too little, too late, deja eram infectată. Urmările au fost previzibile, umflături, dureri, vizite la dentist... frustrăti, ură, gânduri homicidale.

O, şi încă ceva, minunaţii ăştia doctori aka do no harm se uită la mine ca viţeii la poarta nouă când le explic, rar, în mai multe feluri, că nu vreau, sub nici o formă, să sufăr dureri dacă există alternative. Adică, să fiu înţeleasă, să mă opereze, fac ce trebuie pentru sănătate, dar anesteziată şi cu tratament inclusiv pentru durere din plin. Nu mai suntem în evul mediu, ştim că spălatul nu provoacă boli, paduchii nu sunt pedeapsa de la dumnezeu şi sângerarea nu vindecă nimic, atunci de ce să ne chinuim pacienţii?! Poate sub tratamentul de durere nu voi putea opera maşinării grele, dar guess what, nici fără tretament nu făceam acest lucru iar de condus, oricum nu sunt regele şoselelor, deci, nici o pagubă, dar durerea, chiar şi uşoară, prelungită, adică o zi, îmi întunecă simţul raţiunii, mă predispune la gafe care nu-mi sunt caracteristice, mă paralizează intelectual şi asta e pagubă mare, că din asta-mi câştig eu traiul.

Ok, hai să nu generalizăm, medicii în general pricep chestia asta, dar dentiştii, că acum am probleme doar cu ei, au o lipsă totală de comunicare, probabil şi pentru că eu am diverse corpuri străine în gură şi nu pot zmulge informaţii cu cleştele... Aşa că, dentişti din toată lumea, do something, angajaţi experţi în comunicare, participaţi la seminarii...

Opening the sex file

http://bettyboopsblogging.blogspot.com/

Trecem de perdeaua de catifea grea şi prăfuită, înfruntăm întunericul şi mirosul de scorţişoară şi fum de ţigară, ajungem pe tărâmul celor sofisticaţi şi nepudici.
Cred că acest aspect al vieţii ăroduce cele mai multe complexe, fobii şi scars for life. Din lipsă de informare, ne aruncăm în abis fără a şti la ce să ne aşteptăm, ruşinea adânc înrădăcinată în fiinţa noastră screws everything even more up(pun intended) şi aşa ajungem un popor frustrat sexual care se oripilează când află că şi popa are viaţă sexuală în intimitatea casei lui, desigur, cu preoteasa, cu luminile stinse, noaptea, în afara posturilor.

După mirifica introducere, să trecem la capitolul 1, adică la prima mea experienţă în domeniu. By the way, protagonistul a rămas acelaşi and he rocks my world ever since.

Mno, eram eu, pe la 17 ani, în prima mea relaţie care a durat peste 2 săptămâni, de fapt era deja de un an şi el, un gentleman perfect. Pasul următor, pentru orice fată care urmărea sex and the city pe pro7, era să devină curioasă. Eram cea mai "aventuroasă" din grupul de prietene, că umblam în haită, adică eu eram singura cu prieten la orice timp, nici nu aveam un model pe care să-l urmez, dacă nu voiam să ma duc în singurul club din oraş, să get wasted şi să fiu gangraped în aleea din spate.
Voiam ceva mai romantic de atâta. Ocazii au fost mai rare, părinţii neobişnuit de vigilenţi, mămicel primise ceva indicii anterioare şi se aştepta.
Organizatorul din mine voia să stabilească locul, timpul şi alte mici detalii, precum protection. Locul a fost mai greu de stabilit, I blame the parents, deci am ales natura. Era vară, cald şi aveam un loc neumblat, la 20 de minute de casa mea, problema era că e în cimitir. Trebuia să fie noaptea pentru a reduce riscul de a fi detectaţi, ce bine că nu prea erau camere video pe vremea aia...
And we went for it. It hurt like hell, after the fact, I got wasted, dar am perfecţionat actul până la subtilităţile prezente.

Nu sărbătoresc ziua, dar a fost un succes iar concluziile pe care le-am tras din experienţă sunt:
1. e normal să vrei să do it.
2. chiar dacă e mai uşor, nu urma turma şi nu lăsa un străin să o facă noaptea, când tu eşti pe buza comei alcolice în spatele clubului. Pe lângă că e borderline-rape, probabil vor rămâne urme permanente.
3.use protection, că şi prima dată, contrar credinţei populare, poţi rămâne gravidă şi, dacă a fost destul de iresponsabil încât să nu se gândească la protecţie, sigur nu va fi un tată model, nici ţie nu îţi va fi sprijin.
4. alege un tip de treabă, nu vrei să auzi poveşti despre prima ta dată sau, doamne feri, susţinute şi de probe video.

Statul roman

http://clanwebb.com/2006/10/

În tinereţile mele zbuciumate, adică prin anul 1 la facultate, toare prietenele mamei mele, rudele îndepărtate care veneau la o cafeluţă pe la noi, îmi recomandau călduros să urmăresc un job la stat şi apoi, cu un zâmbet atotcuprinzător, mă încurajau că sigur mămica mea, cu multiplele ei cunoştinţe în administraţia publică locală, îmi va 'rezolva' ceva.
Eu, întruchiparea gazdei bune şi graţioase, nu îmi contraziceau musafirii, că de' nu sunt pusă aici să educ lumea. Până într-o zi... când zăgazul meu interior a dat puţin pe dinafară şi i-am spus unei doamne drăguţe că nu, nicidecum visul meu nu e să şed 8 ore la un birou antic, să beau cafea şi să prind mucegai pe un salar mic dar stabil. Omg! Parcă i-aş fi declarat că sunt o preoteasă a celui ce nu trebuie numit şi miroase a foc şi pucioasă. Erezie curată, noroc ca arderea pe rug a devenit outdated şi nu avea pietre la îndemână... I-am explicat, dornică de a auzi argumentele pro, rezervele mele faţă de un job la stat: că vreau să cresc profesional, că vreau să muncesc într-un mediu competitiv, că vreau bani mai mulţi decât e dispus statul român să-mi dea, că nu vreau să fiu îngrădită de reguli birocratice superflue şi a căror origine şi scop iniţial sunt obscure.
Cu excepţia ochilor bulbucaţi şi a privirii neîncrezătoare, nu am căpătat răspuns.
Trist e că o întreagă generaţie nu are altă speranţă decât ieşitul la pensie şi nimeni nu îşi pune întrebări, lumea e nefericită cronic, roboţei care merg înainte din inerţie ne înconjoară.
Apoi, precum Moş Crăciun, a venit criza. Bugetarii au salariile ciuntite, sunt reduceri masive de personal la baza cărora nu stă performanţa, cum ar fi logic, ci vechimea?!?!?!?! Acum îmi vine să-mi dau singură un high5 că ce deşteaptă am fost. Cred că mi-ar fi crescut tensiunea şi mi-ar fi murit nişte neuroni de furie dacă aş fi fost pusă în această situaţie.
Oricum sunt frustrată mult peste limitele pe care mi le-am impus de câte ori intru în contact cu organele lui peşte. Joi am fost la finanţe să depun declaraţii, jumătate din ghişee erau închise, am stat pe la cozi cea mai mare parte a zilei într-o cameră neaerisită şi unde domnul jandarm m-a avertizat că zilele trecute se furaseră genţi.
Îmi închipui că adevăratele victime sunt doamnele de la ghişee care nu au avut pauză de masă sau de toaletă toată ziua.

Teoria mea e că există un univers paralel care începe după uşile pe care accesul publicului e interzis. Cred că funcţionarii publici trăiesc într-o lume de musicaluri, au coregrafii complicate, costume fanteziste şi se exprimă doar în song!! Mă mir cum de reuşesc să funcţioneze zi de zi, în contact cu noi, aceşti simplii vorbitori, fără a exploda spontan în cântec?! Cred că sunt plătiţi cu bomboane şi bezele, cred că birourile lor sunt de turtă dulce şi la robinete curge ciocolată. Cred că, de fapt, Ieti omul zăpezilor este liderul lor neînfricat, lupul şi scufiţa roşie sunt adjuncţii acestuia iar cei şapte pitici sunt managerii regionali. Crăiasa zăpezilor, Fram ursul polar şi Muma pădurilor sunt auditul intern.
Altfel... cât sunt eu de deşteaptă şi ma laud cu asta, îmi este imposibil să înţeleg statul român.

Piţipoancele

Aşa cum câinii şi pisicile au diverse dimensiuni şi colorituri şi toţi mi-s la fel de dragi, aşa pot să accept că şi oamenii vin in different shapes and sizes, una dintre ele fiind cea piţipongică.

Nu voi comenta fetili aparţinătoare din punctul de vedere al unei intelectuale grase, acneice şi neîngrijite, ci aşa, după cât îs de faţoşe(cuvânt împrumutat de la bunica, exprimă calitatea unui lucru de a fi frumos colorat şi strălucitor, de exemplu, maşina roşie-rubiniu e faţoşă).

Oricât le-am judeca simţul estetic, trebuie să recunoaştem că o piţipoancă adevărată se îngrijeşte din plin, ritualurile de înfrumuseţare îi ocupă o mare parte din zi iar rezultatul, ieftin cum pare, e faţoş. Poate fi bronzată spre portocaliu, cu părul alb spre ars, cu hainele colorate sau neinspirate, dar privită din punctul de vedere a unui produs(nu a unei fete) piţipoanca aduce a păpuşă barbie şi eu îi admir efortul.

Ce nu pot înţelege sunt pseudopiţipoancele. Adică fetele alea care fac eforturi, dar nu le iese precum maestrelor în arta piţipongelii. Astea fie sunt plinuţe spre grase, fie nu au deprins aplicarea fondului de ten cu mistria, fie nu ştiu să îşi facă smoky eyes şi rezultatul arată ca un bursuc.
Grăsunele ar trebui avertizate împotriva purtării hainelor de piţi. Maestrele sunt înalte şi subţiri. Cu pţină logică, îţi dai seama că daca ai 1.60 şi 70 de kile vei arăta ca un caldaboş îndesat în haine cu un număr mai mic adică dizgraţios.
Nu tuturor ne vine bine părul alb-ars. Unele nu avem tenul potrivit pentru culoarea aia. Deci, fetelor, sunteţi la fel de piţi şi cu părul negru, sau ciocolată neagră.
Sfatul meu e să mai alternaţi solarul cu autobronzantul, că încă nu se face transplant de piele pe tot corpul şi pielea se uzează de la atâtea şedinţe de bronz.
Acneea nu e acoperită de fond de ten. Poate ar trebui să rezolvaţi cauza, nu să abordaţi doar efectul.
Smacul negru pe ochi e complet nepotrivit ziua, maestrele ştiu.
Piţi la 30 de ani e caraghioasă rău. Sunt curioasă, la 70 de ani cum se vor îmbrăca. Ele sunt babele cu păr roşu, machiate strâmb din autobus?

Again, atâta timp cât nu mă agresează vizual, lăsaţi piţi-urile să vină la mine, cu excepţiile de mai sus