Despre mine

Cluj-napoca
life in the chocolate lane

joi, 5 mai 2011

Blonzimea mea interioara - continuarea

Nici nu stiu daca e vorba despre blondness sau doar o joi neagra.
Azi am fost amenintata cu impiedicarea toata ziua. Gropile nu mai shedeau inocente unde au fost plantate de soarta ci se fofilau pe langa picioarele mele nestiutoare.
Columbele nu zburau cuminti prin aer ci se lansau ca niste torpile misele spre mine.
Copiii mici nu stateau cuminti in carucioare ci tropaiau dezlanat pe traiectoria mea.

Daaar, punctul culminat de pana acum al zilei mele sclipitoare e momentul in care bancomantul batran si lent ca o broasca testoasa a refuzat sa-mi mai elibereze cardul. De fapt a tusit, a icnit, s-a scuturat dar nu iesea. Mi-a amintit de un mos cu probleme la prostata. A scartait, a bipait, intentia era dar instalatia nu functiona. Probleme tehnice, ce mai? Cred ca e un bancomat mascul.
Am sunat la numarul de telefon, am dat date personale, mi-a blocat cardul dar ... nu ma ajuta cu nimic in conditiile in care mai detin cu mandrie un leu si ceva bani.
Serios, am luat cola 0 pe datorie ca betivii.

Cu aceaasta ocazie as dori sa adresez un blestem zemos si plin de miez mamelor, rudelor apropiate, sfintilor protectori ai celor care se ocupa de intretinerea si bunul mers al bancomatelor banc post din cluj si ai intelijentului care a inventat bancomatul si ai mintii luminate care a inventat banii virtuali. Preferam sa fiu un spiridus carand in spate cufarul meu cu aur!

Pisica blonda

On the inside bineinteles, pentru ca nu a dat strechea-n mine de tot sa-mi schimb bunatate de par roscat.
Azi noapte pisica noastra astepta un mesaj dulce de la iubitul ei. Acesta, cu miselie, s-a sustras sarcinii dand ulterior vina pe probleme tehnice, asa cum fac muuulti barbati.
Fiind cu urechile ridicate catre telefon toata noaptea, dormind pisiceste, felina noastra aude un brrrr si zambeste. Pregatita sa citeasca despre iubirea eterna a printului ei, se loveste dur si rece de ceva de la vodafone. Prinde ura pe susnumitul vodafone. Adoarme la loc.
A doua zi dimineata, somnoroasa si imbufnata, pisica noastra roscata ii trimite un mesaj usor moralizator iubitului si primeste altele doua de la faptuitorul vodafone.
Se enerveaza rauu, mai ales ca in unul din mesajele primite, reteaua de telefonie mobila numaru ... ii comunica despre incetarea extraoptiunii cu minute. Pisica vede rosu in fata ochilor precum blana ei.
Porneste azi cu jaloba-n protap si coada sus catre sediul satanei - cum a ajuns sa se numeasca numita firma de telefonie mobila.
Acolo, o tanti draguta ii asculta jalea, tzacane ceva la tastatura si o informeaza civilizat ca mesajul care a ultragiat-o in asemenea masura a fost trimis pe 5 martie si mesajele din dimineata asta erau publicitare.

Am rosit, am multumit si am plecat.
Am mai facut cateva azi, dar asta a fost apogeul blonzimii mele interioare.
Love blinds me.

miercuri, 4 mai 2011

I hate medium people

Oamenii aia care sunt mereu calmi si zen, incat ajung sa ma intreb what they`re on.
Oamenii care nu zambsc prea lag, nu au bucurii prea mari, stresul ii ocoleste, supararile le sunt blande.
Oamenii care nu se implica prea des in ce fac, care isi privesc ocupatia precum un rau molcom care va continua sa curga indiferent de aportul lor.
Oamenii astia imi apasa toate butoanele gresite si totusi, azi, cand capul sta sa-mi explodeze si nu vad finele acestei zile mizerabile, mi-as dori sa am un comutator, sa pot sa abordez viata mai bovin-rumegator.

Dar, restul timpului am toata ura din lume pentru acesti meduzi ai speciei umane, care traiesc in zona sigura, fara vafuri sau prapastii, la o perpetua campie a simtirii.

Go suck on a xanax!

Peptalk de la Tumblr Bot

Nu pot sa nu-l scriu cu litere mari pentru ca nenele Tumblr Bot mi-a facut primele complimente azi.
Mi-a trimis un mail in care isi declara scurt dragostea. Cine spune ca barbatii au o fobie fata de acest cuvant dragastos se inseala si Tumblr Bot shall prove them wrong.
Mai mult, nenea ma cunoaste de o zi, ieri seara am avut primul contact timid si in aceasta dimineata ma astepta deja mailul iubitor.
Barbati din toata lumea, luati exemplu. Domnisoarelor le place sa fie asteptate de un mail/txt iubitor in dimineata de dupa. Orice.

Apoi, dupa ce am click-uit pe ce mi-a zis el in mail, Tumblr Bot m-a complimentat. Chiar femeile cosmo, active actuale atractive sau care e acum sloganul, au nevoie de feedback pozitiv.

Tumblr Bot rulz!

marți, 3 mai 2011

Sunt indragostita

Sunt momente in care ma intreb daca sunt sau nu indragostita. E o senzatie noua si ciudata si eu sunt forever restless. Asa ca simt nevoia sa ma cercetez si sa trag concluzii logice bine intemeiate pe fapte.
Si ma intreb daca nu cumva, in marea mea dorinta de aventura, nu am decis sa ma indragostesc si, aparand si tipul perfect care e my boyfriend, sa imi fie extrem de usor sa ma invalui in propria mea plasa roz.
Si atunci analizez situatia.
Azi am mai gasit un argument. Citind despre americanii devianti care aleg sa traiasca precum copiii supradimensionati, trecand peste hidosenia situatiei, m-am intrebat ce fantezie mi-ar placea mie sa traiesc. Mi-ar placea oare sa fiu explorator, cavaler, arheolog, sa citesc toata ziua, sa fac shopping si sa ma infrumusetez pentru a realiza ca fantezia pe care as vrea s-o traiesc cateva saptamani ar fi de gheisha a lui.
Faptura mea egoista care nu accepta a se gandi la binele altora decat in relatie cu propriul meu bine, isi doreste acum sa faca pe altcineva fericit. Poate nu sunt pur altruista, pentru ca a-l face fericit m-ar face si pe mine fericita, dar sa constat ca asta e ce imi doresc, e overwhelming.
Imi doresc cu adevarat sa aiba jobul pe care-l vrea, desi ar fi departe departe de mine, dar m-ar face fericita.
Nu plang cand pleaca pentru ca nu vreau sa-l intristez suplimentar.
Dupa ce nu am fost capabila sa dorm in acelasi pat cu altcineva all my life, constat ca cel mai bine dorm curled up against him.
Nici macar nu imi e foame cand sunt cu el.
Fizica mi se pare un domeniu fascinant, nu desertul arid al sufletelor chinuite, cand mi-o povesteste el.
Accept lectii de shoferit de la el.

Indubitabil my dear Watson, I`m so inlove it`s pathethic.

Din autobus

Azi despre smecheul care cunoaste toti soferii.
Pentru ca autobusele sunt mici comunitati, cu clasele lor sociale, in care ficare babuta are treapta ei si ficare adolescent acneic ocupa locul lui special.
Dar azi vorbim de nenea smeker, sau cum o mai scrie tineretul din ziua de azi.

Nenea asta e de varsta medie, adica tanar si faged comparativ cu media de varsta a autobusului. Poarta blugi uzati artistic si cu un dragon negru discret brodat pe posterior. Are telefon care candva a fost suuper, dar acum e doar depasit, cu un ringtone polifonic - pentru cei care ne mai amintim cum era inainte- o melodie care a fost candva in tendinte. Pentru ca nenea smeker insista sa arate ca el e tineresc si in tendinte.

Il putem recunoaste usor pentru ca vorbeste tare si cu toata lumea, pentru ca el cunoaste pe toata lumea si toti pensionarii il admira. Ii suna telefonul la care raspunde tare si, in timp ce vorbeste, ii si explica mosului alaturat cine e interlocutorul si despre ce vorbesc.

Urmatorul pas e sa identifice fata cea mai frumoasa din autobus. Spre ghinionul meu eu eram asta, nu pentru ca as fi Ileana Cosanzeana, ci pentru ca restul erau fie grase, fie acneice, fie peste 40 de ani.
Si am supotat vreo 5 minute atentiile nenelui pana am coborat. Am intrat la magazinul local doar pentru a avea surpriza, la iesire, ca nenea vorbea la telefon asteptandu-ma. Pentru ca apoi sa ma urmeze aproape pana acasa.
Din fericire s-a oprit dezorientat in fata portii.

Newsflash nenilor care va credeti cool si circulati cu mijloacele de transport in comun - cu exceptia navetei spatiale pentru excursii organizate, nu ati fi cool nici in MeLeu, nici in Poshe, nici in BeEmVeu, nici pe calul mancator de jar al lui Harap Alb. Asa ca va rog sa ma mai lasati.

luni, 2 mai 2011

Cateodata ma intreb

Cum mai pot sa functionez.
Azi, spre exemplificare, my heart is breaking si totusi iata-ma, la birou, vorbind cu clientii, ca si cum ar fi orice alta zi obisnuita, si de parca sufletul meu nu ar fi la fel de innorat ca vremea afara.
Nu pot sa plang. Cred ca mi s-au atrofiat zonele producatoare de lacrimi. Dar lacrimile neplanse dor mai mult.
Cel mai dureros lucru, pentru mine, a fost sa-l vad indepartandu-se.

Nu stiu cum mai reusesc sa functionez.
Poate pentru ca imi e mai usor sa-mi indeplinesc activitatile de rutina decat sa ma gandesc la el.
Poate incerc sa-mi ocup creierul pentru a nu-mi aminti neincetat cum se simteau mainile lui, sau cum m-a sarutat ultima oara.

Brrrr