nimic nu e infinit dar pornim cu ochii umezi si plini de speranta cu iubitul de mana imaginandu-ne ca, impotriva ratiunii si bunului simt, de data asta vom avea finalul fericit, ce-o fi insemnand asta pentru fiecare dintre noi.
dar din nou si din nou, repetitiv, ajung sub plapuma cu sticla de vin si lacrimile intrebandu-ma cum voi supravietui cu gaura zdrentuita in piept in locul in care se afla dragostea mea mai mare decat universul.
sunt rezistenta, ma adun si merg mai departe, dar cateodata ma intreb daca toate aceste cicatrice, fiecare dintre ele amintindu-mi de gustul special al unei foste mari iubiri si a lacrimilor corespondente, nu se vad prin valurile de matase in care imi invalui persoana in fiecare zi.
